Linkuri accesibilitate

Plasamentul copilului într-o familie, este enorm de benefică în comparaţie cu cel într-un internat.


Până nu demult, în Republica Moldova copii abandonaţi erau duşi la casele de copii, la gimnaziile internat sau şcolile auxiliare. Astăzi, se caută soluţii mai potrivite pentru copiii lipsiţi de îngrijire părintească, de exemplu asistenţa parentală profesionistă. Ce presupune această asistenţă aflăm peste cîteva minute de la psihologul Tatiana Moca şi asistenta parentală Marina Pentilei.

Tatiana Moca: „Asistentul parental profesionist este o persoană care asigură la domiciliu îngrijirea, creşterea şi educarea temporară a unui copil. Scopul acestui serviciu este ca, ulterior, copilul să fie integrat în familia lui sau să mergă în adopţie. Avem cazuri cînd mama este bolnavă şi chiar nu poate să aibă grijă de copil, cu toate că îşi doreşte foarte mult, poate nu are rude care să o ajute, atunci asistentul parental profesionist vine ca un ajutor acestei mame, în momentul în care ea face intervenţia chirurgicală sau se reabilitează după o anumită situaţie. Deci, copilul plasat în asistenţa parentală profesionistă, este copilul care a rămas temporar fără îngrijirea părintească.”

Europa Liberă: Doamnă Moca, această soluţie este disponibilă în toate raioanele din ţară, pentru toţi copiii?

Tatiana Moca:
„În Codul Familiei scrie că formele de protecţie a copilului sunt familia biologică, dacă nu este posibil, familia extinsă, adică rudele până la gradul patru, dacă nici aceasta nu este posibilă, este tutelă, adopţie, asistenţă parentală profesionistă, casă de copii de tip familial şi în ultimul rînd instituţia rezidenţială. Practic, orice raion trebuie să aibă aceşti asistenţi parentali profesionişti. Din cîte eu ştiu în majoritatea raioanelor ele există.”

Europa Liberă: Cum sunt selectaţi asistenţii parentali?

Tatiana Moca:
„Acel care este interesat trebuie să facă o promovare. Noi am lucrat în mai multe raioane, adunam asistenţii sociali din fiecare sat şi le spuneam ce este asistenţa parentală profesionistă, spuneam la ce persoane s-ar gîndi ca să le propună acest tip de serviciu, iar ei mergeau prin sat, discutau cu persoanele şi iată aşa lumea înţelegea despre ce este vorba şi în cazul cînd apărea dorinţa se adresau la secţia Asistenţă Socială pentru a afla mai multe detalii.”

Europa Liberă: Vorbeaţi despre motivaţie, tocmai asta vroiam să vă întreb. De ce ar decide o familie sau o persoană să devină asistent parental?

Tatiana Moca:
„Atunci cînd persoana doreşte să devină asistent parental motivaţiile sunt diferite. Însă ceea ce facem noi este ca doar persoanele cu motivaţie de a face un bine copilului, numai acei rămân asistenţi parentali profesionişti. Vin persoane cu dorinţa de a adopta un copil, dar într-un fel haideţi eu să am puţin grijă şi apoi să îl înfiez, vin persoane care se gîndesc că o să cîştige o sumă foarte mare de bani pentru că va educa un copil, până la urmă, după o selecţie, instruire, discuţii, rămân persoanele care doresc să facă un bine, au în inima lor dragoste care nu este folosită, ori copiii au crescut mai mari, ori nu au avut copii şi simt că ar putea să aibă grijă de un copil.”

Europa Liberă: Ce se întâmplă cu asistenţii parentali care au avut în grija lor un copil şi la un moment dat copilul trebuie să se întoarcă în familia lui biologică. Cum rămâne cu starea sufletească a acestor asistenţi parentali. Dacă copilul este mic, te ataşezi de el...

Tatiana Moca:
„Fiecărui asistent parental profesionist, atunci cînd trece seminarul de instruire, i se explică foarte clar că acesta este un serviciu. Pe parcursul lucrului desigur că se ataşează de copilaşul care stă în plasament, dar dacă vede că mama doreşte să îl ia, este capabilă să îl crească, întotdeauna o să faci decizia cea mai bună şi o să rămână copilul cu mama. În cazul cînd i se face copilului un statut de copil adoptabil, atunci sigur că este întrebat asistentul dacă are dorinţa să îl adopte. Dacă răspunsul e negativ, copilul tot este pregătit ca să meargă în altă familie. De obicei, asistentul parental profesionist este o persoană care încurajează şi este în interesul copilului. El înţelege foarte bine ce este mai bine pentru copil. Ceea ce statul poate să ofere familiei date este salariul, cartea de muncă, toate înlesnirile în ceea ce priveşte angajarea în cîmpul muncii.”

Europa Liberă: Deci, statul susţine această familie, dacă membrii ei decid să devină asistenţi parentali?

Tatiana Moca:
„Da, îi susţine şi vreau să vă spun că chiar dacă este dificil să lucrezi cu copii, este o plăcere enormă. Din toate evaluările noastre s-a demonstrat că plasamentul copilului într-o asistenţă parentală profesionistă, într-o familie, este enorm de benefică în comparaţie cu plasamentul într-o instituţie rezidenţială, adică într-un internat. Chiar îndemn persoanele care doresc să devină asistenţi parentali să se adreseze la secţia asistenţă socială, sau la direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului. Sunt mulţi copii care au nevoie de aşa un serviciu.”

*

Marina Pentilei: „Decizia nu ştiu din ce punct a pornit şi de cînd vine, cred că din copilărie. Mămica mea a lucrat în secţia de pediatrie unde erau abandonaţi copii după maternitate şi exemplele care le-am auzit de la ea cred că m-au urmat mai târziu. Întotdeauna am fost mai sensibilă faţă de copii care au avut o soartă mai dificilă decît cei care trăiesc în familii normale, obişnuite. Copilul nu are nevoie de o haină scumpă sau o mîncare mai deosebită, are nevoie de dragoste, de căldură şi de grijă. Sunt necesităţi normale care eu, soţul şi fetiţele mele vrem să le împărţim cu copilaşii care au să vină la noi în familie.”

Europa Liberă: De cînd sunteţi Dvs asistent parental?

Marina Pentilei:
„Din data de 9 aprilie, anul acesta. Iar ca asistent direct, adică de cînd am copilul în plasament, din 10 octombrie.”

Europa Liberă: Cum s-a petrecut legătura între Dvs şi copil?

Marina Pentilei:
„Obişnuit, copilaşul este destul de dulce. E un copil care e obişnuit cu multă lume, cred că a mai mers din mâini în mâini şi se ataşează de orice persoană care îi acordă atenţie şi dragoste, mi-a bulversat într-un fel viaţa mea de la serviciu. Trebuia să îmi iau din cont propriu concediu pentru că era micuţă, avea nevoie de intervenţii chirurgicale, etc.

Dar felul cum a progresat acest copil şi cum stângem acum roadele, un zîmbet dulce, copilul se alintă, îţi răspunde că se simte bine, neutralizează toate greutăţile prin care am avut, chiar şi acele trei intervenţii chirurgicale foarte dificile care nu au fost făcute la timp şi aceleaşi probleme poate uneori cu birocraţia, medicii, policlinicile – din păcate, aceşti copii rămân să mai fie într-un mod oarecare catalogaţi, deşi ei devin în familii normale nişte copii absolut normali. Ea cu nimic nu este mai puţin capabilă sau mai deşteaptă decît fetiţele mele care au urmat treptele unei educaţii normale. Devine un copil absolut normal care o să răspundă cu dragoste, simpatiie şi bună educaţie celor din jurul ei.”

Europa Liberă: Povestiţi-mi despre ea. Cum se numeşte, cîţi anişori are?

Marina Pentilei:
„Este Valentina, e o leoaică, e născută în luna august. Are doi anişori şi a învăţat să spună şi să arate că are doi anişori, se recunoaşte în oglindă, lucruri care i-au venit mai târziu.”

Europa Liberă: Ce înseamnă i-au venit mai târziu?

Marina Pentilei:
„Nu ştia că o cheamă Valentina, se uita în oglindă şi îmi spunea că acolo este o fetiţă, toată lumea pentru ea era o fetiţă. Toate lucrurile erau doar ale ei. Acum ea ştie că mama este şi a mea, şi a tătălui, şi a Feliciei, şi a Carlei, a surorilor ei acum, ea ştie că are lucrurile sale. Ştie că sunt persoane care o iubesc, ştie că mămica cînd pleacă trebuie să o pupe. Devine un copil cu obişnuinţe sănătoase.”

Europa Liberă: A fi asistent parental înseamnă că la un moment dat acest copil poate fi luat înapoi de către stat. Cum va rămâne cu acel gol din sufletul Dvs?

Marina Pentilei:
„Exact, noi suntem pregătiţi şi pentru acest lucru. Dar nu ni-l ia statul. Să zicem că copilul are o perioadă de a se i se da un statut, ori de adopţie, ori de a fi reintegrat în familia biologică. Noi am început a lucra în primul rînd cu mama care după două întâlniri, din motivele ei personale, a refuzat deja total copilul. Fetiţa s-a întâlnit cu frăţiorul, cu bunica, noi lucrăm cu toate persoanele până ei o să i se dea un statut anumit. Nu este exclus să rămână şi la noi dacă o să i se dea statut de adopţie. Până atunci ea va fi a noastră şi niciodată nu se va rupe de la noi, pentru că şi copii noştri până la urmă pleacă de la noi. Acesta va fi unicul lucru negativ pe lîngă tot aportul nostru pozitiv pe care o să îl aducem în viaţa ei.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG