Linkuri accesibilitate

N.C.Munteanu: Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă



Circulă pe internet un schimb de scrisori dintre un parlamentar care reprezintă o parte a diasporei românilor și un român plecat de acasă și stabilit, cu toată familia, în Scoția. La prima vedere iți vine să spui că așa ceva nu există, că și scrisorile și autorii lor sunt rodul unei ficțiuni care, desigur, exprimă o anumită realitate, tristă, dar ficțiune, totuși. Ei bine, nu. Există și parlamentarul, și românul plecat de-acasă, și scrisorile lor. Din păcate.

Parlamentarul, cu numele ușor ridicol de Viorel Riceard Badea, Riceard se scrie cum se aude, se adresează celor plecați de acasă cu prilejul zilei „românului de pretutindeni” care, nu întâmplător, e totuna cu ziua națională a României. Poate acesta este și motivul pentru care mesajul, pe lângă felicitări, mustește de un patriotism fierbinte și de păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti, într-o limbă de lemn fără frontiere: „să ne amintim că suntem români în fiecare zi”, „vă adresez îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească”, „avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului”. Clar, cum ar putea cineva să culeagă căpșuni în Spania sau să muncească în construcții în Italia făra să nu-și spună zilnic că e român și să nu se gândească puțin și la Mihai Viteazul?

Slobozit la Patrie, Riceard Inima de Dac o ia pe coardă razachie a patriotismului: „Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.”

Luat în serios, senatorului i-a răspuns un român de pretutindeni, stabilit în Scoția: „Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine (...). Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești", nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orășel scoțian”.

Românul de pretutindeni care-i răspunde senatorului este preotul ortodox Ioan Florin Florescu. De pe blogul lui (http://ioanflorin.wordpress.com/) aflăm că în România a fost preot de țară, apoi cercetător științific la Universitatea din Iași. Este doctor în filologie, cu o teză despre primele traduceri ale Bibliei în limba română. În țară s-a ocupat de traducerea „Septuagintei” și de editarea Bibliei de la București. Din august 2011 locuiește cu familia în Scoția și în fiecare duminică e de găsit în biserica românească din Glasgow. Blogul este o parohie virtuală și o bibliotecă cu 5000 de cărți în format electronic. Se mai adaugă jurnalul scoțian în care părintele Ioan Florin Florescu își mărturisește cu talent, candori și uimiri adolescentine și cu molcom umor moldovenesc, experiențele de viață, ale lui, inclusiv ceea de șofer care livrează acasă mâncăruri indiene, și ale comunității pe care o păstorește.

Scrisoarea preotului Florescu din Scoția este aspră cu populismul și demagogia celor care au inventat ziua românilor de pretutindeni din rațiuni politicianiste. Nu poate fi o sărbătoare faptul că nepriceperea, neputința sau ticăloșia politicienilor „ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și dreptatea”.

Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.

Scrisoarea preotului român din Scoția merită a fi citită cu atenție. De către politicieni, în primul rând. Dar nu numai.
XS
SM
MD
LG