Linkuri accesibilitate

Criticile împotriva DNA sunt corolarul unei întregi arhive de subminare a autorităţii magistraţilor şi a actului de justiţie.



Preşedintele Băsescu s-a jucat în pragul sărbătorilor cu jucăria sa preferată, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi i-a spart dinţii din faţă. Chiar dacă erau de lapte, pe Monica Macovei şi pe alţii ca ea a durut-o. Preşedintele a spus că mulţi procurori anticorupţie sunt incompetenţi şi distrug carierele politicienilor. Mai mult chiar, preşedintele i-a sfătuit pe politicieni să fie mai atenţi când votează ridicarea imunităţii că lupta anticorupţie e oarbă şi nu se ştie cine cade sub şenilele ei.

Acesta a fost adevăratul discurs prezidenţial de sărbători. Aşa a încheiat Traian Băsescu un an de război împotriva tuturor, bugetari sau particulari, şomeri sau pensionari, medici şi profesori, militari şi poliţişti, judecători sau politicieni. Iar criticile împotriva DNA sunt corolarul unei întregi arhive de subminare a autorităţii magistraţilor şi a actului de justiţie.

Ciudăţenia sistemului nostru judiciar face ca procurorul să fie un funcţionar la stat, supus comenzilor şi capriciilor şefilor. Procurorii nu sunt inamovibili, dar au în plus faţă de judecători posibilitatea de a manipula probele şi a le folosi în interes personal sau de grup. Ei reprezintă interesul statului şi pe acela îl slujesc. Iar statul este, cum ştim, Traian Băsescu, de aceea-i şi tratează pe ceilalţi ca pe nişte sclavi.

În ultimă instanţă, într-un stat care s-a politizat şi centralizat intens în ultimii şase ani, e imposibil să nu trânteşti sertarele peste degetele politrucilor de la toate palierele instituţionale când cauţi schelete prin dulapuri. Toţi demnitarii îi cer justiţiei să fie oarbă cu ei, nu şi cu omul obişnuit pentru că demnitarii vor egalitate, dar nu pentru căţeii din cuşca de vot.

Reforma statului lui Traian Băsescu s-a oprit la falsificarea voturilor în Parlament, la instituţionalizarea sistemelor infracţionale, la fabricarea dosarelor inamicilor politici, la transformarea presei în câine de pază al clienţilor politici. Reforma nu a reuşit decât să-i protejeze pe „foşti” în beneficiul „actualilor” şi să încurajeze corupţia mică să se facă mare. De la atâtea trânte câte au luat, cetăţenii de rând au făcut bătături morale şi nu mai văd nicio diferenţă între stânga şi dreapta sau între bine şi rău.

Cei care deplâng însă soarta crudă a procurorilor de la DNA şi se tem că lupta anticorupţie nu-şi va îndeplini planul la hectar uită păcatul originar al acestei instituţii, creată cu bani europeni pe ultima turnantă a guvernării Năstase, ca ornament al luptei anticorupţie. Mai apoi independenţa a început să capete forma portofelului bugetar şi a toanelor guvernului.

Cum-necum, politicienii, chiar cei care ar fi trebuit să intre în cătarea procurorilor, au ajuns să pună biciul pe DNA, aducând vii culori politice în obrajii procurorilor. Traian Băsescu este doar cel mai recent caz şi ştim că unde dă el cu piatra nu mai creşte nici iarba.

Ca un făcut, la câteva zile după aceste critici, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a dat iama în colecţia de şmecheri care îmbogăţesc paginile revistelor de succes cu afacerile lor private cu statul. Este vorba despre circa 40 de patroni, directori şi adjuncţi ai acestora care au beneficiat de protecţia suspectă a statului. Mulţi dintre ei au mai bătut în genunchi drumul DNA-ului pentru a da declaraţii, pentru a bate palma cu procurorii sau, pur şi simplu, pentru a păstra tăcerea în marile dosare de fraudă.

Este un exorcism al corupţiei generale prin care sunt sacrificaţi periodic şi de ochii lumii suspecţii de serviciu spre beneficiul celor care se folosesc de justiţie ca de o armă de distrugere în masă a adversarilor politici.

Poate că procurorii anticorupţie se prefac doar că lucrează sau poate că, în felul acesta, atacându-i pe unii dintre inşii care au făcut parte de-a lungul timpului, din lanţul trofic al puterii, procurorii vor să-i plătească preşedintelui ce merită. Sau poate, pur şi simplu, procurorii îşi fac treaba şi nu există nicio semnificaţie ascunsă a carnagiului. Nu vom şti niciodată. Ne-am obişnuit cu aceste fandări justiţiare făcute la început de an şi cu prezentarea colecţiei de zeghe pentru iarnă de pe catwalk-ul justiţiei româneşti. Cifrele mari ale anchetaţilor sau arestaţilor au efect hipnotic asupra audienţei. De fapt, ca şi în dosarul Flota, de pildă, din lungul şir de acuzaţi nu ajung în puşcărie decât cei care nu prind loc pe listele electorale.

În această perioadă de vid televizat, în care politicienii nu se mai văd decât pe ecranele ecografelor căinându-şi bila leneşă, este spaţiu suficient pentru cele mai bizare ştiri. Nu e de mirare că această informaţie a ocupat toate canalele. În primul rând pentru că este o ştire de sezon: companiile controlate sau favorizate de cei verificaţi de DIICOT primeau gaze ieftine iarna, într-o ţară care se laudă că a renunţat la dubla contabilitate. Nu şi când vine vorba despre clienţii politici, se pare. În al doilea rând că, an electoral fiind, politicienii la putere trebuie să se lepede de Satana în public. De ce nu au făcut-o şi cu favorizaţii din domeniul energiei electrice nu putem decât bănui. Poate pentru că ar da iama astfel printre cei care încă mai fac parte din cercul de apropiaţi ai puterii, iar justiţia este oarbă, nu şi proastă.

Marile fraude nu ar putea exista dacă nu ar fi gândite, iniţiate sau aprobate în birourile puterii. Poate că de acolo ar trebui să curgă torentul de capete. Nu este posibil ca o companie de stat sau privată să-şi stabilească de capul ei preţul la gaze sau la energie electrică. Această poveste de succes de sute de milioane de dolari a fost cu siguranţă caligrafiată de vreun înalt demnitar şi contrasemnată de premier sau preşedinte. Impunitatea persoanelor-cheie din anturaje selecte demonstrează cum o injecţie de capital în conturile partidului sau ale naşului tău politic te imunizează în lupta anticorupţie. Oricum, lista bătăliilor restante din lupta anticorupţie este mult mai lungă decât a celor deja purtate, iar lista înfrângerilor este mai lungă decât cea a victoriilor. Şi nici nu poate fi altfel: politicienii şi afaceriştii s-au maturizat şi blazat hârjonindu-se cu anticorupţia.

Traian Băsescu însuşi are mormanul său de dosare la capătul tunelului oranj al vieţii sale politice. E normal să se fi plictisit de aşteptare. Iar păpuşile cu care se joacă trebuie oricum să-şi schimbe dinţii de lapte cu alţii mai tari, să muşte mai bine când le arată prada şi le comandă să atace.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG