Linkuri accesibilitate

Un an bogat în evenimente culturale, de la Festivalul de muzică clasică „J.S. Bach” la Festivalul filmului de animaţie „Anim’est”.



Iulian Ciocan în dialog cu dramaturgul şi ziaristul Constantin Cheianu şi cu directorul OWH TV STUDIO, Virgil Mărgineanu.

Europa Liberă: D-le Mărgineanu, care ar fi în opinia dvs. cele mai importante evenimente ale anului cultural 2011?

Virgil Mărgineanu: „În primul rînd, trebuie să ne bucurăm că anul 2011 a fost plin de evenimente culturale. Cred că cel mai important este că în 2011 au fost un pic mai multe evenimente culturale decît în 2010 şi, bănuiesc, mult mai multe decît în anul 2009 şi anii anteriori. Eu aş accentua evenimentele noi care au apărut în 2011, dar să nu uităm că e foarte bine să menţionăm faptul că s-au păstrat şi evenimentele mai vechi. Adică există oameni în domeniul culturii care reuşesc să facă evenimente culturale, se ambiţionează, chiar dacă ştim foarte bine cît de greu e să faci un eveniment cultural. Pentru că nu urmează un profit în urma acestui eveniment şi nu e atît de uşor azi să găseşti finanţări pentru evenimente culturale. E mult mai uşor să găseşti bani pentru distracţie sau pentru o campanie electorală decît pentru manifestări culturale.

Virgil Margineanu (centru) şi Constantin Cheianu (dreapta), în dialog cu Iulian Ciocan

Virgil Margineanu (centru) şi Constantin Cheianu (dreapta), în dialog cu Iulian Ciocan

Ca evenimente culturale noi în 2011 au fost mai multe concerte sau spectacole venite din România. Sau mai adăugat cîteva festivaluri, inclusiv un Festival de Film Animest, care pentru prima dată a venit la Chişinău. E primul an cînd am avut filme româneşti aduse în cinematograf. Deocamdată e un singur cinematograf, sperăm în viitor să fie mai multe. Anul acesta, dacă îmi amintesc bine, a fost Radu Beligan, anul acesta a fost Florin Piersic, anul acesta au fost Nicu Alifantis şi mulţi alţii pe care îi aşteptam demult şi care nu se ştie de ce nu veneau.”

Europa Liberă: D-le Cheianu, aţi mai putea adăuga vreun eveniment la acelea enumerate de Virgil Mărgineanu?

Constantin Cheianu: „Eu aş vrea să mai punctăm o dată acest moment legat de prezenţa regizorilor români cu filme de ultima oră la Chişinău. De mulţi ani ne plîngeam că regizorii români cuceresc premii la mari-mari festivaluri din lume şi nu ajung la Chişinău. S-a putut întîmpla lucrul ăsta şi eu, ca om de teatru, am fost puţin invidios pe cineaştii noştri şi nu numai pe ei, ci şi pe publicul care poate privi filme de mare calitate.

Deocamdată, nu putem să ne lăudăm şi cu teatrul în sensul acesta. Ar fi atît de firesc ca unele teatre româneşti să-şi facă o tradiţie din a prezenta premiere la sediu şi de a ajunge şi la Chişinău. Sigur că e mai costisitor, dar revenind la întrebare, eu zic că trebuie să vorbim, cu glas tare, despre această uriaşă performanţă a unei cîntăreţe de operă de la noi, care se numeşte Valentina Naforniţă, şi care a avut această prestaţie uluitoare, pentru că e vorba de unul din cele mai prestigioase, dacă nu cel mai prestigios Festival de muzică de operă din Europa, unde ea a cucerit nu doar un premiu, ci pe ambele care se acordau.

Valentina Naforniţă

Valentina Naforniţă

O moldoveancă de-a noastră a fost în stare, mai întîi în urma unei selecţii extraordinare din cîteva sute şi mii de cîntăreţi, să nimerească printre cei 15-20 de finalişti şi acolo să-i bată pe toţi. Asta li se întîmplă unor ţări mari foarte rar. Nouă uite că ni s-a întîmplat anul curent lucrul ăsta şi eu zic că nu trebuie în nici un caz să scăpăm din vedere asemenea performanţe, pentru că ştii care e nefericirea noastră? Noi, pe de o parte, nu prea producem performanţe, iar atunci cînd producem ceva, nu sîntem în stare să asimilăm şi să conştientizăm ce-am produs de fapt.

Nu aş vrea să uit de reuşitele unui spectacol creat de o echipă de actriţe de la noi. Aceste cinci actriţe cîteva luni au mers pe la închisori, la Rusca în primul rînd, pe la diferite aziluri pentru femei, au stat de vorbă cu acele femei, mi s-a spus că au şi plîns împreună cu ele, au creat un text după care au montat un spectacol. Şi spectacolul ăsta în anul care se consumă, se cheamă CASA ME, a ajuns în locuri pe care şi le-ar dori poate poate cele mai importante teatre nu numai de la noi. A ajuns la Moscova, la un festival foarte important, a ajuns la Festivalul de Dramaturgie de la Timişoara şi a ajuns la cel mai important festival de teatru din Europa, cel de la Edinburgh.

Aş mai aminti, bineînţeles, renaşterea Festivalului de Teatru One man show, pe care l-a iniţiat cîndva Dumitru Fusu şi pe care-l continuă Mihai Fusu, după o pauză îndelungată. Mihai a fost în stare să organizeze acest festival în 2011”.

Europa Liberă: Eu aş mai adăuga la cele spuse şi Festivalul Bach care a avut loc în martie la Sala cu Orgă, dar şi participarea Orchestrei Naţionale de Cameră împreună cu interpretul Ilian Gîrneţ la prestigiosul Festival George Enescu de la Bucureşti...

Constantin Cheianu: „Apropo de ceea ce zici, Iulian, noi nici nu ne dăm seama de ce lux avem parte în persoana Filarmonicii şi a Sălii cu Orgă. În toată săptămîna eu văd afişe cu nume de mari compozitori, clasici în primul rînd, cu interpreţi valoroşi ... Şi mă întreb oare cîte alte naţiuni mai au parte de acest festin de muzică serioasă, clasică?

Chiar am întrebat-o pe Svetlana Bivol, directorul Filarmonicii, cum reuşeşte să aducă aici nume mari în situaţia în care şi clădirea Filarmonicii e destul de şubredă. Şi ea mi-a spus că au un soi de înţelegere, că au găsit un limbaj cu oamenii ăştia şi ei vin şi cîntă aici adesea pe gratis, fiindcă Filarmonica e săracă. Dar noi stăm şi nu ne dăm seama că în coasta noastră se întîmplă cultură adevărată, cultură de calitate pe care o poţi vedea oriunde în Europa. De pildă, acelaşi Teatru de Operă stă mai bine de jumătate de an în Europa, în turnee. Şi în sensul ăsta sîntem chiar nişte răsfăţaţi iresponsabili.”

Europa Liberă: D-le Cheianu, putem să spunem că aceste evenimente culturale notabile sînt eclipsate la noi de avalanşa subculturii şi a glamour-ului?

Constantin Cheianu: „Glamour-ul şi subcultura există cam peste tot, în toate ţările şi toate civilizaţiile, dar îşi au locul său, sînt foarte agresive. Dar acolo lucrurile sînt oarecum limpezite şi clar dispensate. Există loc pentru această subcultură şi există un loc distinct pentru cultura adevărată. Există categorii de inşi care consumă un gen de produs şi există alţii. La noi, se întîmplă cam acelaşi lucru, putem spune că ne apropiem de Europa. Avem şi noi toate domeniile astea reprezentate, atîta doar că arta autentică şi înaltă nu beneficiază la noi de un public autentic şi pregătit. Dacă glamour-ul se face pentru cei de-acasă, de aici, arta noastră autentică se face, din păcate, pentru străini, pentru că aici nu există un public adevărat care să consume aşa ceva...”

Europa Liberă: D-le Mărgineanu, se poate spune că la Festivalul Cronograf nu există un public pregătit care să vină şi să vadă filmele?

Virgil Mărgineanu: „În mare parte se poate spune. Chiar dacă avem un public, din păcate foarte mic, în sensul că e cam aceeaşi categorie de spectatori care vine la fiecare ediţie a Cronografului. Ei s-au transformat în nişte prieteni ai festivalului. Vin cu filme sau fără filme, dacă sînt cineaşti, încearcă să vină cu filme la festival. Dacă sînt simpli spectatori, vin să vadă noile realizări în domeniul documentarului. Dar, sincer, mi-aş fi dorit ca acest public să crească de două, de trei, de zece ori. Fiind la a 10-a ediţie, ar fi trebuit să crească şi numărul spectatorilor. Din păcate, nu este chiar aşa. Nu toată lumea îşi permite din p.d.v. cultural să privească un documentar de o oră. Mai degrabă merge în parc la o bere, la o discotecă, şi acolo se simte mai bine.

Are dreptate dl Cheianu cînd spune că nu sîntem pregătiţi să devorăm atîtea proiecte culturale cîte avem şi cîte ar fi bine să le apreciem. Mie îmi pare rău că abia reuşim să umplem sala cinematografului Odeon. Alte festivaluri au loc în trei-patru săli concomitent, respectiv, publicul abia reuşeşte să selecteze filmele. La noi, omul poate nu-şi permite ca timp să vină şi să vadă documentare de dimineaţa pînă seara. E şi problema că festivalul durează numai cinci zile. Şi atunci ar trebui să-ţi iei liber de la serviciu ca să vezi festivalul.

În schimb, foarte mulţi străini care vin la festivalul Cronograf admiră filmele şi stau în sala toată ziua. Şi uneori ei beneficiază mai mult de festival decît spectatorii autohtoni. Tocmai de aceea Cronograf-ul e apreciat mai mult de către cei din afară, din păcate”.

Pe scena festivalului Ethno Jazz, septembrie 2011

Pe scena festivalului Ethno Jazz, septembrie 2011

Constantin Cheianu: „Parţial lucrul ăsta cred că se întîmplă şi cu festivalul organizat de formaţia Trigon, festival de jazz. Bun, eu văd că de la an la an există un public foarte receptiv şi foarte interesat de acest festival. Există chiar şi nişte sponsori care ţin foarte tare la ideea de a susţine acest festival. Dar, repet, noi furnizăm produse de artă de înalt calibru, nefiind pregătiţi să consumăm asemenea produse sau existînd un număr foarte limitat de oameni pregătiţi pentru aşa ceva. Ăsta e specificul nostru. E uimitor într-un fel. Noi parcă ar trebui să ne bucurăm că producem artişti, că producem opere de înaltă calitate... Da, nu există public, dar, dacă e de calitate, îşi găseşte întotdeauna în afară public şi recunoaştere ş.a.m.d.”

Virgil Mărgineanu: „Totuşi, domeniul artelor şi al culturii este unul în care putem foarte uşor să ne promovăm. Dacă vreţi, sîntem bogaţi în aceste resurse.”

Europa Liberă: Credeţi că la nivelul management-ului o instituţie culturală care vrea nu ar trebui să aibă probleme? Am auzit mai mulţi oameni din domeniul culturii plîngîndu-se de faptul că e foarte greu să găsească banii necesari...

Virgil Mărgineanu: „Confirm acest lucru. E mai mult decît greu să găseşti în Moldova sursele finanicare cu ajutorul cărora să faci un eveniment cultural. Dar se poate. În cazul Moldovei există mai degrabă managementul prieteniei şi al relaţiilor. Dacă fac un calcul şi mă uit la cele nouă ediţii ale festivalului Cronograf, le-am făcut mai mult cu ajutorul prietenilor şi cunoştinţelor şi mai puţin cu managementul pe care l-am învăţat în Franţa. Astăzi, la noi, atîta timp cît nu merge legea sponsorizării, cît companiile comerciale nu sînt interesate să investească în proiecte culturale, rămîne totul în spatele organizatorului care trebuie să se descurce. La noi, anumite proiecte le susţine Ministerul Culturii doar cu un coeficient de 10-15%, maxim 20%, iar restul trebuie să le găseşti tu, ceea ce e exact inversul a ceea ce se întîmplă în Europa. ”

Constantin Cheianu: „Pe de o parte, instituţiile de stat cu oameni care sînt sau nu sînt bine intenţionaţi, nu susţin la adevărată cotă nişte evenimente de cultură înaltă, iar pe de altă parte, sponsorilor noştri, oamenilor bogaţi şi teribil de ignoranţi, le face mai mare plăcerea să sponsorizeze o recepţie a unei reviste glamour decît să sponsorizeze un concert sau o formaţie.”
XS
SM
MD
LG