Linkuri accesibilitate

Nu este prima dată cînd Rusia foloseşte importurile de alimente din ţări vecine drept monedă de schimb în negocieri economice sau politice.


Biroul sanitar rus a declarat săptămâna aceasta că s-a constatat o „scădere marcantă” a calităţii brânzei importate din Ucraina şi a lăsat de înţeles că intrarea lactatelor ucrainene pe piaţa rusă ar putea fi temporar interzisă. Un avertisment dat pe fundalul negocierilor care au fost reluate astăzi la Moscova, între Rusia şi Ucraina privind livrările de gaze. Negocieri complicate, care durează de mai bine de un an. Ileana Giurchescu rezumă relatarea corespondentului Europei Libere Robert Coalson.

Nu ar fi prima dată că Rusia foloseşte importurile de alimente din ţări vecine drept monedă de schimb în negocieri economice sau politice. A făcut aşa cu vinul moldovenesc, cu laptele belarus sau apa minerală georgiană. Numai că Rusia este pe cale de a intra în Organizaţia Mondială a Comerţului. Întrebarea este dacă va mai putea folosi importurile de alimente pentru a-şi şantaja partenerii.

În tot cazul, economistul ucrainean Igor Burakoski este convins că avertismentul privind calitatea brânzei este legat de alte negocieri şi alte probleme în relaţiile bilaterale. Burakovski aminteşte că Rusia ar vrea ca Ucraina să se alăture Uniunii vamale cu Belarus şi Kazahstan. Dar Kievul ezită. Cum ezită să cedeze o parte din reţeaua naţională de gazoducte.

După ce a aşteptat 19 ani, Rusia va intra peste câteva luni în Organizaţia Mondială a Comerţului. Şi după aceea, biroul sanitar rus va putea suspenda temporar importul anumitor produse, spune Stephen Woolcock, de la London School of Economics. Numai că va fi obligat să aplice aceleaşi standarde tuturor partenerilor comerciali. Şi va fi obligat să-i susţină constatările cu dovezi ştiinţifice.

Problemele sanitare sunt reglementate de un acord între ţările membre în Organizaţia Mondială a Comerţului, care permite suspendarea temporară a importurilor până sunt adunate toate dovezile ştiinţifice. Woolcock remarcă însă că acordul nu limitează această perioadă.

Dar şi ţările lovite de un embargo temporar pot face recurs. Stephen Woolcock precizează că aceste ţări, cum este Ucraina, pot cere la rândul lor despăgubiri din partea Rusiei. Numai că este un proces lung şi greoi.

Organizaţia Mondială a Comerţului urmăreşte practicile ţărilor membre, tocmai pentru a împiedica utilizarea schimburilor comerciale în scopuri politice. Stephen Woolcock explică însă că acest mecanism de monitorizare nu duce la impunerea de sancţiuni, chiar dacă s-ar dovedi că Rusia, de exemplul, foloseşte arma comerţului în scopuri politice. Dar celelalte ţări membre ar putea exercita presiuni - remarcă expertul britanic.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG