Linkuri accesibilitate

Procuratura Generală susţine că i-a identificat pe toţi cei implicaţi în evadarea bloggerului rus Eduard Baghirov


Procuratura Generală i-a identificat pe toţi cei implicaţi în evadarea din Chişinău la Moscova a bloggerului rus Eduard Baghirov. Anunţul a fost făcut de prim-viceprocurorul general, Andrei Pântea, la şedinţa comisiei parlamentare speciale pentru investigarea cazului, transmite PublikaTV. Eduard Baghirov a evadat din arest la domiciliu pe 18 octombrie, după ce în ajun fusese eliberat din detenţia preventivă în care s-a aflat timp de trei luni. Bloggerul rus este bănuit de organizarea protestelor violente din 7 aprilie 2009 şi este dat în urmărire internaţională. Viceprocurorul general Andrei Pântea a spus că persoana care l-a ajutat să fugă pe Baghirov „se află la control”. O altă persoană identificată de procuratură l-ar fi ajutat pe bloggerul rus să treacă prin regiunea transnistreană. Pântea spune că Baghirov a fost însoţit pe durata evadării de reporterul unei instituţii mass-media, dar şi de alte trei persoane.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG