Linkuri accesibilitate

„În țara noastră, toate drumurile trebuie să fie libere”


La postul de pacificatori de la Vadul lui Vodă
La postul de pacificatori de la Vadul lui Vodă

Preşedintele raionului Dubăsari Grigore Policinschi despre posturile forţelor de menţinere a păcii la Nistru.



Preşedintele raionului Dubăsari Grigore Policinschi, în dialog cu Valentina Ursu despre situaţia din Zona de Securitate de la Nistru şi protestele care au continuat şi astăzi la postul de pacificare de la Vadul lui Vodă, unde în prima zi a anului un tânăr moldovean din satul Pârâta a fost împuşcat mortal de un militar al trupelor ruse de pacificare.

Europa Liberă: Domnule Policinschi, explicați-mi ce înseamnă acest post prin care trecem acum?

Grigore Policinschi
: ,,Este o lipsă de respect în primul rând față de cetățenii Republicii Moldova aceste posturi. Eu înțeleg că au fost evenimentele războiului din 92, la care am participat noi cu toții, dar pentru tinerii, pentru oamenii care n-au fost martorii la acele evenimente, noi trebuie să primim hotărârea ca în țara noastră, în Republica Moldova toate drumurile și locale, și naționale să fie libere.”

Europa Liberă: Ce menire au avut aceste posturi pe parcursul acestor 20 de ani?

Grigore Policinschi
: ,,Ei, ce menire?... Ele oficial au fost pentru a menține pacea și liniștea aici, dar de fapt au fost pentru a stopa activitatea și dezvoltarea social-economică a teritoriului respectiv, conform cerințelor oamenilor. Ele trebuie să fie reorganizate, trebuie să fie într-o conlucrare mai strânsă cu autoritățile publice locale. Despre acest lucru se vorbește și în acele înțelegeri din 92, care cu părere de rău pe parcursul mai multor ani au fost ignorate.”

Europa Liberă: Care este procedura înlăturării acestor posturi?

Grigore Policinschi
Grigore Policinschi
Grigore Policinschi: ,,Sunt înțelegerile din 92, nu ține de competența autorităților publice locale.”

Europa Liberă: Dar ele au fost valabile pentru acel timp, când era conflict armat.

Grigore Policinschi
: ,,De acord.”

Europa Liberă: Bine, dar ca președinte al raionului Dubăsari, această problemă nu v-a fost străină pe parcursul timpului. De ce nu ați insistat ca ele să dispară aceste posturi de aici?

Grigore Policinschi
: ,,Insistența noastră a fost permanentă pe parcursul la toți acești ani. Pentru a fi scoase ca posturi care nu-și îndeplinesc, care deja nu sunt o necesitate pentru populație.”

Europa Liberă: Ați insistat și nu ați reușit? Nu e nimeni responsabil? Sau cum să înțeleg?

Grigore Policinschi
: ,,Insistența care a fost adusă şi la cunoștința autorităților publice centrale, în a căror competență ține procesul de reglementare, inclusiv negocierile, este și a fost permanent pusă la ordinea de zi. Alta e că mecanismul care a fost semnat în 92 are niște deficiențe foarte importante pentru procesul de reglementare.”

Europa Liberă: Care sunt aceste deficiențe?

Grigore Policinschi
: ,,Deficiențele constau în aceea că nu pot să fie primite careva decizii fără consens în cadrul negocierilor. La Comisia unificată de control fără consens nu poate să fie primită nici o hotărâre. Astfel, de exemplu, dacă partea transnistreană nu dorește ceva, Moldova nu poate să întreprindă nici o măsură pentru că astfel este mecanismul respectiv.”

Europa Liberă: Cum pot fi înlăturate acum aceste posturi?

Grigore Policinschi
: ,,Prin negocieri între țările garante și conducerea statelor noastre. Sunt convins că atunci când a fost pusă la egal partea transnistreană în procesul de negocieri a fost o greșeală.”

Europa Liberă: Sătenii de aici din împrejurimi, eu toți spun că dacă autoritățile nu vin să se implice în demolarea, în retragerea acestor puncte, atunci ei singuri pot să înlăture aceste posturi. Ei vă cer asta, iată Dumneavoastră sunteți alături de ei?

Grigore Policinschi
: ,,Sunt totalmente de acord, dar cred totuși că persoanele responsabile din cadrul Comisiei Unificate de Control, Comandamentul posturilor de menținere a păcii totuși vor primi decizia și vor înțelege că nu e de dorit să ajungem la asemenea situație, când populația să se implice în rezolvarea problemelor, care țin nemijlocit de competența lor. Ei trebuie să audă cerința populației. Sunt obligați să audă, pentru că ei sunt nu pentru cineva, dar sunt pentru populație, pentru cetățeni. Dacă și nu vom fi auziți, desigur că în cazul respectiv eu mă tem foarte mult ca să nu fie vreo provocare aici. Dar la capitolul ca să fie retrase blocurile de pe traseu, populația poate în situația dată să aibă susținerea inclusiv a autorităților publice.”

Europa Liberă: S-a promis că aici vor fi doar patru pacificatori. Ceea ce vedem noi la acest post e că s-au dublat, triplat numărul lor și toți sunt înarmați, deși s-a promis că vor fi fără arme.

Grigore Policinschi
: ,,Nu este de competența președintelui raionului să comenteze situația respectivă. Sunt structuri statale, este Comisia Unificată de Control în a cărei competență ține examinarea situației date.”

Europa Liberă: Vor continua aceste acțiuni de protest?

Grigore Policinschi
: ,,Eu cred că până la urmă totuși va fi soluționată problema privind deblocarea posturilor respective, a drumurilor naționale și locale, pentru că problemele sunt legate una de alta. Problema ce ține de posturile acestea în mare măsură ține și de cerința populației de a fi scoase posturile instalate nelegitim de autoritățile din partea stângă a Nistrului – la traseul Râbnița-Dubăsari-Tiraspol, la Hidrocentrala de la Dubăsari și în alte locuri. Iată la acest capitol noi trebuie să fim solidari și să conlucrăm cu Comandamentul forțelor de menținere a păcii, cu Comisia Unificată de Control și să venim cu propunerile respective.”

Europa Liberă: Ați avut o discuție cu primarul de la Vadul lui Vodă. La ce concluzie ați ajuns?

Grigore Policinschi
: ,,Vedem ce vor face și ei, pentru că postul din partea dreaptă se află în teritoriul primăriei Vadul lui Vodă, este în teritoriul municipiului Chișinău. Și aici deja nu este în competența președintelui raionului Dubăsari.”

Europa Liberă: Bine, dar ei spun că atunci când ăsta de aici va fi retras, se va retrage și acel de acolo.

Grigore Policinschi
: ,,Este vorba despre o conlucrare între autoritățile publice locale, ceea ce am încercat să avem inclusiv și astăzi, dar este vorba și de menținerea ordinii publice nemijlocit în teritoriul administrat atât de primăria din Vadul lui Vodă, cât și din raionul Dubăsari.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG