Linkuri accesibilitate

Proteste cu accente violente în România, pe fondul austerității economice


Protest în Piaţa Universităţii, Bucureşti, 16 ianuarie 2012

Protest în Piaţa Universităţii, Bucureşti, 16 ianuarie 2012

Aproape 10.000 de oameni au protestat în ultimele 3 zile în 40 de oraşe ale României.


La București și în alte orașe din România au loc de trei zile proteste antiguvernamentale de stradă, soldate în capitală cu zeci de răniți. Manifestațiile au început după ce un oficial din sistemul de sănătate și-a dat demisia în semn de protest față de reforma anunțată în acest domeniu. Ce s-a întâmplat apoi și ce s-ar putea întâmpla în continuare, aflăm din relatarea Sabinei Fati.

Aproape 10 mii de oameni au protestat in ultimele trei zile in 40 de orase ale României. Desi numarul protestatarilor a fost relativ mic, efectul produs de acestia mai ales in Bucuresti a fost devastator. Politistii si politicienii dau vina pe asa numitii ultrasi: sustinatorii fanatici ai stadioanelor, galeriile echipelor bucurestene de fotbal, care au venit in Piata Universitatii cu toata dotarea necesara, de la instrumentarul pirotehnic, la cel de amplificare a sunetelor. In multime s-au aflat, insa, in mod evident si militanti politici, veniti cu plancarte, steaguri si specialisti in agitatie, dar si oameni neafiliati politic. Distrugerile facute de manifestanti se ridica la circa 300 de mii de euro, iar distrugerile au avut loc pe o raza de 6 kilometri in jurul Pietei Universitatii, potrivit primarului Bucurestiului

Premierul Emil Boc a promis astazi ca va intra in dialog cu nemultumitii, dar fara sa specifice cind si cu cine, in vreme ce presedintele Traian Basescu tace de trei zile, cautind probabil o strategie de iesire din conflict. Purtatorul de cuvint al partidului de guvernamint, Sever Voinescu se asteapta ca presiunea strazii sa creasca in urmatoarele zile si spune ca se ia in calcul o remaniere. E posibil sa fie sacrificat chiar primul ministru, spun unele surse, care citeaza discutii avute la nivel inalt.

Un astfel de sacrificiu ar putea potoli multimea si ar functiona, dupa model ritualic, in conditiile in aceasta seara la Universitate au s-au strins peste 1500 de oameni

Primii care au iesit in strada au fost locuitorii municipiului Tirgu Mures, acolo unde Raed Arafat, a pus pe picioare SMURD - primul serviciu modern de urgenta. Acestia s-au solidarizat cu Arafat, dupa ce a fost fortat de presedintele Traian Basescu sa-si dea demisia din functia de subsecretar de stat, fiindca se opunea noii Legi a Sanatatii. Presedintele Romaniei il decorase anii trecuti pe artizanul urgentei autohtone, dar intre timp cei doi au intrat in conflict, mai ales din cauza ca noua lege a sanatatii, careia ii facea lobby presedintele roman, urma sa duca la privatizarea masiva a sistemului de sanatate, intr-o forma destul de ambigua, fiindca noua lege enunta doar principii, urmind ca legislatia secundara sa stabileasca amanuntele.

Protestele din Romania au loc pe fondul crizei economice care a afectat potrivit cercetarilor socilogice sase din zece familii. Efectele s-au simtit mai ales dupa deciziile luate in vara anului 2010 cind a crescut taxa pe valoarea adaugata de la 19 la 24 la suta si cind salariile bugetarilor au scazut cu 25 la suta. Aceste decizii au fost anuntate de presedintele Traian Basescu, asa ca acum romanii sint revoltati impotriva lui si ii cer demisia prin sloganuri extrem de neprietenoase.
XS
SM
MD
LG