Linkuri accesibilitate

O remarcabilă culegere de studii de istorie a epocii comunismului în spațiul geografic al actualei Republici Moldova.


Dacă ar fi de ales printre cărțile cele mai semnificative ale anului 2011, publicate la Chișinău, opțiunea numărul unu ar fi volumul de studii apărut la Editura Cartier, cu titlul tăios - așa cum se poartă la modă astăzi în țările române - Fără termen de prescripție. Aspecte ale investigării crimelor comunismului în Europa.

Coordonat de conferențiarii Sergiu Musteață și Igor Cașu, volumul este, în fond, - spus mai simplu și mai neutru, așa cum o doreau anticii, sine ira et studio -, o culegere de studii de istorie a epocii comunismului în spațiul geografic al actualei Republici Moldova. Semnificația sa o depășește pe aceea a unei simple noi cărți, deoarece ea atestă existența la ora actuală a unei noi generații compacte de cercetători istorici, în majoritatea lor născuți între anii ’70 și cei ai independenței Moldovei și, în consecință formați în libertate și cu libertatea neînchipuită pentru cercetătorii mai în vîrstă, a accesului aproape nelimitat la arhivele documentare ale comunismului.

Partea a II-a a volumului, intitulată mai simplu Studierea regimului comunist în Moldova, include 13 studii ce acoperă perioada interbelică, începînd din 1924, data creării Republicii autonome și pînă la epoca actuală. Toate marile teme ale istoriei contemporane a Moldovei, ce ar trebui să fie astăzi obiect de studiu aprofundat în școli și licee, se regăsesc în acest florilegiu de date și reflecții, ce începe cu un articol esențial pe tema „Moldovenismului” sovietic și a politicilor identitare ale URSS în RASSM și RSSM (1924-1991), semnat de Octavian Țîcu. Urmează momente fundamentale cum sînt Marea Teroare din URSS și RSS Moldovenească (1937-1938) (Ion și Tatiana Varta; respectiv Gheorghe Negru, Mihai Tașcă), Deportările din Basarabia, 1940-1941, 1944-1956 (Viorica Olaru-Cemîrtan), foametea din Basarabia anilor 1946-47 (Aurelia Felea), opozanții politici din RSSM după 1956 (Igor Cașu), represiunile împotriva religiei și bisericii (Ludmila Tihonov), îndoctrinarea, sovietizarea și rusificarea prin învățămînt (Sergiu Musteață, Petru Negură), volumul încheindu-se cu o utilă reflecție despre Moștenirile regimului comunist în perioada post-sovietică: memorie, continuități, consecințe (Igor Șarov, Andrei Cușco). Și nu am citat decît cele mai relevante teme abordate de grupul de istorici de la Chișinău...

Dacă datele esențiale oferite odată cu deschiderea arhivelor sînt pe masă grație istoricilor de la Chișinău, interpretarea lor trebuie încă nuanțată și șlefuită. Un proces care cere, pe de o parte, distanțare de informația „caldă” și nu odată revoltătoare a dosarului de arhivă, iar pe de alta, o adîncire a cercetării comparative.

Este, de exemplu, greu de acceptat o aserțiune de genul că situația Moldovei, via Basarabia provincie a României, s-ar situa, comparativ, mai aproape de cazul republicilor sovietice din Asia Centrală, decît de statele baltice, acestea „cu un sens al identității puternic definit”.

Așa cum a demonstrat-o cercetătoarea din Statele Unite, Irina Livezeanu, într-un volum esențial pentru înțelegerea politicii interbelice românești și a situației Basarabiei (Cultural Politics in Greater Romania, Cornell University Press, 1995), Bucureștiul s-a aflat în mare parte la originea eșecului identitar românesc basarabean. Intre provinciile unite cu România, Basarabia a fost singura în care nu a fost creată în perioada interbelică o universitate românească, în care presa de limbă română a rămas aproape inexistentă (în 1928 ea reprezenta abia 4% din cotidianele publicate!), în timp ce politica importului unor „buni români” din Vechiul Regat, în dauna creării unor elite românești locale a dat naștere unei reticențe pe termen lung a unei părți a basarabenilor față de români și România.

Există, desigur, și alte teme de nuanțat în studiile altfel excelentului volum apărut la Chișinău, iar una din ele, care dă de gîndit, ar fi lipsa din ecuație a „făptașilor”, istoria neputîndu-se scrie doar ca una a victimelor. Or, „făptași”, vinovați de crime, nu au fost doar niște instituții generice, Ministere, KGB, Comitet Central etc., ci oameni în carne și oase, în majoritatea lor ei înșiși moldoveni. Opoziția și priza electorală pînă în ziua de astăzi a comuniștilor își are măcar una din explicații în această realitate.
XS
SM
MD
LG