Linkuri accesibilitate



Poezia lui Ion MIRCEA, multaşteptatul laureat al Premiului Naţional „Mihai Eminescu” din anul acesta, are ceva din ceramica glazurată a acoperişurilor de biserici sibiene, la rîndul lor amintind, la fel de bine, solzii de dragon, dar şi armura Sfîntului Gheorghe. Făurită la o temperatură de ardere la care materia se transformă în spirit, ea păstrează „materialitatea” opacă & căldura lutului, căpătînd totodată strălucire de smalţ, iar în unele cazuri – şi transparenţă de icoană pe sticlă. Fiecare poem închide o lume în miniatură, poetul fiind un emailor din stirpea meşterilor medievali, dacă nu chiar un alchimist refulat, ce-şi distruge formele odată opera desăvîrşită. O poezie cu faţa către cer...

* * * * * * *

Ion MIRCEA

Cu vremea şi ochii tăi
________________________________________
Cu vremea şi ochii tăi vor ajunge

două mari întunecate păpădii.

Mai uşor cobori în nemişcare

dacă adormi cu faţa către cer

auzind

şi golurile dintre lumi.

Dar ulmi cu pieliţa subţire

ca în ureche la miei,

Mesteceni de sticlă gri

cînd se întinde-n somnul tău Etherul

şi nu-l mai poţi opri.


Cu vremea şi ochii tăi vor ajunge

două mari întunecate păpădii.
XS
SM
MD
LG