Linkuri accesibilitate

Atentatele de vineri de la Damasc sunt primele de acest fel de la începerea revoltelor anti-regim în luna martie.

Surse medicale din Siria au anunţat că aproape 50 de persoane au fost ucise şi altele peste 100 rănite în două atacuri sinucigaşe în capitala Damasc.

Faisal Mekda, adjunctul ministrului sirian de externe care a însoţit o echipă de observatori ai Ligii Arabe la locul atentatelor, a declarat presei că „teroriştii” sunt vinovaţi pentru acest atac.

Televiziunea de stat Al-Dunia a arătat imagini cu echipe de salvare căutînd suprvieţuitori prin ruinele clădirilor distruse. Cele două atacuri au avut loc la două posturi de control din Siria, la o zi după sosirea în această ţară a unei echipe de observatori din partea Ligii Arabe. Observatorii au misiunea de a monitoriza felul cum regimul preşedintelui Başar al-Assad îşi respectă promisiunea de a înceta reprimarea violentă a protestatarilor car ecer demisia preşedintelui sirian.

Protestele au început paşnic în luna martie, ca parte a valului de demonstraţii cunoscut sub numele de Primăvara RAbaă care a cuprin Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. După ce regimul sirian a reprimat cu violenţă demonstraţiile, situaţia a evoluat către un conflict armat între forţele de securitate ale regimului şi unităţi militare de dezertori din armata Siriei.

Atentatele de vineri de la Damasc sunt primele de acest fel de la începerea revoltelor în martie.
XS
SM
MD
LG