Linkuri accesibilitate

Alianța de guvernământ a anunțat organizarea unui referendum de modificare a Constituției


Alianța de guvernământ a anunțat astăzi că vrea să organizeze la primăvară un referendum de modificare a constituției, astfel ca apoi să se aleagă în sfârșit șeful statului. Anunțul a fost făcut la o conferință de presă comună de liderii celor trei partide ale Alianței pentru Integrare Europeană: Vlad Filat, Marian Lupu și Mihai Ghimpu. Propunerea guvernanților urmează să fie discutată astăzi la o ședință extraordinară a parlamentului. Ședința ar fi trebuit să fie consacrată alegerii repetate a șefului statului. Dar săptămâna aceasta Curtea Constituțională a invalidat primul vot, cel din 16 decembrie, pentru că unii deputați au votat „la vedere”, anulând și repetarea votului, programată pentru astăzi. În vederea alegerii repetate își exprimaseră interesul să devină șef de stat fostul guvernator al Băncii Naționale, Leonid Talmaci și politologul Oazu Nantoi.
XS
SM
MD
LG