Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânii cu Ion Mischevca.


Luni

Protestele din România continuă. Unii au catalogat evenimentele de la Bucureşti, precum şi din alte oraşe, drept „revoluţie”. Alţii au criticat comportamentul tinerilor îmbrobodiţi cu fulare şi înarmaţi cu pietre, dar s-au solidarizat cu mesajul manifestanţilor paşnici. Şi când te gândeşti că situaţia a escaladat exact în momentul în care preşedintele Băsescu era plecat din ţară, îţi reaminteşti de proverbul: „când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă”.

În fine, din ceea ce am urmărit în direct, la mai multe posturi de televiziune, n-am putut să nu observ şi nişte caraghiozlâcuri, vorba lui Caragiale. Ca să fiu mai explicit, atunci când protestatarii au fost separaţi în două grupuri de către Jandarmerie, au ajuns să-şi strige unii altora: „Ruşine, ruşine să vă fie”, deşi mesajul era adresat iniţial forţelor de ordine. De asemenea, într-un reportaj realizat de BBC, un bărbat susţinea cu patimă că „moare de foame”, cu toate că nu părea să fi rămas pe drumuri. Într-un asemenea caz, i-aş fi spus că dacă nu are ce mânca, să vină în R. Moldova. Aici „avem di tăti”, vorba celor de la Planeta Moldova.

Cât priveşte decuparea unui cerc în mijlocul tricolorului, aidoma drapelului Revoluţiei din ’89, cred că aceasta e o dovadă de impertinenţă, de lipsă de originalitate şi, eufemistic vorbind, e o blasfemie. Acel drapel al Revoluţiei decembriste a fost creat ca urmare a decupării stemei comuniste, pe când recentele ciopârţiri nu au niciun suport moral sau naţional.

Marţi

Câtă ipocrizie şi câtă manipulare din partea bufonilor noştri. Parafrazând sloganul monarhist francez: „Referendumul a murit, trăiască Referendumul”.

Am obosit să văd nişte oameni în toată firea lamentându-se. M-am dezamăgit în promisiunile pe care le-au lansat, fără a fi traşi de limbă. Cât se mai poate să-şi aroge acea aură de infailibili? Cum se mai pot privi pe sine înşişi pe micile ecrane? Nu vreau să mai aud despre „răul mic” şi „ursul(a) mare”, care nu e decât o constelaţie pe cerul imaginaţiei lor. Îmi displace refrenul cu referendumul, intonat la bis de dragul unui paradis parlamentar...

Mi-e şi silă să mă gândesc prin câte metamorfoze au trecut liderii politici. Cei care mai ieri strângeau semnături pentru alegerea preşedintelui direct de către popor, astăzi sunt adepţii înflăcăraţi ai unui parlamentarism ambiguu. Cei care nu demult susţineau că deţin nişte „aşi în mânecă”, acum şi-au pus mâinile în sân şi aşteaptă susţinerea electoratului. E ca şi cum un căpitan de corabie, ales de către majoritatea celor aflaţi la bord, ar fi plonjat primul în apă şi acum strigă „ajutor”.

Pe de altă parte, poziţia ireconciliabilă a comuniştilor şi a acoliţilor săi scoşi de la naftalină creează o stare de tensiune în societate. Am impresia că asistăm la un deja vu, că roadele acestei guvernări, totuşi democratice, vor fi luate cu japca de către o pleiadă de profitori. Mi-e şi teamă să mă gândesc la ce ar putea să urmeze.

Constantin Tănase, în materialul AIE 2: ultima şansă şi ultima redută, este surprinzător de conciliant şi încrezător în capacitatea Alianţei de a se regenera şi de a valorifica situaţia creată. Dar vorba unei cântec: „it’s just too little, too late”. Spun asta pentru că nu am văzut din partea celor „3 crai de la răsărit” vreo propunere de micşorare a numărului de parlamentari şi nu am auzi nimic despre introducerea votului uninominal, care ar garanta responsabilizarea deputaţilor în faţa cetăţenilor şi ar estompa fieful partidelor.

Unica împlinire spirituală a zilei a fost conversaţia avută cu fostul reprezentant al Mişcării Acţiunea Europeană în raionul Dubăsari, actualmente paznic la o instituţie de stat. Dumnealui s-a refugiat în România în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009, trecând Prutul în mod clandestin, întrucât fusese acuzat de co-organizarea aşa-zisei lovituri de stat. Această persoană, de o modestie şi un spirit analitic deosebit, mi-a spus că nu înţelege de ce în consiliul raional Dubăsari activează tot atâtea persoane ca în consiliul raional Criuleni, şi anume 108, din moment ce în prima unitate teritorial-administrativă sunt doar 11 localităţi, pe când în cea de-a doua – 51. Corelând spusele sale cu numărul mare de parlamentari, care îşi fac un obicei din a absenta la şedinţele plenare şi pentru inactivitatea cărora nu este prevăzută nicio sancţiune decât votul cetăţenilor, am ajuns la concluzia că „dacă nu-i cap, atunci vai de picioare”.

Am mai aflat că trăim în „ţara raiderilor”. De data aceasta este vorba despre Î.S. Registru, care, chipurile, ar datora 41 de milioane de dolari unei companii private. Cică litigiul ar fi ajuns până la Curtea Supremă de Justiţie. Ceea ce mă deranjează în toată chestiunea respectivă este anonimatul persoanelor implicate. Altfel spus, parcă am avea de-afacere cu Lordul Voldemort dintr-o celebră lucrare beletristică, de care toţi trebuie să se teamă şi numele căruia este interzis de a fi pronunţat în public.

Miercuri

Se împlinesc 3 ani de la înmormântarea regretatului poet Grigore Vieru. Îmi amintesc de roiurile de oameni care l-au petrecut pe ultimul drum, parcă în semn de gratitudine că le-a lăsat celor mici „Albinuţa”. Îmi amintesc de „Iese tata la balcon / Şi mă strigă: „Măi, Ion! / Cred că am făcut ceva / Dacă m-a strigat aşa... / Dacă nu făceam nimica / Mă striga: „Măi Ionică”, de parcă această poezie s-ar adresa numai mie.

Seara am participat la un eveniment organizat de către portalul de ştiri „Unimedia”. Invitatul offline-ului a fost senatorul român Viorel Badea.El s-a referit şi la cazul cetăţeanului moldovean rănit în urma incidentului ce a avut loc la vama Giurgiuleşti-Galaţi. Unii s-au aratat deranjaţi de felul în care unele posturi private au muşamalizat acţiunile întreprinse de pacificatorii ruşi la punctul de control de la Vadul lui Vodă, pe data de 1 ianuarie, dar care au creat o isterie mediatică în privinţa cazului de la frontiera moldo-română.

În fine, s-a vorbit la modul serios despre atragerea investitorilor români, despre inaugurarea unui sediu consular adiţional pe str. Ismail, fapt ce ar permite fluidizarea şi perfectarea mai rapidă a actelor. Spusesem cu această ocazie că sentimentul românismului descreşte proporţional cu timpul petrecut la coadă în faţa Consulatului, dar „bucuroşi le-om duce toate”, vorba lui Eminescu.

Joi

Bătrânii zic că de Bobotează e cel mai frig. Şi chiar dacă se sărbătoreşte Sf. Ioan Botezătorul pe stil vechi, nu pot să nu confirm vorba din bătrâni: e ger de crapă pietrele.

Dimineaţa am avut de susţinut un examen la facultate. Nimic semnificativ, doar că era să ies din cabinet cu degetele degerate şi cu ţurţuri la nas. Aşa de bine funcţionează sistemul de încălzire, pentru a cărui reparaţie nu există resurse financiare. În schimb, blocul central al USM are un nou pavaj.

Am aflat despre proiectele de legi SOPA şi PIPA din Statele Unite, care au drept scop cenzurarea internetului. Invocându-se lupta contra pirateriei, textul legilor inculpă orice utilizator care a plasat un material video personal pe fundalul căruia se aude o muzică ce are copyright. Deşi este clar că acel utilizator nu are intenţia de a comercializa filmuleţul, totuşi, dacă îl plasează de zece ori în timp de 6 luni pe site-uri de socializare, atunci riscă închisoare până la 5 ani. Totodată, aceste iniţiative legislative prevăd sancţionarea şi chiar blocarea site-urilor care au permis distribuirea unor asemenea materiale, considerate piratate. Prin urmare, opozanţii acestor legi sunt google, facebook, wikipedia, yahoo ş.a., pe când susţinătorii – reţelele de televiziune, companiile cinematografice, casele de discuri etc.

Cel mai spumos eveniment a fost, totuşi, conferinţa de presă organizată de Partidul Comuniştilor. În cadrul acesteia, cetăţenii au fost chemaţi la nesupunere civică şi la proteste. M-am amuzat copios de expresii precum: „suprimaţia legii”, asta pentru că cel care a spus-o, Vladimir Voronin, se referea la „supremaţia legii”. Asta este, ce să-i faci? Unii au coborât din copaci, însă alţii vor să urce.

Vineri

Sunt fericit. Mi-e greu să descriu prin alte cuvinte ceea ce simt acum. Nici lapoviţa care mi-a intrat aidoma picăturii chinezeşti în creştet şi nici căciula pe care am scăpat-o într-o băltoacă, nu-mi pot compromite starea de feerie.

Am devenit cetăţean român.

Şi ca să mă exprim în stil hollywood-ian, mă simt obligat să le mulţumesc buneilor că s-au născut până în ’40, mamei – pentru că a bătătorit cocoaşa multor drumuri ca să dispun de toate actele necesare, logodnicei – pentru susţinere şi motivare, prietenilor – pentru sfaturi şi felicitări.

Cu siguranţă, această săptămână a fost una plină. Poate ar fi trebuit să spun cât de mult m-am bucurat de vizita pe care mi-a făcut-o bunelul sau cât de tare am îngheţat la serviciu sau cât de bine vorbea o doamnă limba română din moment ce a răspuns consulului României la Bălţi: „da, konecino”.

*Născut la 29 decembrie 1989 în oraşul Donduşeni. Licenţiat în ştiinţe umanistice. Masterand la Facultatea de Istorie şi Filozofie a USM. A activat la Pro Fm şi Radio 21 Chişinău, în calitate de animator radio. A colaborat cu reviste şi ziare precum „Intersecţii”, „Clipa”, „Stare de Urgenţă”, „Timpul”. Blogger din 2011.
XS
SM
MD
LG