Linkuri accesibilitate

Deocamdată interesele Alianţei pentru Integrare Europeană şi Partidului Comuniştilor sunt divergente…


Mai sunt două zile până la termenul limită la care pot fi depuse dosarele pentru votul de duminică, când parlamentul va încerca din nou să aleagă preşedintele ţării. Dar până acum, nimeni nu s-a înscris în cursă iar Alianţa pentru Integrare Europeană şi Partidul comuniştilor caută în continuare o soluţie de compromis. Unde au ajuns negocierile aflam de la Valentina Ursu:

Deputaţii coaliţiei de guvernare, împreună cu colegii din opoziţia comunistă trebuie să ajungă la un compromis, pentru că în caz contrar vor avea loc alegeri parlamentare anticipate. Iată ce a declarat Europei Libere parlamentarul comunist, Iurie Munteanu:

Iurie Muntean: „Discutăm soluţiile de ieşire din criza social-economică profundă, în care se află ţara noastră de doi ani şi jumătate.”

Europa Liberă: În opinia PCRM, care ar fi soluţiile cele mai viabile?

Iurie Muntean: „Formarea unei majorităţi anti-criză de salvare naţională. Şi cu respectiv, un Guvern, evident.”

Europa Liberă: Propuneţi resetarea Alianţei până la alegerea şefului statului?

Iurie Muntean: „Noi acum încercăm să-i convingem pe respectivii colegi că putem să ieşim din criza actuală şi le-am prezentat mai multe soluţii. Ei acum meditează. Am planificat să ne întâlnim azi, dar ei azi n-au fost disponibili să se întâlnească, pentru că încă nu s-au decis. Şi ne-au solicitat, eu am în vedere toate partidele parlamentare, ne-au solicitat să avem o întâlnire mâine.”

Europa Liberă: Totuşi, cine trebuie să propună candidatura? Opoziţia? Sau cei din coaliţie?

Iurie Muntean: „Respectiva candidatură trebuie să fie coordonată de toate forţele politice, în persoana partidelor parlamentare.”

Europa Liberă: PCRM are candidaturi pentru această funcţie?

Iurie Muntean: „Atât. Punct. Mă iertaţi.”

*

Europa Liberă: Liderul fracţiunii parlamentare liberale, Ion Hadârcă, spune că dialogul cu comuniştii nu e atât de uşor.

Ion Hadârcă: „Numai s-au schiţat nişte subiecte, la modul general. Inclusiv şi reforma constituţională. Şi mai altele, vreo câteva. Noi am convenit să nu divulgăm. Subiectul a rămas unul: începutul discuţiei, dialogului şi necesitatea întâlnirii pentru identificarea unei candidaturi.”

Europa Liberă: Se poate de identificat această candidatură, din moment ce a mai rămas o singură zi până la data limită de depunere a dosarelor?

Ion Hadârcă: „Teoretic se poate.”

Europa Liberă: Mâine ce discutaţi?

Ion Hadârcă: „Posibilitatea identificării unei candidaturi unice. Acesta este punctul de pornire. Celelalte sunt improvizaţii.”

Europa Liberă: Cine ar urma să propună candidatul pentru funcţia supremă în stat?

Ion Hadârcă: „Formula generală, care a fost între-un fel aşa, nu că acceptată, dar tatonată şi nu a fost negată de nimeni – fiecare poate să vină cu câte candidaturi doreşte, fiecare parte componentă.”

*

Europa Liberă: Liderul fracţiunii parlamentare democrate, Dumitru Diacov, salută începerea dialogului dintre putere şi opoziţie.

Dumitru Diacov: „Distanţa de la o primă întâlnire până la o decizie finală într-o astfel de problemă este destul de lungă, destul de mare încă. Nu vreau să deschid toate parantezele, fiindcă am convenit că mâine ne întâlnim şi mâine continuăm discuţiile, după care fiecare îşi va spune punctul său de vedere.”

Europa Liberă: Cine va înainta un candidat? Puterea sau opoziţia? Sau şi unii, şi alţii?

Dumitru Diacov: „Dacă vom ajunge la etapa de a propune candidaţi, eu cred că vom veni fiecare cu o listă mai mare. Fiecare partid cu o candidatură-două-trei. Şi să încercăm să avem o discuţie cu plusuri şi minusuri fiecărui candidat.”

Europa Liberă: E puţin timp, domnule Diacov.

Dumitru Diacov: „Nu este puţin timp, dacă există interesul real de a debloca acest proces.”

Europa Liberă: Sau aşteptaţi decizia Curţii Constituţionale?

Dumitru Diacov: „Toţi cu un ochi se uită spre Curtea Constituţională şi aşteaptă această decizie, însă important este procesul propriu-zis, discuţiile, punctele de vedere al fiecărui grup parlamentar. Şi însuşi faptul că s-au aşezat toate partidele prezente în Parlament la o discuţie.”

Europa Liberă: În ce context văd ei alegerea şefului statului?

Dumitru Diacov: „Ei văd nişte măsuri mai largi, în paralel cu alegerea preşedintelui.”

Europa Liberă: Ei vor resetarea Alianţei. Eu au spus-o cu text deschis.

Dumitru Diacov: „Păi, dacă au spus-o cu text deschis înseamnă că mâine vom discuta mai detaliat ce se are în vedere, cum se vede acest lucru, se vor opri la câteva soluţii-propuneri, sau întâi resetarea şi pe urmă alegerea, fiindcă tot sunt lucruri diferite. Nu m-aş grăbi să fiu foarte optimist, dar nici pesimist. Este important că au loc aceste discuţii şi vom vedea.”

Europa Liberă: Dar o reformatare a Alianţei, coaliţia de guvernare ar accepta-o?

Dumitru Diacov: „Nu cred că este o soluţie constructivă ideea de a aduce o nouă majoritate acum. Am convenit că până când suntem în discuţie cu toate patru partide.”

Europa Liberă: Mai nou am auzit de la domnul Filat, spunând că PD este formaţiunea care trebuie să propună candidatura pentru alegerea şefului statului, deoarece funcţia îi revine chiar PD-ului.

Dumitru Diacov: „Noi suntem foarte flexibili, suntem gata să examinăm orice altă propunere. Şi PD-ul este gata să voteze un candidat acceptat, noi avem 15 voturi, noi suntem gata să dăm aceste 15 voturi oricărui candidat care are 46 de voturi, şi ale noastre 15 fac 61. Nici nu m-ar interesa cum îl cheamă pe candidat.”

Europa Liberă: Alţii spun că partidele politice poartă discuţii doar de ochii lumii şi se pregătesc de alegeri anticipate.

Dumitru Diacov: „Este o părere. Sper că totuşi că actualul Parlament va alege preşedintele. Da, într-o atmosferă destul de chinuitoare, da, nu se ştie precis când, pe ce dată, dar există potenţiale intelectuale, există multe argumente să credem că Parlamentul actual este capabil să aleagă preşedintele.”

Europa Liberă: Aşadar, deocamdată interesele Alianţei pentru Integrare Europeană şi Partidului Comuniştilor sunt divergente…

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG