Linkuri accesibilitate

Punct şi de la capăt cu Vasile Botnaru şi invitatele lui Daniela Terzi-Barbăroşie şi Sanda Filat.



Starea de fericire este calea şi nici de cum punctul final, sau unul intermediar pe itinerariul vieţii. Asta am dedus eu din discuţia de astăzi cu două distinse doamne despre meseria pe care o practică dumnealor şi despre beneficiile pe care le obţin persoanele care apelează la serviciile breslei din care fac parte invitatele mele. Sunt convins că şi Dumneavoastră, după ce veţi asculta discuţia de astăzi de la masa rotundă a Europei Libere, veţi simţi neapărat nevoia unui popas sufletesc ca să vă dumiriţi dacă nu cumva fugiţi prea repede şi propria stare de fericire nu vă poate ajunge din urmă.

Vasile Botnaru

Vasile Botnaru

Aşadar, în Studioul de la Chişinău al Europei Libere se află doamnele Sanda Filat şi Daniela Terzi-Barbăroşie, reprezentând astăzi breasla psihologilor. Ar trebui să acceptaţi că aveţi în faţă un om comun, care percepe psihologia ca pe o îndeletnicire, ce-i ajută în primul rând pe oamenii cu devieri.

Veţi fi fiind de acord că psihologul de regulă este perceput ca un om care scoate la iveală cele mai ascunse monstruozităţi sau lucruri jenante din osatura psihologică a unei persoane, puternic influenţat de educaţia zisă cinematografică. Eu îmi imaginez că psihologul de regulă este cel care îi ajută pe poliţişti să descopere profilul unui ucigaş în serie, sau îi salvează pe oamenii disperaţi, ajunşi la buza prăpastiei. Sau pe unii, care nici de cum nu pot găsi propria identitate, etc. Din acest punct de percepţie pornind discuţia, vreau să vă întreb cu ce se ocupă astăzi psihologia? Care este relaţia psihologului cu individul şi cu societatea în ansamblu? Îşi propune breasla să schimbe profilul societăţii? Sau este o sarcină peste obligaţiunile şi deontologia breslei?



Daniela Terzi-Barbăroşie: „În descrierea pe care aţi făcut-o pentru psihologie personal nu m-am regăsit. Or, eu mă definesc ca şi psiholog. Ceea ce aţi descris Dumneavoastră este mai curând apropiat de domeniul psihiatriei, pentru că acolo se lucrează de fapt cu anomaliile sau anumite accentuări de personalitate. În psihologie însă se vorbeşte despre persoana comună, obişnuită, dar care la un moment dat în viaţă se confruntă cu nişte probleme, are anumite dificultăţi, are anumite deficienţe în a depăşi aceste probleme. Şi atunci bineînţeles singur, sau la insistenţa sau
Eu cred că un mare deserviciu ne-a jucat perioada sovietică, când psihologia şi psihologii au fost oarecum tabuizaţi, exista o oarecare reticenţă din partea serviciilor secrete şi a statului per ansamblu vis-a-vis de ceea ce ar putea face psihologii şi psihologia.

rugămintea celor din anturajul lui decide să meargă la psiholog. Există şi o altă categorie de persoane, care aleg să meargă la psihoterapeut deja. Sau la consilier psihologic atunci când aceste îl determină să aibă un comportament inadaptat la viaţa socială şi să aibă anumite disfuncţionalităţi, nu mai este la fel de funcţional, cum era pe vremuri. Eu cred că un mare deserviciu ne-a jucat perioada sovietică, când psihologia şi psihologii au fost oarecum tabuizaţi, exista o oarecare reticenţă din partea serviciilor secrete şi a statului per ansamblu vis-a-vis de ceea ce ar putea face psihologii şi psihologia. Şi atunci această atitudinea s-a transmis oarecum şi la oameni. De aici, probabil, încă mai avem de lucru în a schimba atitudinea oamenilor pentru psihologi şi psihologie şi a cultiva această obişnuinţă de a merge la psiholog, obligatoriu aproape în anumite situaţii. Şi dimpotrivă, de a încerca să demitizăm figura psihologului, pentru că psihologul încă mai este perceput printr-un ansamblu de emoţii, de la fascinaţie până la teamă şi această combinaţie de afectivitate faţă de ce ar putea face, zice, crede, gândi şi decripta un psiholog la tine mai sperie oamenii şi îi mai îndepărtează de noi.”

Europa Liberă: Doamnă Sanda Filat, există această percepţie a meseriei Dumneavoastră ca un pastor? Sau dimpotrivă - ca un, pardon, demon?

Sanda Filat: „Există această percepţie distorsionată asupra meseriei de psiholog, asupra a ceea ce face psihologul şi cel mai des se confundă psihologul cu psihiatrul, care de fapt prescrie un tratament medicamentos, se ocupă de anomalii şi devieri ale personalităţii. Iar psihologul abordează problemele cotidiene, problemele de zi cu zi ale omului care se adresează. Bineînţeles încă nu avem în societate nici cunoştinţele necesare, nici conştientizarea suficientă asupra a ceea ce se petrece în cabinetul psihologului şi oamenii cel mai des într-adevăr sunt opriţi de această teamă, că uite, psihologul va interveni în lumea lui interioară, va încerca poate să-l manipuleze, poate să-l influenţeze într-un anumit fel şi această percepţie este total greşită. Psihologii nu-şi impun în nici un caz părerea, nu vin cu sfaturi, deşi de multe ori îşi doresc aceste recomandări şi aceste sfaturi. Ceea ce facem noi - îl ajutăm pe om să găsească răspunsuri la întrebările cu care vine.”

Europa Liberă: Făcând apel la ce? Avocaţii, de exemplu, consiliază sau acordă asistenţă juridică unor oameni, de exemplu, care sunt în proces de divorţ şi habar n-au ce legi există, cum să împartă ei furculiţele.

Sanda Filat:
„Ceea ce face un avocat sau oricare alt consilier acestea sunt nişte probleme tehnice, pe când noi lucrăm cu lumea emoţională a omului. De fapt omul vine la psiholog atunci când simte un disconfort la nivel emoţional.”

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Un psiholog face apel în primul rând la dorinţa firească a tuturor oamenilor, dorinţa de fericire. Toată lumea caută fericirea, caută o anumită stare de bine, care este foarte diferită a mea de-a Dumneavoastră sau de a altor oameni. Şi psihologul tocmai pe asta pedalează, pentru că vii la psiholog atunci când ai o problemă, când nu mai eşti la fel de fericit cum erai, că nu mai funcţionezi la fel de bine cum funcţionai. Şi respectiv psihologul, prin anumite tehnici şi metode, şi de aici probabil exigenţa foarte mare asupra psihologilor şi psihoterapeuţilor ca să cunoască un apanaj cât mai larg de metode şi tehnici, pentru că oamenii sunt foarte diferiţi şi ceva merge foarte bine la unul şi la altcineva merge mai rău. Trebuie să posezi într-adevăr foarte multe cunoştinţe şi tehnici de lucru. Şi respectiv, după această interacţiune, care este prin sine de fapt un instrument extrem de valoros, pentru că relaţia care se stabileşte între psiholog şi client este de fapt chintesenţa eficienţei unui proces terapeutic oricare ar fi el şi anvergură.

În fond fericirea, ca noţiune filozofică, putem discuta foarte mult, dar se construieşte din paşi mărunţi şi însuşi parcursul către fericire, sau către găsirea sensului vieţii al fiecăruia dintre noi de fapt este însăşi viaţa, felul în care alegem să o trăim şi deciziile pe care le luăm în fiecare zi depind de noi. Iar noi ca psihologi lucrăm mai mult cu autocunoaşterea persoanei, învăţăm persoana să se cunoască, să-şi cunoască nevoile, necesităţile, interesele, pasiunile, pentru ca astfel să-i ajungi să-i faci viaţa mai frumoasă.”

Europa Liberă: Mi-aţi ridicat mingea la plasă şi acum exact trebuie să le explic de ce v-am chemat. Noi suntem în perioada sărbătorilor şi oamenilor li se spune: acum aveţi dreptul să fiţi fericiţi, să fiţi încântaţi de viaţa voastră, dar exact pe data de 9 ianuarie se încheie fericirea pentru că mergeţi la birou, pentru vine iar avalanşa de probleme. Iar trebuie să vă gândiţi la buget, iar trebuie să vă gândiţi că n-avem preşedinte, salariul mediu pe economie este mic, că s-ar putea să avem inflaţie. Cum poţi să fii fericit în pofida acestor avalanşe din informaţii nu tocmai fericite?

Sanda Filat:
„Este tocmai ceea ce spunea Daniela mai devreme, că fericirea nu se află undeva, nu este la un punct anume spre care trebuie să mergem şi atunci când o să-l atingem, atunci vom fi fericiţi. De fapt ăsta este un stereotip totalmente eronat şi atât de adânc infiltrat în capacitatea noastră de a percepe lumea încât în loc să ne ajute de fapt face inversul. Asta şi se întâmplă, pentru că omul aşteaptă
Şi tocmai această criză interioară ea este foarte benefică pentru că ea te face să te mişti, să faci un pas înainte şi să vezi de fapt ce se întâmplă cu viaţa.

că la 25 de ani, când va termina facultatea, va fi fericit. După aceea se va căsători şi va fi fericit. După aceea va obţine un serviciu, se va ridica în carieră şi va fi fericit. Va câştiga nu ştiu câţi bani şi va fi fericit. Şi el ajunge la mijlocul vieţii, să zicem aşa, la 40-50 de ani şi înţelege că uite, a mers, a mers, iar fericirea aşa şi nu a mai obţinut-o, nu a mai ajuns la această stare de confort interior. Şi asta începe să-l deranjeze. Şi tocmai această criză interioară ea este foarte benefică pentru că ea te face să te mişti, să faci un pas înainte şi să vezi de fapt ce se întâmplă cu viaţa. Să-ţi pui nişte întrebări existenţiale: unde merg? Unde este fericirea? Deja am scăpat-o? Sau încă n-am ajuns-o? Sau ea trece în general paralel cu mine?”

Europa Liberă: Remedii daţi-ne.

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Acelaşi canon îl aplicaţi şi Dumneavoastră. Nu există remedii pe care să vi le putem da acum pe post de panaceu, pentru că şi ascultătorii Dumneavoastră, şi noi aici trei suntem foarte diferiţi. Pentru mine fericirea este ceva, pentru Dumneavoastră este altceva, pentru doamna Filat este altceva.”

Europa Liberă: Dar uitaţi-vă la mine - eu vreau maşină patru ori patru, hai să nu fac publicitate acum, vreau Duster, - de acum încolo să fiu fericit. Gândiţi-vă de exemplu că aveţi aşa un client în faţă.

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„După ce se conturează foarte clar în procesul de lucru că într-adevăr Vasile îşi doreşte maşină sau casă se ajunge la o discuţie de natură să-l motiveze să câştige pur şi simplu mai mulţi bani, pentru că eu nu pot să-i dau bani lui Vasile să-şi cumpere maşină. Dacă maşina îl face fericit pe Vasile, eu, ca psiholog, nu am nici un drept să intervin în structura lui axiologică şi să zic: măi Vasile, nu trebuie asta.”

Europa Liberă: Renunţă la visul acesta.

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Exact. Citeşte „Jurnalul” lui Steinhardt şi uite care e fericirea de fapt. Nu avem nici un drept să facem asta şi nu ştiu dacă e cazul. Pentru că Vasile putea veni dintr-o familie cu un anumit context socio-economic şi poate visul lui de la cinci ani a fost într-adevăr să aibă o maşină.

Un psiholog niciodată nu ar trebui să-şi permită să emită anumite judecăţi de valoare vis-a-vis de personalitatea lui X sau Y în raport cu anumite necesităţi pe care le are, pentru că nu ştim contextul. Poate pentru el asta este important. Dar poate îşi doreşte maşina asta ca să meargă la sărbători în orfelinate să ducă jucării.”

Europa Liberă: Noi cu toţii venim dintr-o societate, unde toată lumea făcea rezerve de săpun, şi de zahăr şi de sare pentru că s-ar putea să fie război şi să se termine din magazine. Şi frustrările astea acum îşi găsesc tot felul de manifestări pro-materialiste. Doamnă Filat, şi Dumneavoastră chiar nu vă propuneţi să le deschideţi oamenilor ochii? Vă consideraţi împlinită atunci când oamenii cu care comunicaţi, care vin la Dumneavoastră în calitate de psiholog, renunţă poate la aceste frustrări false?

Sanda Filat: „Eu mă simt împlinită atunci când cineva vine la mine cu privirea tristă şi stinsă şi după o oră de comunicare iese cu un luciu în ochi şi cu dorinţa de a rezolva aceea pentru ce a venit. Iar frustrările acumulate pe parcursul anilor, iarăşi există o parte a societăţii care niciodată nu-şi va dori să le rezolve, care nici nu este conştientă de aceste frustrări. Pe când la psiholog ajung acei care îşi doresc o schimbare, ei vor să schimbe ceva, ceva în interiorul lor, sau ceva în exteriorul lor, cum aţi spus - poate cineva îşi doreşte o maşină, sau are alte dorinţe.

Dar eu l-aş fi întrebat pe Vasile, care-şi doreşte o maşină, dacă l-a făcut fericit alt obiect material pe care l-a obţinut. Poate şi-a cumpărat o geacă scumpă, sau eu ştiu, altceva şi cum s-a simţit atunci? Dacă asta îl face fericit este ok. Dar cu aşa întrebări nu prea se adresează totuşi oamenii. Ei îşi doresc o anumită stare de confort interior, de armonie cu sine însuşi. Şi atunci noi pur şi simplu îi ajutăm, că m-aţi întrebat de remedii, deci noi îi ajutăm, facem posibil ca ei să vadă şi altceva, să aibă bucurii de la lucrurile mărunte, care li se întâmplă în viaţă.

Oamenii sunt de multe ori atât de axaţi pe un anumit scop, încât ei nu observă cum cresc copiii, câtă bucurie aduc ei, nu se bucură de sănătatea pe care o au, nu se bucură de o zi frumoasă, de o comunicare cu prietenii, de o carte, de un film bun. Şi atunci, învăţând să se bucure de
Fericirea nu este nici în spatele nostru, trecutul nu mai există deja, nu este nici în faţa noastră, pentru că viitorul nu-l cunoaştem. Şi dacă ne lăsăm prinşi în trecut sau în viitor, atunci scăpăm ceea ce este azi şi de fapt astăzi, ziua de azi este cea care ne poate face fericiţi.

ceea ce este aici şi acum, astăzi, în anturajul nostru, în felul acesta reuşim să fim fericiţi. Pentru că fericirea nu este nici în spatele nostru, trecutul nu mai există deja, nu este nici în faţa noastră, pentru că viitorul nu-l cunoaştem. Şi dacă ne lăsăm prinşi în trecut sau în viitor, atunci scăpăm ceea ce este azi şi de fapt astăzi, ziua de azi este cea care ne poate face fericiţi.

Ziua, momentul şi noi hotărâm, noi decidem dacă suntem fericiţi sau nu. Ca un pictor, care se trezeşte şi are în faţă o foaie albă de hârtie - el decide ce culori pune pe hârtia ceea. Pune nişte culori sumbre, negre. Sau pictează răsăritul soarelui, sau un apus, sau cerul înstelat.”

Europa Liberă: Dar în general aveţi o misiune socială? Sau aveţi o misiune de-a asista un individ? Starea generală a societăţii vă deranjează? Vă propuneţi cumva să remediaţi fericirea globală sau nu?

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Eu cred că pentru toţi psihologii asta ar fi un scop major, ca prin ceea ce face zi de zi cu persoane particulare, într-un final să se ajungă la o societate mai sănătoasă din punct de vedere psihologic, mai adaptată, care funcţionează mai bine. Menirea psihologului este în primul rând să-l ajute pe om să se găsească, să fie el însuşi, să-i fie bine aşa. Pe noi, ca psihologi, ne preocupă acest subiect. Şi de aici şi nevoia de a ne asocia în diferite grupuri. De aici probabil şi o altă aşteptare mare, cât mai proximă cu privire la un cadru legal care să reglementeze activitatea psihologilor. Pentru că la ora actuală nu există un asemenea format care să reglementeze statutul profesiei de psiholog şi nu există nici o entitate juridică, care să reprezinte interesele meseriei de psiholog.”

Europa Liberă: Nu vă încadraţi în pedagogie în general?

Sanda Filat:
„Da.”

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Acum, la ora actuală - da. Dar conform rigorilor internaţionale, trebuie să existe cadrul legal, care să reglementeze separat meseria de psiholog, pentru că în meseria de psiholog se regăsesc şi psihoterapeuţii, şi consilierii psihologici, şi psihologii şcolari şi alţii. Şi respectiv, trebuie neapărat să începem şi noi acest proces.”

Europa Liberă: În principal este nevoie de clasificarea responsabilităţilor şi a unor drepturi, cred că asta se are în vedere.

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Sunt mult mai multe decât atât. Este vorba în primul rând şi de profilul psihologului - cine ar trebui să aibă dreptul de a profesa această meserie, cu anumite gradaţii în ceea ce priveşte competenţele profesionale şi respectiv domeniile de activitate. Un alt lucru foarte important, care trebuie evidenţiat aici este şi codul deontologic cu privire la meseria de psiholog, pentru că în toate ţările există un asemenea standard. Cred că şi Republica Moldova ar trebui să urmeze acest model pentru a clarifica un pic ce este cu această meserie, pentru a spulbera aceste mituri legate de figura psihologului şi de a-l demistifica.”

Europa Liberă: Pornind iarăşi de la percepţia mea, de om format sub înrâurirea de exemplu folclorului, sau a filmelor. Un psiholog ideal pentru mine este din câte ştiu eu un rabbin, care întotdeauna găseşte o consiliere ideală pentru un enoriaş. Un psiholog în general poate să fie din vocaţie? Sau trebuie să facă o anumită facultate? Cum devii un psiholog bun, doamnă Sanda Filat?

Sanda Filat:
„Cred că trebuie să fie această vocaţie. Probabil că este undeva un talent, cred că. Ca şi pentru un muzician, sau un om de artă. În primul şi primul rând trebuie să iubeşti oamenii. Asta este vocaţia psihologului.”

Europa Liberă: Dar e atât de greu în ziua de azi să iubeşti oamenii. Oamenii atâtea lucruri urâte fac. Începând de la mucul de ţigară, pe care-l aruncă prin fereastra maşinii, şi terminând cu cele 10 porunci pe care le sfidează cu desăvârşire. Cum să iubeşti oamenii după asta?

Sanda Filat:
„Este cu mult mai simplu dacă ne conducem de această recomandare biblică: Nu judeca şi nu vei fi judecat. Adică atitudinea noastră faţă de om, atitudinea interioară, nu cea exterioară, este imediat percepută de cealaltă persoană. Contactul dintre psiholog şi client se face în primele 90 de secunde. Imediat la toate celelalte nivele omul simte - este judecat? Este cumva etichetat, apreciat sau nu. Şi atunci această lipsă de judecată dă posibilitatea contactului.”

Europa Liberă: Dar în societate în general funcţionează mai bine iată nejudecarea? Tratamentul pozitivist într-adevăr are efect benefic mai mult decât pedeapsa?

Sanda Filat: „Eu sunt convinsă de asta. De principiul acesta mă conduc în viaţa mea. O atitudine pozitivă, o atitudine fără judecată şi fără etichetă îţi dă posibilităţi enorme de a comunica cu oamenii, de a schimba ceva, pentru că asta ne dorim. Da? Vrem ceva să schimbăm în societate şi se zice că dacă vreai să schimbi lumea, schimbă-te pe tine însuţi. Începem de la noi. Şi dacă ajutăm pe cineva dintr-o familie, vă daţi seama că omul acesta se duce în familie şi această atitudine se transmite şi celorlalţi.”

Europa Liberă: „Viruseasză” familia?

Sanda Filat:
„Da, în sensul pozitiv al cuvântului.”

Europa Liberă: Da, acum să trec la singurul reproş, pe care vroiam să vi-l adresez, pornind de la atmosfera emisiunilor de Revelion, n-am să spun la ce post, au apărut doi bărbaţi vorbitori. Ei erau deştepţi, şi volubili, şi plini de glume, pe când femeile erau doar pe post doar de manechine, pe post de mascote, exploatându-se cumva sentimentele erotice, pe care trebuie să le genereze o femeie. Şi asta vedem foarte frecvent şi la televizor, şi în societate, şi în publicitate. De aici reproşul meu către domniile voastră - două femei şi doi reprezentanţi notorii ai meseriei de psihologi: de ce femeile îndură, tolerează, nu ies din starea asta inechitabilă? Judecând după statistici, fiind majoritare, ele se împacă cu rol atât de minoritar, atât de minor, atât de, dacă vreţi, dispreţuitor? Pornind de la meseria înnăscută a femeii de a fi psiholog, de ce nu ies în faţă femeile, doamnă Daniela Terzi-Barbăroşie? Care sunteţi o militantă pentru echilibru.

Noi o să continuăm să milităm pentru echilibrul de gen în societate

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Da, noi o să continuăm să milităm pentru echilibrul de gen în societate. Dar ceea ce mă întrebaţi acum din perspectiva psihologiei îmi este greu să răspund, ca şi o concluzie generală pentru societatea noastră, pentru că nici eu nu ştiu ce se întâmplă cu femeile noastre şi de ce multe dintre ele tolerează această atitudine din partea societăţii sau a bărbaţilor pentru ele.”

Europa Liberă: Să spunem pe şleau - e discriminatorie. Atitudine discriminatorie.

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Este, dar Dumneavoastră aţi invocat acum două situaţii un pic diferite. Este vorba în primul rând de ceea ce se vinde şi aţi adus drept exemplu emisiunile. Şi într-adevăr, sexualizarea femeilor se vinde mai bine şi intelectualizarea bărbaţilor se vinde mai bine. Pentru că aşa se întăreşte stereotipul de gen, pe care majoritatea dintre noi îl împărtăşim şi asta dă bine, pentru că aşa s-a obişnuit lumea. Şi pentru că mass media nu vrea să facă ceea ce scrie în primul capitol din codul deontologic al jurnalistului - să schimbe şi să transforme, şi să transmită nişte valori. Şi asta e o altă supărare.”

Europa Liberă: Dar din partea cealaltă a sticlei toţi sunt bărbaţi şi femei, asta e paradoxul.

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Da, şi sunt o parte dintre ei, aveţi dreptate, care apreciază aşa tip de produs mediatic. Dar pe de altă parte nu avem, şi acum dacă vreţi ca psiholog pot spune asta, nu avem nici un drept să intervenim în structura lor mentală şi să le zicem că nu este bine să priviţi o femeie cu sânii goi şi este bine să priviţi la Marie Curie.”

Europa Liberă: Dar unei femei e bine să-i spui: doamnă, nu te vinde în halul acesta? Că ai şi cap, nu doar picioare şi sâni?

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Asta facem atunci când lucrăm cu conştientizarea de gen, cu grupuri diferite de oameni, şi bărbaţi, şi femei, tineri, şi copii, când încercăm să ne descurcăm cu aceste stereotipuri de gen, care sunt foarte infiltrate în psihicul uman, şi la noi şi în alte părţi. Pentru că fiecare ţară îşi are of-ul său la capitolul imaginea bărbatului şi a femeii.”

Europa Liberă: Adică totuşi interveniţi.

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Intervin prin activitatea pe care o fac în cadrul centrului Parteneriat pentru dezvoltare.”

Europa Liberă: Dar nu ca psiholog, am înţeles.

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Ca psiholog, însă, atunci în special când este vorba de un cuplu nu pot să intervin la nivelul restructurării ierarhiilor lor din familie, decât atunci când pot să am o terapie individuală cu el sau cu ea. Atunci, însă, când cuplul se prezintă pentru o problemă de cuplu nu mă apuc să ţin prelegeri despre egalitatea de gen pentru că nu va ţine.”

Europa Liberă: Am înţeles şi atunci din suma acestor fericiri minore, pe care le va fi având de exemplu o societate patriarhală - în Asia Mijlocie o nevastă care este a doua în grupul de patru, este mai fericită decât cea care este a patra. Dumneavoastră nu interveniţi în starea asta de fericire a acestei femei, care se împacă cu această stare de lucruri. Raportând la situaţia frecventă de la noi, cum se zice - gravidă, desculţă şi la bucătărie ea este fericită, Dumneavoastră nu interveniţi, suma totală a fericirii în societate este cu o anumită valenţă. Ce facem mai departe? Când ajungem în Europa, doamnă Sanda Filat?

Sanda Filat:
„Păi noi nu putem să mergem la bucătărie şi nici să o încălţăm pe doamna respectivă, nici să-i dăm recomandări câţi copii să aibă, sau ce să facă. Doar atunci când ea îşi doreşte acest lucru, doar atunci când vine şi zice - nu-mi convine situaţia asta care este, vreau ceva să schimb, atunci putem s-o ajutăm. Şi în Europa au şi ei problemele lor la capitolul acesta, poate nu sunt atât de grave.”

Europa Liberă: Ştim, şi acolo bărbaţii sunt violenţi.

Sanda Filat:
„Da, societatea trece printr-o etapă, cum şi omul are diferite etape de dezvoltare, aşa şi societatea. Suntem la etapa actuală care este. Dacă comunicăm mai des, vorbim la emisiuni, ne întâlnim, la radio, la televiziune,
Cu paşi mici ajungem, ajutăm la dezvoltare, ajutăm la conştientizare, ne mişcăm spre Europa.

ne întâlnim noi în grupurile noastre de psihologi, facem un cadrul legislativ, cum spunea mai devreme Daniela, pas cu pas, cu paşi mici ajungem, ajutăm la dezvoltare, ajutăm la conştientizare, ne mişcăm spre Europa, cum aţi spus. Dar trebuie să ieşim din ceea ce avem astăzi şi să mergem mai departe cu paşi mici pentru a îmbunătăţi situaţia.”

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Statisticile, pe care de fapt nu le îmdrăgesc, spun că şi în Franţa sunt foarte mulţi depresivi şi în Suedia sunt foarte multe sinucideri. Deci problema nu este aici, atunci când vorbim de psihologie şi de starea de bine a fiecăruia dintre noi, care este profund subiectivă, nu este a fi în Europa, sau a ne mişca încolo.”

Europa Liberă: Nu e problemă continentală.

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Cred că în fiecare ţară au problemele lor, pe care lumea le interpretează într-un anume fel, le retrăiesc într-un anume fel şi sunt profund nefericiţi sau indignaţi sau frustraţi.”

Europa Liberă: Întrucât am doi psihologi notorii, repet, în studio, daţi-mi nişte mostre de fericire în societatea noastră, unde suntem bine la capitolul fericire. Mici oaze în care Dumneavoastră vedeţi. Eu, de exemplu, dacă m-aş apuca, ne-psihologul, mie mi se pare că relaţia între bunici şi nepoţi este o oază de fericire. Eu de exemplu o spun în cunoştinţă de cauză. Asta mă tratează de orice depresii şi frustrări, când mi se aşează una dintre nepoate în braţe. Dumneavoastră puteţi să daţi alte exemple.

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Dumneavoastră aţi identificat foarte bine aceste surse de fericire, pentru că eu de exemplu sunt specializată în psihoterapia familiei, îmi place foarte mult domeniul acesta tocmai pentru că consider că familia este cea mai bună sursă de tot soiul de fericiri şi din familie de fapt ne luăm resursele pentru orice. La fel cum o familie din păcate disfuncţională poate fi şi sursa noastră de cele mai mari nefericiri şi cele mai mari dureri.

Dar exemplul pe care l-aţi dat este cel mai relevant în contextul discuţiei despre fericire pentru că tocmai în familie ne putem extrage zilnic doza de fericire de care avem nevoie ca să fim funcţionali la serviciu sau în societate. Şi asta este relaţia cu nepoţii, cu copiii, relaţia de cuplu, este o relaţie care prin definiţie ar trebui să ne suplinească această necesitate de fericire, să ne dea doza zilnică de calorii psihologice, cum li se mai spun.

Apoi pasiunile, eu cred că pasiunile sunt foarte importante pentru viaţa noastră şi în momentul când ajungi să conştientizezi că pictând sau grădinărind te faci bine şi îţi ajustezi foarte bine echilibrul emoţional interior eu cred că deja este un pas bun, pentru că de fiecare dată vei şti că
Foarte multă lume de fapt la noi prin relaţii cu prietenii suplineşte nevoia de psiholog.

mergând în grădină sau alegând să pictezi de fapt îţi revii foarte bine. Relaţiile cu prietenii sunt foarte importante şi foarte multă lume de fapt la noi prin relaţii cu prietenii suplineşte nevoia de psiholog şi nu este neapărat cea mai bună formulă, din punctul meu de vedere, dar din moment ce funcţionează pentru ei, atunci e perfect aşa şi mă bucur pentru persoanele care se socializează mai intens.

Mersul la spectacole, şi la concerte, şi perioada sărbătorilor este ideală pentru asta, ca şi pentru relaţiile de familie, a propos, pentru reuniune, pentru că în fond asta ne ajută foarte mult, să simţim că suntem împreună cu alţii că savurăm anumite momente împreună cu cineva, că trăim o fericire alături de persoanele dragi.”

Europa Liberă: Doamnă Sanda Filat, pentru Dumneavoastră?

Sanda Filat:
„Contactul cu natura, plimbările zilnice, ieşirile la un picnic, la pădure, la munte, la mare, oriunde este posibil, dar cineva într-adevăr în propria grădină, sădind ceva, crescând o floare, un pom primeşte aceste resurse necesare. Comunicarea cu animalele. De fapt, toată lumea care ne înconjoară toată este purtătoare de resurse, doar trebuie să le vedem, doar trebuie să le găsim. Cum spuneam mai devreme - un răsărit de soare, dacă îl savurezi, dacă eşti total pătruns de acest răsărit de soare.”

Europa Liberă: Şi în timpul acesta te sună şeful de la birou şi spune: lasă tu răsăritul, Sanda, hai să treci la birou.

Sanda Filat:
„Ok, iarăşi e o sursă foarte importantă de fericire şi de bine este munca pe care o facem. Se zice foarte bine că dacă faci ceea ce îţi place, înseamnă că nu ai lucrat nici o zi în viaţa ta. Deci, este foarte important să găsim acea muncă, să practicăm ce ne place, ceea ce ne este drag. Şi atunci fiecare zi când mergi la serviciu o să fie o bucurie. De
Niciodată nu este târziu, nici la 40, nici la 50 de ani să-ţi schimbi meseria şi să faci ceea ce îşi place, pentru că asta îţi va aduce un flux nou de energie şi îţi va aduce şi puteri pentru a începe din nou.

multe ori copii sunt influenţaţi de familie să facă o facultate poate care nu le place şi după aceea fac un serviciu care nu le place. Şi asta le schimbă foarte mult viaţa în sens negativ al cuvântului. De aceea oricât de târziu, niciodată nu este târziu, nici la 40, nici la 50 de ani să-ţi schimbi meseria şi să faci ceea ce îşi place, pentru că asta îţi va aduce un flux nou de energie şi îţi va aduce şi puteri pentru a începe din nou. Şi atunci când omul se mişcă în direcţia firească a sufletului său, atunci el reuşeşte. Chiar dacă zice că vai, nu este profitabilă această profesie, cine mai scrie poezii astăzi, de exemplu şi te duci să faci medicină, sau economie. Şi un om cu spirit de poet face economie. Vă daţi seama ce dramă interioară trăieşte această persoană, ce conflict interior are.”

Europa Liberă: Acum pe final trebuie să mărturisesc că această jumătate de oră nu am lucrat-o, pentru că am avut plăcerea comunicării cu domniile voastre şi chiar pot să scriu cerere să nu-mi fie plătită această muncă prestată în ziua de astăzi. Vă mulţumesc. Să le dorim tuturor ascultătorilor noştri să fie fericiţi.
-----------
* Program în reluare.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG