Linkuri accesibilitate

Karel Schwatzenberg: Europa a pierdut ceva din viziunea ei globală.



Într-un interviu pentru publicația germană „Spiegel”, ministrul ceh de externe Karel Schwarzenberg îi atacă pe politicienii europeni pentru lipsa lor de viziune, descrie resentimentele țărilor mai mici din Uniunea Europenă față de dominația Germaniei şi a Franței, şi îi avertizează pe germani să nu se lase cuprinşi de megalomanie atunci când apără moneda europeană unică. Interviul, realizat de Erich Follath şi Jan Puhl, vă este prezentat de Lucian Ştefănescu

Domnule ministru Schwarzenberg, ca aristocrat originar din Boemia, v-ați petrecut cea mai mare parte din viață în Austria şi Germania, înainte de a reveni la Praga şi de a deveni politician, după căderea blocului sovietic. Aveți şi paşaport elvețian. În ce limbă visați?

„Depinde unde mă aflu. Uneori în cehă, alteori în germană.”

Deci întotdeauna central-european. Până unde ajunge, în opinia dvs, Europa Centrală? Ce țări ar mai trebui să facă parte din Uniunea Europeană?

„Europa Centrală nu are granițe clare. Trece drept prin Germania. Düsseldorf şi Koeln fac parte din Europa de Vest, în timp ce Munchen şi Drezda sînt deja în Europa Centrală. E un lucru bun că Croația va adera curând la Uniunea Europeană. Ucraina ar trebui să adere şi ea. Cred că întreaga regiune a Balcanilor de vest ar trebui să facă parte din Uniunea Europeană, dacă nu dorim să stăm în continuare pe un butoi cu pulbere. Turcia ar trebui să adere şi ea - dacă mai vrea -, dar cu condiția să adopte câteva reforme importante.”

Deci Uniunea Europeană mai e încă atrăgătoare pentru țările vecine?

„Lumina ei e acum tremurândă.”

Se foloseşte corect Uniunea Europeană de influența ei pentru a aduce schimbări în Rusia, unde e un guvern autoritar, sau în Belarus, unde e o dictatură?

„Europa a devenit foarte introvertită. Se uită dincolo de marginea farfuriei, dacă vreți, dar nu se uită dincolo de marginea mesei. Europa a pierdut ceva din viziunea ei globală.”

Volker Kauder, liderul grupului parlamentar al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi al Uniunii Social-Creştine (CSU) din Bundestagul german, spunea recent: „Dintr-o dată, lumea vorbeşte germană în Europa.”

„În primul rând, nu e chiar aşa. Tocmai am văzut un studiu care ajunge la concluzia că din ce în ce mai puțini tineri din Europa învață limba germană, din păcate.”

Dar vă dați seama că Volker Kauder vorbea metaforic...

„Da, desigur. Trebuie însă să fim atenți cu asemenea declarații. În țara dvs cu siguranță poate fi găsită credința că „Am deutschen Wesen soll die Welt genesen" (un citat din secolul 19 adoptat mai târziu de nazişti, şi care în traducere brută înseamnă: „natura germană va face ca lumea să prospere”, n.red.).

Pe de altă parte, unii au cerut ca pur şi simplu ca guvernul german să-şi asume un rol de conducere în Europa.

„La începutul crizei, am făcut următoarea sugestie mai multor omologi de-ai mei europeni: de ce să ne complicăm? Haideți mai bine să creăm o directivă europeană care să prevadă ca fiecare minister de finanțe din Uniunea Europeană să aibă un contabil german. Toți au râs atunci, dar ne apropiem încet, încet de acel punct.”

E adevărat. Grecii au deja un paznic german.

„Uneori germanii par să spună: dacă ați fi toți la fel de harnici şi de cumpătați ca noi, n-ați fi în încurcătura în care sunteți. E ceva adevăr în asta. Dar nimeni nu trebuie să dea lecții.”

I-ați sfătui pe politicienii germani să fie mai modeşti?

„E cam aşa: unchiul bogat care te ajută, dar face mare caz din asta, te calcă pe nervi. Țările mici în particular sunt sensibile. Şi nu cred că le place când dna Merkel şi dl Sarkozy stau de vorbă şi iau decizii pe care le anunță după aceea celorlalți. Asta merge, dar numai pentru o vreme.”

Omologul dvs polonez Radoslaw Sikorski a adoptat o atitudine foarte pro-europeană, în special pro-germană El a cerut Berlinului să ia conducerea în eforturile de a salva moneda euro. A spus recent că inactivitatea germană îl sperie mai mult decât puterea germană.

„Asta e o revoluție cu adevărat coperniciană în gândirea politică poloneză. Sper doar ca germanii să răspundă la asta în mod corespunzător. A fost foarte criticat pentru poziția asta la el acasă.”

Vreți să spuneți că Berilnul ar fi trebuit să riposteze într-o manieră mai entuziastă?

„Mi-ar fi plăcut.”

Dar înțelegeți teama germanilor de a nu deveni principalul contributor financiar într-o aşa-numită Uniune de transfer, unde membrii mai bogați din zona euro îi subvenționează pe cei mai săraci?

„Bineînțeles că o înțeleg. Doar că regenerarea Germaniei şi performanțele exporturilor germane au la bază faptul că țările care sunt acum datoare au cumpărat pe credit din Germania. Cine a beneficiat cel mai mult de pe urma acestei nesăbuite politici de îndatorare? Dumneavoastră! Germanii n-ar trebui să uite asta.”

Ce credeți despre cancelar?

„Dna Merkel e un politician tenace. Ştie când e cel mai bine să aştepți până ce duşmanul se distruge singur. Asta e marea artă, pe care eu o recunosc. Dacă are o viziune asupra Europei? Probabil. Doar că eu personal nu-mi dau seama care e.”

Preşedintele ceh Václav Klaus e suspicios în legătură cu germanii şi foarte critic la adresa Uniunii Europene. Ce cred cehii?

„Cehii nu sunt mai critici la adresa Uniunii Europene decât sunt germanii sau austriecii. Întâmplarea face ca eu personal să mă opun unei Europe cu două viteze. Oricine a şofat vreodată pe o autostradă germană ştie că banda cea mai lentă te duce spre ieşire. Eu nu vreai să mă abat de la principala direcție europeană.”

Cine credeți că are cea mai mare parte de vină în criză, băncile sau politicienii?

„Politicienii, fără îndoială. Bugetele deficitare au fost în mod obişnuit aprobate decenii la rând. Asta nu putea merge la infinit. Bineînțeles că băncile au profitat. În ultimii 30 de ani, foarte puțini politicieni au avertizat că nu e bine să se cheltuie aşa de mult.”

Asemenea politicieni ar fi pierdut alegerile imediat.

„Dar nimănui nu trebuie să-i fie frică de asta. Aşa e rânduiala. Acela care acționează în ciuda bunei sale judecăți pentru a obține foloase electorale e iresponsabil.”

Dispariția monedei euro va însemna şi dispariția Europei?

„Deşi e un proiect important, euro e doar un instrument. Uniunea Europeană a fost înființată ca un proiect politic, şi va supraiețui fără euro. Trebuie să avem o Europă unificatoare cu legitimitate democratică. Uniunea Europeană este astăzi o structură complicată. Bruxelles-ul a luat sub control tot ce se putea lua. Ca urmare, avem acum competențe care ar fi mult mai eficiente dacă ar fi date regiunilor sau țărilor. Trebuie să ne îndepărtâm de Europa minților înguste, trebuie să luăm în serios principiul subsidiarității (n. red: un principiu din legislația europeană potrivit căruia Uniunea nu trebuie să acționeze decât atunci când acțiunile sale sunt mai efciente decât cele luate la nivel național, regional sau local) şi să luăm deciziile împreună.

Londra s-a opus consensului european la ultimele negocieri din decembrie. E posibilă Europa fără britanici?

„Nu cred că britanicii vor părăsi Uniunea Europeană. Par să-şi fi dat seama că au greşit la Bruxelles.”

Credeți că premierul britanic ar putea să facă o întoarcere de 180 de grade?

„Am fi mai săraci fără Anglia. Avem nevoie de o politică externă, de securitate şi energetică comune. Nu avem nevoie de o politică comună a brânzeturilor.”

Spuneți despre dvs că sunteți european get-beget. De unde vine exact convigerea aceasta?

„E clar ceva legat de istoria familiei mele. Europa a dat forma schimbărilor majore din viața mea, atât cele pozitive, cât şi cele negative.”

Ce vreți să spuneți? Cum anume ați trăit acele schimbări majore?

„Trebuie să-i mulțumesc mamei mele pentru asta. Când aveam 10 ani, m-a spus: Kary, acum eşti adolescent - era foarte englezoaică -, şi a venit vremea să avem o discuție serioasă. Trebuie să-ți spun că vom pierde tot ce avem, şi că probabil va trebui să plecăm din țară.”

Cum v-a afectat asta atunci?

„Încă îmi aduc aminte clar conversația, şi chiar ştiu exact în care anume cameră a Castelului Čimelice a avut loc. Am făcut singurul lucru ce merita făcut atunci: am pornit încă o dată în explorarea țării mele. În vara lui 1948, am străbătut Valea Vltavei, care din păcate azi a dispărut într-un lac de acumulare. Ca băiat, am absorbit tot ce am putut absorbi.”

Cum a fost experiența plecării din Cehoslovacia?

„Nu una tristă. Ştiam ce ne aşteaptă. Ne-am dus la casa bunicii mele de la Lacul Wolfgang în Austria. N-am putut merge la Viena, pentru că era în zona de ocupație sovietică.”

Ați avut reputația unui boem când ați fost student la Munchen.

„Dar am fost modest. Unchiul meu a fost înțelept şi mi-a dat o sumă mică de cheltuială, aşa că nu puteam să mă comport prea scandalos. M-am implicat repede în politică, şi am fost ales consilier pentru Europa de Est în comitetul studenților de la Universitatea din Munchen, lucru de care sînt mândru şi azi.”


Cum l-ați întâlnit pe Václav Havel, dizidentul, poetul şi apoi preşedintele, care a încetat din viață recent?

„În 1985, la sugestia fostului cancelar austriac Bruno Kreisky. am fost ales şeful Federației Internaționale Helsinki, care cerceta încălcarea drepturilor omului în țările ce aparțineau de Conferința pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE). Când călătoream în Cehoslovacia, eram urmărit de doi agenți de securitate, şi Havel era urmărit tot de doi. Mi-am zis, de ce să mă întâlnesc cu el, doar ca să organizez o întâlnire între patru polițişti? Dar Havel n-a fost de acord, şi mi-a trimis vorbă printr-un prieten că vrea să mă vadă.”

Ați reuşit să scăpați de urmăritori?

„Ne-am întâlnit într-un bar zgomotos din apropierea Pieței Venceslav de la Praga, unde echipamentul de ascultare nu funcționa. Havel m-a impresionat imediat prin sinceritatea şi modestia sa, şi prin faptul că el căuta adevărul. Era neînfricat. Am stabilit să ne vedem regulat, şi de atunci am trecut granița deseori cu maşina mea.”

A fost vreun moment important al istoriei în care ați devenit convins că regimul comunist era pe ducă?

„Da, un eveniment mărunt, dar radical. Havel mi-a povestit de el. Nişte prieteni din copilărie din Moravia au venit la el pe neaşteptate, şi cum nu avea nimic de băut în casă, Havel a încercat să facă ce face tot praghezul: să ia o cană de porțelan de un litru şi să se ducă la crâşma din colț să cumpere bere la halbă. Doar că atunci când a ajuns jos, unul din securişti l-a oprit şi i-a spus: „Am cercetat, vizitatorii voştri nu sunt dizidenți, dă-mi cana, mă duc eu să iau bere şi o aduc imediat sus.” Când am auzit asta în 1989, am fost sigur că regimul e pe ducă. 29 decembrie 1989, când Václav Havel a devenit preşedinte, a fost cea mai bună zi din viața mea. Am ştiut că coşmarul țării mele se terminase. Eram din nou acasă, am supraviețuit secolului 20.

Cum v-ați simțit când v-a fost returnată o parte din proprietăți? A fost un triumf asupra istoriei?

„Nu un triumf, mai mult un sentiment de gratitudine. Eram convins că regimul va cădea la un moment dat, dar nu m-am gândit niciodată că voi primi ceva înapoi.”

Ați anunțat că doriți să candidați la alegerile preziențiale din 2013.

„Da, dar probabil voi fi printre perdanți. Asta nu mă va amărî însă. Aştept pensia, şi chiar aş vrea să călătoresc, să bat Drumul Mătăsii, şi după aceea din nou prin Europa, acest minunat continent.”

Dar ați avea o şansă, după decizia ca preşedintele să fie ales prin vot direct, pentru că sunteți foarte popular.

„O şansă mică, da, că altfel n-aş candida, deşi pentru multă lume sînt prea recalcitrant.”

Autenticitatea şi transparența în politică, asta contează la sfârşitul vieții?

„Să dea Domnul să pot spune la sfârşit că nu mi-am irosit talentele şi ca am trăit respectând responsabilitățile care mi-au fost date.”
XS
SM
MD
LG