Linkuri accesibilitate




Acum nu mai mult de un an, orice discuție despre supraviețuirea și unitatea Europei era de neconceput. Însă 201 a fost anul crizei. Mai bine zis, anul în care criza, fosta criză americană, a început să se simtă din ce în ce mai bine în Europa. Încheiem acest an, cu o Europă care respiră puțin deasupra apei.

Lucrurile au mers repede, toate tensiunile ascunse au ieșit la lumină și toate fisurile acoperite de cuvinte și hîrtii s-au căscat simultan. Cauza e, desigur, criza numai că declinul economic al Europei a fost o cauză care a pus în lumină altă cauze de discordie. Cu alte cuvinte, știm, acum, sub presiunea crizei mult mai mult despre nepotriviri și nechibzuințe mai vechi. Din acest punct de vedere, dar numai din acest punct de vedere, Europa e mai unită ca niciodată. Unificarea prin necazuri spune că problemele uriașe ale statelor vestice sînt automat pericole vitale pentru statele estice. Mai puțin înțeles e că această relație bolnăvicioasă funcționează și invers: suferințele estului se întorc în nenumărate feluri împotriva vestului.

În aparență, un an care s-a încheiat cu admitereea Croației în Uniunea Europeană a fost un an bun pentru Est. Faptele și testele politice în relațiile est-vest spun cu totul altceva. 2011 ar fi trebuit să consolideze așa numita „dimensiune estică" a politicii Uniunii Europene. În realitate, evenimentele uluitoare de pe flancul de sud al UE au creat alte priorități. Revoltele din statelele arabe ale Africii de Nord și Siria au luat prin suprindere Occidentul și au confiscat atît atenția cît și resursele Uniunii Europene. Totul în detrimentul legăturilor cu statele vecine din Est.

Politica de vecinătate a UE, pînă acum un an egal împărțită între sud și est, s-a mutat, practic, la sud. La mijloc nu e numai urgența dar și un soi de culpă resimțită de state care au susținut zeci de ani regimurile autoritare arabe și caută acum să se scuze. În teorie, politica de vecinătate față de est e neatinsă. Însă progresele practice sînt limitate.

Moldova e în continuare alintată și tratată cu negocieri neconcludente. Acordul de asociere cu UE pe care Moldova îl merita cu prisosință întîrzie. Vechea problemă în relațiile cu Belarusul a rămas acolo unde era și acum exact un an, cînd marile demonstrații de după falsificarea alegerilor erau reprimate violent. Dacă nu era de ajuns, problema autoritarismului s-a complicat. Ucraina a făcut din alegeri un spectacol dubios și a continuat cu un proces-farsă și o pedeapsă cu închisoarea împotriva fostului Prim Ministru Iulia Timoșenko. Răspunsul UE a fost ezitant iar regimul Ianukovici joacă mai departe ambiguu sugerînd din cînd în cînd că o atitudine mai fermă a UE îl va arunca în brațele Rusiei.

Confuzia politică europeană față de vecinii din est a culminat cu alegerile ridicole din Rusia. Falsificarea în limite așa zis rezonabile era de așteptat dar realitatea a întrecut orice așteptare. Nu numai că farsa a sărit din tipare dar, chiar în acese condiții, regimul Putin a înregistrat pierderi formidabile. Rușii i-au întors spatele lui Putin într-o măsură neașteptată. Insistența autorităților care au dat impresia că nu știu nimic despre propriile alegeri a provocat, pentru prima oară în ultimii aproape 20 de ani, o reacție publică masivă. Demonstrațiile anti-Putin au trecut de nivelul protestelor izolate. Reacția Uniunii Europene a fost corectă și limitată. Observatorii la alegeri au recunoscut alegerile deși tot ei au semnalat fraude pe scară largă. Tonul oficial european a făcut cîteva zgomote corecte dar summit-ul UE-Rusia s-a încheiat, la Bruxelles, fără probleme.

UE are, acum, în imediata vecinătate estică un cumul major de probleme care adună problemele din politica energetică, diminuarea clară a practicilor democratice și posibila instabilitate politică. Însă Europa pare incapabilă de formularea unei politici coerente. Spaimele produse de ciriza galopantă și de evoluțiile anti-democratice din Egipt și Libia par să fi sleit Uniunea Europeană.

Mai mult, angoasele politice generate de criză în vest sînt tratate cu un cocteil tulbure de naționalism și oportunism anti-est. România și Bulgaria suferă din plin și rămîn excluse total sau parțial din spațiul Schendgen și de pe piața occidentală a muncii, în ciuda datelor tehnic și economice favorabile.

Acest amestec de neînțelegeri, calcule ostile și dezinteres față de est ar fi trebuit să fie vizibil încă din septembrie, cînd Summit-ul Parteneriatului Estic organizat la Varșovia s-a soldat cu un semi-eșec. Parteneriatul Estic e structura instituțională care asigură dialogul și schimbul reciproc de valori între UE și statele de la granița estică a UE. Summit-ul a adoptat o rezoluție care imploră revenirea UE la o politică activă în Est. Însă întîlnirea a fost ignorată de prea mulți din șefii de stat vestici și s-a încheiat fără propuneri concrete. Documentul de lucru referitor la Politica de Vecinătatre a UE a fost reînoit dar nu aduce noutăți majore ci respectă cadrul general cunoscut. Perpectiva explicită de admitere în UE a Moldovei, Georgiei, Armeniei și Ucrainei e, în continuare, înlocuită de referința rituală la vocația europeană a acestor state. Acordurile de liber schimb și regimul vizelor rămîn exact acolo unde erau iar presiunile pro-democratice și anti-autoritare nu au prospețime.

Dezangajarea UE față de Est nu ar trebui să suprindă, atîta vreme cît centrul de decizie e gripat de o derută prelungită. În ultimele șase luni, Uniunea Europeană s-a schimbat, de facto, în mod decisiv. Mai întîi, nevoie de coordonare a împins spre restrîngerea Europei la duetul Franța-Germania, reprezentat de legendarul cuplu Merkel-Sarkozy. Însă summit-urile de ultimă oră s-au ținut lanț, au adoptat docil linia germano-franceză și au ratat invariabil soluțiile credibile. Efectele au apărut imediat. Neîncrederea piețelor a agravat problemele iar acestea au împins la nervozitate. Franța a intrat într-o paranoie politică alimentată de poziția de subordonare față de Germania. A urmat un schimb penibil de impoliteți și reproșuri cu Marea Britanie, socotită vinovatul șef și prinicipalul susținător al piețelor financiare ostile. Psihoza anti-financiară, anti-capitalistă și anti-americană a devenit rapid un delir comun. Oricum, sciziunea între nevroza și duritatea franco-germană, pe de o parte, și, pe de altă parte, rolul marginal rezervat statelor din afara așa zisei zone euro era evidentă.

Deciziile adoptate la celebrul summit din 8-9 decembrie de la Bruxelles n-au fost doar neconvigătoare ci și autodestructive. Căci rețeta de austeritate adoptată la insistența Germaniei de 26 de state membre a rupt Europa în două. Deși acordul reunește 26 de state, deciziile sînt privilegiul celor 17 state membre ale zonei euro. Cele 10 state din afara zonei euro, din care 7 sînt state est-europene, rămîn, pe dinafară cu acte în regulă.

Decuplarea multiplă a vestului de estul european e cea mai importantă și cea mai serioasă noutate a anului 2011. Șansa de revenire la o politică reechilibrată în următoarele 12 luni e aproape inexistentă. Însă șocurile anului 2011 ne-au învățat că schimbările neașteptate au devenit, deja, ceva de așteptat.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG