Linkuri accesibilitate

În lume şi la Chişinău.




Curtea Constituțională, care veghează asupra respectării legilor de catre celalte tribunale si institutii ale statului, este o creație relativ recentă. Curtea Supremă a Statelor Unite este considerata a fi cea mai veche curte constitutionala din lume, intrucît e prima care a invalidat sentinta unui tribunal ca fiind contrara Constitutiei.

In forma lor actuala, Curtile Constitutionale au aparut abia dupa al Doilea razboi mondial, incepind cu anii '50. Ba chiar, o tara cu traditie juridica atat de veche cum e Belgia s-a dotat cu o Curte Constitionala abia in 1980. Romania, la rîndul sau, ca si alte tari vecine, nu a creat o Curte Constitutionala decit dupa caderea comunismului, mai precis in 1992.

Pe continent, modelul cel mai studiat si mai functional este cel al Curtii Constitutionale a Germaniei. Creata dupa razboi, ea a fost de la inceput separata de celelalte institutii ale statului si instalata chiar intr-un oras aparte de capitala, in Karlsruhe, unde a ramas de atunci.

Curtea Constitutionala a Germaniei are puteri foarte largi si poate anula orice lege, inclusiv amendamente votate de Parlament. Curtea germana controleaza astfel toate cele trei puteri în stat, legislativul, executivul si judiciarul. Judecatorii, numiti pe o perioada de 12 ani, sint alesi de catre cele doua camere ale Parlamentului. Desigur, avind puteri atit de largi, Curtea Constitutionala a Germaniei se poate autosesiza, in orice situatie, situatie care se intalneste in majoritatea celorlalte sisteme juridice in care exista o Curte Constitutionala.

In Franta, Curtea, numita Consiliu de Stat, are o compozitie cu totul aparte. Daca in Germania judecatorii trebuie sa fie in mod automat juristi in virsta de cel putin 40 de ani, si alesi de Parlament, in Franta ei sint numiti de presedintele tarii si de presedintii celor doua camera ale parlamentului. Tot asa, in Franta mai fac parte din Consiliu in mod automat si fostii presedintii ai tarii, daca o doresc si daca nu exercita o activitate politica. Presedintele Curtii Constitutionale franceze este, tot asa, numit de catre presedintele tarii.

In Belgia, procedura numirii judecatorilor e, la rindul ei, total diferita. Ei sint numiti pe viata, de catre rege, pe baza unei liste propuse de parlament.

In Statele Unite, judecatorii Curtii Supreme sint de asemenea numiti pe viata de catre presedinte. Cu toate astea, in mod paradoxal, Curtea Suprema a Statelor Unite nu poate fi considerata o Curte Constitutionala, intrucit autoritatea ei nu se bazeaza pe Constitutie, iar ea nu are mijloacele juridice de a-si aplica direct verdictele si concluziile. Aşa se face că Statele Unite nu sint considerate in rindul tarilor care au o Curte Constituțională autentică.

*

În Republica Moldova, ori de cîte ori Curtea Constituţională a fost solicitată să se pronunţe într-un subiect sensibil, au existat voci supărate care au suspectat Înalta Curte de părtinire politică şi presupusă executare de comenzi externe.

Cazul de joi, când curtea a dat o decizie ce i-ar favoriza aparent pe cei din arcul guvernamental, poate fi considerat emblematic în acest sens. Iată ce declara joi cel mai vocal jurist al comuniştilor, Sergiu Sârbu, comentând această decizie:

„Este o decizie politică care vine să aprofundeze uzurparea puterii în stat. Curtea se transformă în a 4-a membră a Alianţei pentru Integrare Europeană.”

În ajunul deciziei Curții Constituționale soldate cu reluarea de la capăt a unui proces electoral ce ducea aparent spre eşecul guvernanţilor, opoziţia dăduse lovitura scoţând în faţă un candidat considerat greu de refuzat. După ce s-a văzut cu planurile date peste cap, opoziţia a desfigurat decizia curţii. Politicienii din tabăra adversă nu s-au abţinut nici ei de la comentarii acide.

„Rămân pe poziţie că nu este absolut nimic anticonstituţional,” a declarat speakerul Marian Lupu. Ce putea face altceva, spun unii, după ce tocmai el avansase ideea acelei votări „la vedere” ce a dus la anularea scrutinului.

Iar liberalul Mihai Ghimpu a dat dreptate Curţii. Asta după ce insistase şi el pe votarea deschisă:

„De data aceasta curtea a dat o decizie corectă.”

Unul din efectele directe ale acestui gen de reacţii este un „anihilism juridic” generalizat, crede pe de altă parte expertul Nicolae Osmochescu, fost magistrat al Curții Constituționale, doctor în drept, profesor universitar:

„Nimeni nu mai crede aici în forţa dreptului, ci în dreptul forţei, din păcate. Statul de drept, însă, este, conform celei mai simple definiţii, atunci când este interzis ceva de lege, iar tu vrei tare-tare ceva, indiferent cine eşti, nu poţi face asta.”

Nicolae Osmochescu spune că multe dintre deciziile de până acum ale Curţii Constituţionale au şocat juriştii din mediul academic prin vădita contradicţie cu spiritul legii supreme. În loc să critice însă instituţia, mai spune expertul, guvernanţii ar face bine dacă ar promova mecanisme ce le-ar permite magistraţilor să legifereze în totală independenţă. Printre soluţii, una ar fi revizuirea lungimii mandatului de magistrat:

„În toată lumea, judecătorii la Curtea Constituțională sunt aleşi pentru cel puțin 9 ani, pentru ca ei să nu depindă de Parlamentul ce are un mandat de 4-5 ani, de guvern care la fel are un mandat de 4-5 ani. Prin asemenea mecanisme se asigură independenţa.”

Un alt expert în drept constituţional, Alexandru Arsenie, crede că cea mai solidă şi logică modalităte de a întări imparţialitatea, fie şi relativă, a autorităţii constituţionale, ar fi o selectare a cadrelor diferită de cea din prezent:

„În primul rând totul depinde de oameni - ar fi bine ca cadrele să fie selectate la Curte nu din judecători şi procurori penalişti, ci teoreticieni, constituţionalişti, cei care nu au asupra lor amprenta funcţiei pe care au deţinut-o - de a acuza, de a vedea în fiecare un infractor.”

Revizuirea listei subiecţilor cu drept de sesizare a Curţii ar fi un alt domeniu ce crează controverse. Chiar dacă cei mai mulți dintre experţi cred că cetăţenii ar trebui să aibă acest drept, o încercare anterioară, din timpul guvernării comuniste, de a legifera dreptul respectiv a fost respinsă sub presiune publică. Şi asta pentru că în intenţia autorităţilor comuniste de atunci a fost întrezărită dorinţa de a stăvili „artificial” valul de plângeri trimise de moldoveni Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

Şi cum autoritatea constituţională moldovenească este lipsită de dreptul de a se autosesiza în cazuri de încălcare flagrantă a Constituţiei, am întrebat mai mulţi constituţionalişti dacă nu cumva această regulă face ca o ilegalitate să rămână nereparată dacă nu este semnalată curţii de un parlamentar sau un alt subiect cu drept de sesizare. Iată opinia lui Nicolae Osmochescu, fost judecător la Curtea Constituţională:

„Nu, nu, nu. Pentru că dacă Curtea ar avea dreptul la autosesizare, atunci ea şi-ar asuma rolul de organ legislativ, un fel de legiuitor pasiv, iar acesta, conform Constituţiei de la noi, este un drept exclusiv al Parlamentului.”
XS
SM
MD
LG