Linkuri accesibilitate

Despre posibile soluții rezonabile la criza politică, de vorbă cu expertul Viorel Cibotaru.



Alianța pentru Integrare Europeană ar putea renunța la referendum în favoarea altei soluții, este opinia analistului politic Viorel Cobotaru, intervievat de Valentina Ursu.

Europa Liberă: În ce condiţii ar putea să fie ales şeful statului până la declanşarea unui eventual referendum?

Viorel Cibotaru:
„Asta e o întrebare foarte interesantă. În principiu eu cred că nimeni dintre experţi nu este împotriva referendumului ca atare. Este problema când, cum şi în ce modalităţi. Preşedintele poate fi ales dacă Parlamentul decide redeclanşarea acestei alegeri şi dacă demonstrează că a însuşit deciziile Curţii Constituţionale, nu mă refer doar la ultima, dar la toate deciziile în acest context. Există aceste posibilităţi printr-un dialog în primul rând al partidelor care au compus Alianţa cu grupul Partidului Socialist - Dodon.

Un grup de experţi, inclusiv eu, am propus ca să fie organizată o masă rotundă, eventual, care ar cuprinde reprezentanţi ai societăţii civile, inclusiv posibil şi ai administraţiei locale, de exemplu, primari, în care s-ar fi identificat candidatura unui eventual preşedinte şi acesta ar fi expresia unui for civic, unui adevărat for civic. Ar putea astfel să fie partidele de la guvernare, plus partidul de opoziţie, gruparea de opoziţie a socialiştilor, să aleagă un astfel de preşedinte.

Şi apoi s-ar putea, într-adevăr de văzut în ce modalitate este posibilă, în termenele care au rămas pentru acest Parlament, să fie modificată Constituţia, inclusiv poate prin instrumentul care este referendumul. Atunci se schimbă condiţiile, se lucrează asupra textului, se găseşte un consens în societate, se caută limbă comună inclusiv cu opoziţia dură, să spunem aşa, opoziţia reprezentată de Partidul Comuniştilor, dar şi cea extraparlamentară. Şi mai sunt încă alte idei, ca un plan de ieşire din criza foarte profundă şi foarte multilaterală în care astăzi se află Republica Moldova.”

Europa Liberă: Domnule Cibotaru, dacă nu referendum şi alegerea şefului statului în actualul Parlament atunci doar cu o singură condiţie - modificarea acordului de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană?

Viorel Cibotaru:
„Noi nu putem da consultări partidelor politice în vederea cum ei ar trebui să-şi aranjeze relaţiile dintre ei, dar noi am putea crea condiţiile în care aceste partide să activeze. Deci este absolut clar faptul, că dacă Parlamentul nu alege în mod absolut urgent preşedintele, sau cel puţin nu ar purcede la nişte alegeri deschise, transparente şi care să fie validate, Republica
Moldova poate să nimerească în situaţia escaladării şi agravării conflictului social.

Pentru mine lucrul acesta este absolut cert.

Desigur că încercarea de alegere a preşedintelui poate să conducă la epuizarea acestor ultime posibilităţi şi să se creeze condiţiile pentru dizolvarea Parlamentului. Bine, este un scenariu foarte şi foarte fezabil. Şi în acest context eu cred că organizarea unui referendum poate să fie amânată pentru altă perioadă, eventual după alegerile parlamentare, în cazul în care nu se formează o majoritate sau o guvernare, care ar fi capabilă să rezolve această problemă în cadrul Parlamentului.”

Europa Liberă: Bine, dar opoziţia comunistă parlamentară şi alte forţe extraparlamentare vor continua să protesteze, vor continua chiar şi trei luni, aşa cum au anunţat organizatorii. Ele ar putea să ajungă să aibă un caracter de masă?

Viorel Cibotaru:
„Nu trebuie de negat o astfel de posibilitate de evoluţie a evenimentelor. Vedem ce se întâmplă în jurul Republicii Moldova. Dar eu cred că dacă se scoate problema de bază, cel puţin pentru ultimele proteste, adică „Jos referendumul”, sau „Nu referendumului”, atunci reinversarea problemei - la început alegerea preşedintelui şi apoi posibil, cândva, undeva, foarte bine pregătit un referendum, ar face obiectul protestelor să dispară. Sigur că protestatarii dacă chiar îşi doresc să protesteze, vasăzică ei pot să se refere şi la alte probleme - preţuri, eu ştiu, probleme sociale. Dar cel puţin ar dispărea obiectul nemijlocit, care a provocat începutul acestor proteste.”

Europa Liberă: Nu este exclus ca PCRM va rămâne la aceeaşi candidatură a fostului guvernator, Leonid Talmaci. Pe de altă parte este foarte clar că cei 62 de deputaţi necomunişti nu mai pot rămâne la candidatura domnului Lupu.

Viorel Cibotaru:
„Nu vreau să fac nici un fel de speculaţii vis-a-vis de poziţia Partidului Comuniştilor, pentru că modul în care au înaintat candidatura domnului Talmaci mi-a trezit mai multe întrebări. Cât priveşte a doua întrebare, da, este absolut corect. Vom putea vorbi în acest caz despre un eventual succes doar cu această primă condiţie - de identificare a altor candidaturi, decât ale celor din Alianţă. Şi nu doar a domnului Lupu, probabil am putea vorbi şi despre domnul Filat, sau domnul Ghimpu, sau alţi candidaţi, Diacov, de exemplu, cum s-a mai vorbit.”

Europa Liberă: Dar nici Zinaida Greceanîi.

Viorel Cibotaru:
„De ce? Discuţia ar putea să se reînceapă, pentru că ea a început, dar nu a avut o continuare. Poate să reînceapă, inclusiv şi la doamna Greceanîi, dar până la urmă soluţia este în afară şi cel puţin o candidatură este de acum identificată, ea nu a fost respinsă .”

Europa Liberă: Domnul Nantoi.

Viorel Cibotaru:
„Oazu Nantoi, dar nu exclud posibilitatea altor candidaturi, inclusiv a domnului Talmaci. Alta este că desigur că domnul Talmaci are cele mai puţine şanse. Noi am propus ca fiecare partid din cadrul Alianţei să înainteze cel puţin o candidatură, să începem o discuţie publică. Eventual aceste persoane să se întâlnească în dezbateri televizate, publice, astfel ca un candidat la Preşedinţie să fie o persoană înaintată şi susţinută de cât mai multă lume din cadrul societăţii, cu un anumit grad de reprezentativitate.”

Europa Liberă: Dacă înţeleg eu corect: va fi ales preşedintele, iar după aceea se va reveni şi la împuternicirile şefului statului?

Viorel Cibotaru:
„Da, asta ar fi o variantă destul de fezabilă. Nu vreau să spun ideală, pentru că problema este mult mai complexă. Eu aş prefera, şi grupul nostru ar prefera ca această reformă să fie efectuată în cadrul Parlamentului. Dar este şi altă variantă: de ce nu, de exemplu, constituirea unei Adunări constituante, ca să pregătească o astfel de propunere, care pe urmă să fie votată în mod obligatoriu de către membrii Parlamentului.

Poate să fie şi referendum, de ce nu? În condiţiile în care s-a scos problema aceasta de nealegere a preşedintelui, în condiţiile în care va coopera, sper, opoziţia, succesul acestui referendum va fi mult mai înalt decât el este astăzi, care practic toţi experţii au ajuns la concluzia că este aproape ca falimentar.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG