În dimineaţa zilei de 14 ianuarie a trebuit să merg la Spitalul din Străşeni. Acesta e cocoţat pe un deal, iar din cauza gheţuşului maşinile nu puteau urca în vîrful dealului. Pe marginea carosabilului erau, ce-i drept, nişte moviliţe de nisip, dar nu era nimeni care să împrăştie nisipul pe drum. Oraşul se odihnea după cel de-al doilea revelion. „Şi dacă cineva trage să moară şi trebuie dus la spital?” m-am întrebat şi mi-am dat seama că întrebarea asta e inutilă.
În măruntaiele spitalului am avut impresia că mă întorc în epoca brejnevistă. Salonul în care am intrat părea proiectat din anii ʼ70 ai secolului trecut. Paturi vechi, geamuri vechi, teracotă care şi-a pierdut strălucirea decenii în urmă. Deşi era luna ianuarie, caloriferele erau mai mult reci decît calde. Se vedea de la o poştă că e nevoie de investiţii serioase. Dar de unde să vină banii?
A doua zi i-am văzut pe sticlă pe cîţiva reprezentanţi ai Alianţei pentru Integrare Europeană. Unul dintre aceştia, d-ul Streleţ, ne lămurea cu multă convingere că AIE munceşte în primul rînd pentru „schimbarea calităţii vieţii cetăţenilor”. Reieşea că şi referendumul, pe care AIE-ul vrea să-l organizeze în aprilie, tot pe cetăţeni îi favorizează.
Ei bine, eu nu ştiu cum se face că actuala guvernare, ca şi precedentele de altfel, luptînd pentru calitatea vieţii poporului, reuşeşte să îmbunătăţească doar calitatea vieţii guvernanţilor. Eu vreau să-i întreb pe ocrotitorii noştri guvernanţi: voi, stimabililor, ce policlinici şi spitale frecventaţi? Voi aţi face împreună cu masele radiografia la un aparat din anii ʼ80? Voi vă internaţi în spitalul raional din Străşeni?
Răspunsul guvernanţilor e lesne de presupus: nu există bani pentru primenirea tuturor spitalelor. În schimb avem bani pentru un referendum care are toate şansele să eşueze lamentabil ca şi cel precedent. Mi se pare de domeniul evidenţei că un asemenea referendum, care vrea să schimbe regulile jocului, nu e o soluţie bună, aşa cum crede politologul Ţăranu. E mai degrabă o risipă inutilă de bani. Bani care ar fi fost de mare folos spitalului din Străşeni, de pildă.
Revin, în final, la d-ul Streleţ care remarca cu îngrijorare încrîncenarea şi setea de răzbunare ale comuniştilor. PCRM-ul isterizează societatea, zicea Valeriu Streleţ. Da, comuniştii par într-adevăr încrîncenaţi. Nu ştiu însă dacă d-ul Streleţ înţelege că pentru mulţi simpli muritori toate guvernările tranziţiei, fie acestea liberale-cumpătate sau comuniste-isterice, au reprezentat cam acelaşi lucru: nişte indivizi preocupaţi de interesele lor personale.
