Linkuri accesibilitate

Minimalizarea şi discreditarea nemulţumirilor este o modalitate de a absolvi actuala putere de responsabilitatea proastei guvernări.


În paralel cu criza pieţelor de capital, ne-a lovit criza pieţelor urbane. În vreme ce primele se golesc de bani, celelalte se umplu de protestatari. Chiar dacă stă în calea girofarurilor de pe maşinile lor, demnitarii au ales să ignore Piaţa Universităţii.

În topografia eroică a ultimelor decenii, Piaţa Universităţii este cea mai importantă staţie. Trebuie să treci cu o portavoce pe-acolo pentru a avea ceva de spus în politică. Unii şi-au luat certificate de revoluţionari acolo, alţii carnete de partid sau cununi de laur. În ultimii ani, au fost politicieni care s-au dus acolo ca la sanatoriu, să facă băi de mulţime, considerând că o împachetare la cald şi un masaj îi vor spăla de păcate. Veneau cu limuzine de partid, duşi pe braţe de simpatizanţi, ca nişte statui sacre care lăcrimează în direct de grija electoratului. Stăteau pe valul de retorică electorală, promiţând că vor vindeca rănile trecutului. Au uitat să spună că prin amputare.

Spre iritarea politicienilor, oamenii care s-au strâns în Piaţa Universităţii în ultimele zile nu au cărat nicio statuie pe umeri, poate doar propria cruce a nemulţumirii. Cearta telefonică dintre Traian Băsescu şi Raed Arafat pe tema reformei din sănătate a fost doar amorsa care a declanşat manifestaţiile. Această rădăcină dureroasă a protestului nu a făcut decât să actualizeze multe dintre motivele de nemulţumire ale populaţiei. Aşa se face că s-au strâns, ca într-o Curte a miracolelor, cei care solicită renunţarea la taxa auto sau la exploatarea auriferă de la Roşia Montană, la eutanasierea câinilor sau la comasarea alegerilor. Deşi puţini şi pestriţi, statisticile ne spun că reprezintă peste 90 la sută din populaţie. Sunt indicatorul de nepopularitate atins de Traian Băsescu şi locotenenţii săi.

Singurii bugetari care au venit să-i întâlnească şi să le strângă mâinile cu cătuşa au fost jandarmii care le-au pus grilaje, i-au gazat şi i-au dus cu dubele la secţie, să dea socoteală pentru nemulţumirea lor. De aceea, singurele acte oficiale unde sunt consemnate motivele protestelor sunt procesele verbale poliţieneşti. Istoricii vor avea de furcă descifrând scrisul poliţiştilor.

Este surprinzător că, la două decenii după manifestaţiile din Piaţa Universităţii, mecanismele de discreditare a nemulţumirii funcţionează încinse la roşu. Dar şi mai ciudat este că o parte dintre vehemenţii critici de astăzi ai protestelor au fost, pe-atunci, protagonişti ai revoltei, eroi ai baricadelor, teoreticieni ai lichelismului puterii. Ei sunt convinşi că doar nemulţumirea lor a avut semnificaţie istorică iar cei subtili cred că tot ce se întâmplă azi este o maimuţăreală de import a protestelor care cutremură guvernele de peste tot. De aceea, nemulţumirea pieţei nu le mai mişcă simţul civic, ci doar bunul gust. Strâmbă din nas, criticând eterogenitatea şi lipsa de orientare a mulţumii.

E adevărat, e multă pleavă, dar cine a participat la evenimentele din decembrie 1989 şi la manifestaţiile care au început în aprilie 1990 ştie că şi atunci mulţimea era pestriţă iar revendicările, tulburi. Atunci, ca şi acum, cei care vor să discrediteze mulţimea spun că nu e reprezentativă, că e manipulată politic sau că, dimpotrivă, neavând viziune politică şi nici lideri, este imprevizibilă, inconsistentă şi fără perspectivă.

Alţi comentatori spun că de vină pentru aceste proteste ar fi corupţia în formă continuată a clasei politice şi că oamenii nu mai au încredere în partide, prin urmare manifestanţii ar fi nişte anarhişti al căror mesaj nu este apolitic, ci antipolitic. Unii pretind că e o doar răzmeriţă pusă la cale de câteva galerii de fotbal. Şi în fine alţii, concesivi, spun că oamenii ies în stradă din cauza austerităţii pe care guvernul a avut curajul s-o aplice pentru a ne scăpa de la falimentul către care ne-au împins guvernele anterioare.

Minimalizarea şi discreditarea nemulţumirilor este o modalitate de a absolvi actuala putere de responsabilitatea proastei guvernări şi a corupţiei instituţionale. Dispersia responsabilităţii şi deturnarea ploii de sticle incendiare către fostele guvernări ar trebui să ne facă să uităm de culmile de corupţie, aroganţă şi proastă guvernare atinse de actuala putere. Din urnele electorale a dispărut chiar şi speranţa, după magistralele manipulări ale votului ultimelor alegeri. După aplicarea unei legi electorale stupide care a permis codaşilor să ajungă în parlament, puţini mai consideră că votul lor contează.

La rândul ei, opoziţia este prea slabă şi dezbinată pentru a se opune abuzurilor de drept. Dă prea des şi prea mult semne că nu mai poate aştepta politicoasă să se încheie ospăţul actualei puteri, că foamea o sugrumă şi o face agresivă. Însă este evident că ţinta manifestaţiilor nu este opoziţia şi nici criza mondială, ci actualul guvern acuzat că a sărăcit şi înfometat populaţia şi că a arvunit viitorul românilor pe următoarele decenii pentru a-şi plăti clientela de partid.

Se prea poate ca oamenii din pieţele oraşelor să fie prea puţini pentru ca puterea să-i treacă în fişa clinică a guvernării. Poate că sunt pestriţi şi au nemulţumiri punctuale. Însă reacţia autorităţilor, atât de asemănătoare celei de acum două decenii, demonstrează că, de fapt, puterea îşi imaginează că ignorând-o, minimalizând-o sau anihilând-o, nemulţumirea se va resorbi, va dispărea. Este un fel de a spune că protestul este un corp străin, importat de snobismul anarhiştilor de discotecă, pe care organismul îl va respinge. Astfel că, deşi febra protestatară indică o infecţie generalizată, guvernul preferă s-o trateze cu răceală. Şi cum ar putea altfel?

Singurul tratament eficient, spune opoziţia, ar fi să-şi dea demisia şi să fie organizate alegeri anticipate, dar plecarea de la putere îi sperie mai mult pe colegii lui Emil Boc şi pe finanţatorii lor decât lozincile din pieţe. Şi-apoi, puterea mizează pe faptul că, spre deosebire de pieţele bursiere unde se circulă în sus sau în jos sau de pieţele politice care o pot lua la stânga sau la dreapta, prin pieţele marilor oraşe se circulă respectând semnul giratoriu care protejează centrul de unde se dirijează traficul.
XS
SM
MD
LG