Linkuri accesibilitate

Anatol Urecheanu: „În China găsim vinuri din toate țările, mai puțin din Republica Moldova...”


Se împlinesc 20 de ani de la stabilirea relaţiilor bilaterale între Republica Moldova şi Republica Populară Chineză. Valentina Ursu a stat de vorbă, cu această ocazie, cu Anatol Urecheanu, ambasadorul Republicii Moldova la Beijing:

Europa Liberă: În ce constă ,,consolidarea cooperării într-un spirit realist dintre cele două țări”?

Anatol Urecheanu

Anatol Urecheanu

Anatol Urecheanu: ,,Dacă vorbim, de aspectele politice, putem spune că ne leagă de China o prietenie tradițională. Aceasta este baza pe care se dezvoltă celelalte relații bilaterale. În ultima vreme nivelul prieteniei tradiționale a fost ridicat la cel de parteneriat strategic. A existat o înțelegere de principiu în acest sens în cadrul vizitei domnului Iurie Leancă în octombrie 2011 la Beijing. Cât privește relațiile economice, bineînțeles că ele se bazează pe relații excelente în plan politic. Există la moment o serie de proiecte în fază de derulare. M-aș referi în primul rând la un proiect în domeniul drumurilor, pe care îl derulăm cu o companie chineză, precum și în sfera agriculturii și a telecomunicațiilor.”

Europa Liberă: În ceea ce privește importul de vinuri moldovenești în China, pe cât de rentabil este acest lucru și pe cât de interesate le găsiți pe ambele părți ca să aprofundeze această cooperare?

Anatol Urecheanu
: ,,Sunt mai mulți factori, care favorizează cooperarea în domeniul exporturilor de vinuri. În primul rând este politica Guvernului central al Chinei, care spune că vinurile sunt o băutură sănătoase. Deci, ei fiind o țară cu o populație enormă, favorizează consumul de vinuri în detrimentul băuturilor din cereale, pentru că au nevoie de aceste cereale pentru alte necesități. În al doilea rând interesul cel mai mare îl are Republica Moldova – pentru că noi avem nevoie de piață care să fie stabilă, noi avem nevoie să dezvoltăm o piață de vinuri într-o țară care să fie stabilă, care ne este prietenă. Și această cooperare, acest comerț să nu fie afectat de politică, cum s-a mai întâmplat. Comerțul cu vinul, sau businessul cu vinul devine în China ceva foarte, foarte rentabil. Chinezii au început să cunoască vinurile, au început să bea destul de mult aceste vinuri, vinurile sunt la modă și pentru ei ar exista interesul ca această piață să fie dezvoltată. Vinurile moldovenești sunt un produs nou, pe lângă alte vinuri care se vând aici din toate țările. În China găsim vinuri din toate țările, mai puțin din Republica Moldova. Fiind un produs nou, există un interes destul de mare din partea companiilor ca să popularizeze acest produs pe piața chineză.”

Europa Liberă: Cât ar putea importa China din Moldova?

Anatol Urecheanu
: ,,Nu este nici o țară care să aibă o piață de consum atât de mare cum este China. China ar putea să absoarbă tot vinul moldovenesc. Dacă putem să exportăm în China o cantitate, care să fie confortabilă atât pentru producător, cât și pentru economia noastră, cred că acest lucru trebuie făcut. Și China tocmai este țara care ar putea să ofere această posibilitate.”

Europa Liberă: Domnule ambasador, pentru că ați spus: China este o piață mare de vinuri și are un mare potențial de extindere, și Moldova a început să acorde atenție pieței chineze în acest domeniu – cele două părți ce ar mai trebui să facă?

Anatol Urecheanu: ,,Pentru cei din Republica Moldova, totuși, deocamdată la nivelul producătorului, China încă nu este percepută ca o piață mare. Sau o piață căreia să i se acorde o atenție foarte mare. Deocamdată, producătorii noștri la nivelul lor ei sunt foarte atașați de piața rusă și produc vinuri, care sunt oarecum apreciate pe această piață. China este o țară mai deosebită, deci calitatea vinurilor ar trebui să fie deosebită, pentru ca să poată pătrunde pe piața chineză. Ar trebui ca producătorul nostru să înțeleagă că piața din China este piața viitorului și că cerințele acestei piețe trebuie oarecum satisfăcute. În ceea ce-i privește pe chinezi, ei sunt foarte pragmatici. Marea majoritatea celor care importă vinuri ei nu-l consumă, ei doar îl vând. Și bineînțeles că ei caută un produs care să corespundă pieței. Deci, un produs care să fie de succes. Iată, producătorii noștri atunci când se întâlnesc cu oamenii de afaceri chinezi ar trebui anume să insiste anume pe aceasta – pe calitate, pe prețuri și pe perspectivă. În relația cu China este foarte important și statul. China este foarte și foarte specifică și producătorul autohton ar trebui să fie ajutat de stat. De exemplu, cred că ar trebui coordonate eforturile, la nivelul producătorului cu cele ale Guvernului, structurilor de stat pentru ca această penetrare a pieței chineze să fie eficiente.”

Europa Liberă: China caută brandul moldovenesc, înțeleg?

Anatol Urecheanu
: ,,Chinezii, atunci când promovează vinurile moldovenești, caută un produs nou pe piața de vinuri. Și Moldova poate oferi acest produs nou. Când le spun că sunt din Moldova, ei foarte mult asociază Moldova cu vinurile. La moment Moldova nu are alt produs, pe care să-l exporte pe piața chineză. Mă refer la un produs care să fie important, să aibă un impact asupra economiei naționale, adică să aducă bani în buget. Vinurile sunt un produs pe care chinezii îl solicită la moment.”

Europa Liberă: Ați spus că parteneri chinezi sunt interesați să investească și în drumurile din Republica Moldova. E o intenție serioasă și credeți că ar avea șanse?

Anatol Urecheanu
: ,,În cazul drumurilor este o înțelegere la nivelul guvernelor. Noi am putea să dezvoltăm o cooperare pe banii chinezi, o cooperare bineînțeles reciproc avantajoasă. Ceea ce a interesat Guvernul este faptul că China ar putea să ne acorde credite concesionale, credite facilitare și numai printr-o cooperare între guverne putem dezvolta proiecte în domeniul infrastructurii. Companiile chineze n acest caz bineînțeles că sunt actorii, sunt cei care vor realiza aceste înțelegeri la nivelul Guvernului.”

Europa Liberă: Dar aveți cumva o statistică cât ajutor nerambursabil și câte credite a oferit China Republicii Moldova pe parcursul acestor două decenii?

Anatol Urecheanu
: ,,Bineînțeles că la început asistența era mai mică, iar cu timpul volumul acestei asistențe a crescut. De exemplu ultima asistență pe care a acordat-o China Republicii Moldova anul trecut a fost de 60 milioane de yuani, ar fi cam 10 milioane de dolari. China se consideră o țară în curs de dezvoltare și are la nivel de stat o politică prin care asistă alte țări în curs de dezvoltare. În această bază ei acordă Republicii Moldova asistență. Cât privește creditele, aceasta este mai curând o înțelegere între guvernele celor două țări.”

Europa Liberă: Unii spun că China se infiltrează în Rusia și Uniunea Europeană și prin Republica Moldova. Ce ați zice?

Anatol Urecheanu
: ,,Aș spune că e un gând mai vechi, dar mi se pare corect că China are interese oriunde în lume și nu că ar penetra piața Uniunii Europene, sau piața CSI, sau piața Rusiei prin Republica Moldova. Pur și simplu Moldova într-adevăr oferă anumite oportunități din punct de vedere economic. Faptul că noi avem anumite facilități în cooperarea cu Uniunea Europeană bineînțeles că deschide anumite posibilități pentru China, pentru ca să se dezvolte împreună cu Republica Moldova o cooperare comună, spre exemplu să producă ceva în comun, pentru exportul ulterior. La fel și piața CSI. Deci, Moldova poate juca o punte de legătură, dar nu asta este ideea principală. China are destui bani acum, are destulă masă monetară pentru ca să dezvolte proiecte oriunde în lume.”

Europa Liberă: Domnule ambasador, mentalitatea popoarelor celor două țări este asemănătoare?

Anatol Urecheanu
: ,,Mentalitatea popoarelor… Poporul din Republica Moldova și chinezii sunt oameni foarte harnici. Atât moldovenii, cât și chinezii sunt foarte, foarte prietenoși. Noi am trăit o bună parte din epoca modernă într-un sistem mai mult sau mai puțin similar. Aceste două popoare au un cult al prieteniei. Bineînțeles sunt multe lucruri asemănătoare între noi, în sensul că suntem o națiune încă în curs de dezvoltare, dar sunt și lucruri care ne deosebesc.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG