Linkuri accesibilitate

Cît de mult s-a apropiat sistemul de învăţămînt moldovenesc de cel european?


Încă în 2005 Moldova s-a angajat să-şi adapteze sistemul de învăţămînt la exigenţele celui european, aderînd la aşa-zisa Convenţie de la Bologna. După 6 ani, autorităţile din educaţie s-au văzut nevoite însă, cu diferite ocazii, să constate că sistemul rămîne încă corupt, şcolile profesionale şi universităţile sînt rupte de piaţa muncii, iar profesorii - nemotivaţi financiar, cumulînd mai multe discipline în lipsă de cadre.

Într-un interviu matinal de la începutul lunii iulie cu colega mea Liliana Barbăroşie, ministrul educaţiei Mihail Şleahtiţchi remarca că starea de fapt din învăţămînt este una deplorabilă. La bacalaureatul din acest an de două ori mai mulţi liceeni n-au fost promovaţi, de două ori mai puţini au luat nota zece, rezultate la care se adaugă teste completate de profesori în locul liceenilor şi lucrări absolut identice în unele instituţii.


Mihai Şleahtiţchi: „După mine, am intrat într-o tendință care ne apropie de starea de fapt din învățământ. În anul acesta asistăm la o micșorare de două ori a lucrărilor cu punctaj maxim și o majorare de circa cinci ori a lucrărilor cu punctaj minim. Știm cu toții că starea de fapt din învățământ este una deplorabilă, tristă de tot. Am asistat de nenumărate ori la cazuri cand elevii care au absolvit sesiunea de BAC cu punctaj maxim nu erau în stare să construiască o frază sau să facă dovada faptului că cunosc tabla înmulțirii. Tendința contează, după mine ea este una bună. Pe de altă parte, avem multe nereguli care sunt firești pentru o societate săracă, pentru un context în care se încearcă o luptă cu flagelul care se cheamă corupție. Evident putem vorbi doar despre diminuarea acestui flagel și nu despre eradicarea lui, de aceea contează tendința la care m-am referit, ea, după mine, ne apropie de starea de fapt existentă în învățământul autohton.”

Europa Liberă: Elevul mediocru, despre care vorbeați, cum l-ați caracteriza, ca doar nu e cel care nu poate lega două fraze?

Mihail Şleahtiţchi

Mihail Şleahtiţchi

Mihai Şleahtiţchi: „Este elevul care, mai întâi de toate nu este motivat să învețe. Trebuie să recunoaștem ca în Moldova nu există încă o economie de piață. Trebuie să recunoaștem că atmosfera care există în societate încă nu-l impune pe elev să învețe. Trebuie să pornim de la premisa ca nu există o necesitate launtrică de a învăța bine. De aceea și vorbim despre necesitatea reformelor economice în societate, vorbim despre importanța pornirii turbinelor economice, vorbim despre imicțiunea economicului în sfera învățământului, dar lucrurile acestea deocamdată nu există.

Primul lucru este că acest elev nu este motivat. Al doilea lucru este că elevul în mare măsură e iresponsabil. Înțelegem foarte bine că deocamdată nici școala, care este și ea într-o criză, nici mediul familial dezorganizat și nici societate în întregime, care este și ea bulversată, nu-l fac să fie responsabil prin întreaga sa conduită școlară. În al treilea rând este vorba de elevul care, prin tot ce întreprinde, dă dovadă de superficialitate, fiindcă perioada de tranziție se caracterizează de fapt printr-o abordare superficială a tot ce se cheamă activitate.

Oamenii din tranziție mai mult mimează o activitate profesională serioasă sau de altă natură. Iată acest lucru cade și peste chipul acestui elev. De aceea, cand vorbim despre învățământ, trebuie să pornim de la starea generală din societate, învățământul este organic legat de societate, de tonusul societății. Și iată elevul mediocru reprezintă o copie fidelă a acestei societăți în care ne aflăm deocamdată.”

*

Corupţia îi demotivează pe tineri să înveţe, reduce calitatea predării şi în consecinţă absolvenţii care ies de pe băncile universităţilor îşi găsesc cu greu un loc de muncă, arată statisticile. Cel mai înalt nivel al şomajului s-a înregistrat în 2010 în rîndul tinerilor, dovadă că angajatorii nu ar fi mulţumiţi de pregătirea forţei de muncă. Un reportaj pe care l-am realizat la tîrgul locurilor de muncă pentru tineri de la sfîrşitul anului de studii.

Studenţi la USM, la examen

Studenţi la USM, la examen

Ştefan Balan a absolvit o facultate de tehnologii informaţionale în 2007 şi de cîteva luni este în căutarea unui loc de muncă: „Am avut un proiect, proiectul s-a terminat. Mi-am căutat serviciu – am avut pe vreo trei luni de lucru, acuma iarăşi fără. Aşa-i viaţa.”

Europa Liberă: „Acum cel puţin aveţi experienţă de muncă, adică aţi putea mai uşor să vă angajaţi.”

Ştefan Balan:
„Cum să vă spun, este şi un plus, este şi un minus. Azi caută administrator de bază de date, mîine caută programatori C sharp şi e foarte greu să sari (de la una la alta). În facultate ai făcut, ai cunoştinţele teoretice, dar el îţi spune: ştii, este altul care are jumătate de an experienţă, e puţin dar are mai multă decît tine, şi pierzi. Adică au cerinţe mari, au cerinţe de experienţă. Vii la angajator – vii la practică, însă la universitate se face teorie.”

Maxim, care are un titlu proaspăt de master, s-a dat bătut după cîteva luni de căutare şi s-a interesat azi de munci mai puţin calificate:

„Ca electrician, ca mecanic, ca lăcătuş am găsit. Urmează să trimit CV-ul şi să văd pe parcurs care mă aranjează, unde mă angajează, dacă o să-mi placă condiţiile acolo.”

Din cele peste 1500 de locuri de muncă pe care le-au ofertat azi angajatorii, doar a treia parte erau pentru cei cu studii superioare. Raisa Dogaru, vicedirectorul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, spune că în situaţia lui Maxim sînt foarte mulţi tineri: „De multe ori tinerii doresc cu totul altceva decît se solicită pe piaţa muncii. Pe piaţa muncii actualmente se solicită foarte multe locuri de cusătorese, iar tinerii noştri se duc la instituţiile superioare ca după aceea să lucreze în diferite baruri. ”

Date oficiale arată că anul trecut numărul de locuri de muncă s-a redus cu aproape 40 de mii, în timp ce şomajul a crescut. Tinerii pînă la vîrsta de 24 de ani fiind categoria care înregistrează cea mai înaltă rată a şomajului. Experţii spun că o parte din motive trebuie căutate în domeniul educaţional, care nu oferă pregătirea pe care o solicită angajatorii.

*

Ca să adapteze nu doar universităţile dar şi şcolile profesionale la cerinţele pieţei muncii, ministerul vrea să-i atragă pe agenţii economici, potenţiali angajatori, să participe la pregătirea specialiştilor de care au nevoie. Agenţii economici se aşteaptă însă să aibă şi unele facilităţi fiscale înainte să investească cu mai multă încredere bani şi forţe pentru aceasta.

Discuţii furtunoase astă-vară au avut loc însă în legătură cu optimizarea reţelei de şcoli. Constrîngerile financiare şi economice le-a determinat pe autorităţi să accelereze măsurile de reformă, mai ales că şi FMI a sugerat cîţiva ani la rînd să se reducă cheltuielile pentru învăţămîntul preuniversitar, care sînt unele din cele mai mari din Europa de Est. Ce prevede această reformă în viziunea executivului şi ce suspiciuni a stîrnit aflaţi din relatarea care urmează.


Şcoala din s.Bursuc

Şcoala din s.Bursuc

În ultimul deceniu, în Moldova, contingentul elevilor s-a micşorat cu o treime, astfel încît numărul şcolilor unde învaţă mai puţin de 100 de copii a crescut. Pentru a economisi banii din bugetul statului, guvernul s-a angajat să închidă instituţiile de învăţămînt considerate fără perspectivă şi să deschidă şcoli de circumscripţie, care vor aduna copii din localităţile vecine. Reforma mai prevede şi reorganizarea şcolilor după caz, a liceelor în gimnazii şi a gimnaziilor în şcoli primare, tot în funcţie de contingentul de elevi.

Partidul comuniştilor critică reforma pentru ceea ce numeşte consecinţele acesteia, insistînd că mii de profesori riscă să ajungă şomeri. În ajun şi preşedintele democraţilor Marian Lupu, preşedinte interimar, a acuzat guvernul condus de colegul de alianţă liberalul Vlad Filat că ar pregăti disponibilizarea masivă a profesorilor fără un plan de reangajare a persoanelor care vor avea de pătimit de pe urma reformei.

Într-o reacţie la acuzaţii, ministrul educaţiei Mihai Şleahtiţchi a punctat că vor fi reduse în primul rînd funcţiile vacante şi numărul de ore, adică sarcina didactică a profesorului, astfel încît să se evite disponibilizarea: „A reduce o poziţie vacantă nu înseamnă a lovi într-o persoană concretă, nu înseamnă a disponibiliza. La fel, a reduce o unitate de la 1,5 la 1,25 nu înseamnă a disponibiliza persoana. Înseamnă a reduce norma de ore.”

Cu titlu de experiment, reforma a început în 2009 în raioanele Rîşcani şi Căuşeni, iar din toamnă ea urmează să fie aplicată şi în alte 9 raioane. În Căuşeni, urmare a proiectului-pilot au fost închise două instituţii, şcoala primară din Sălcuţa Nouă şi gimnaziul din Florica, copiii deplasîndu-se la şcolile din satele vecine, la Cîrnăţeni şi Caşcalia. Olga Donţu, adjunctul şefului direcţiei raionale de învăţămînt susţine că reforma, aplicată după principiul banii urmează elevul, ar avea avantaje, dar şi neajunsuri.

La o şcoală din Râşcani

La o şcoală din Râşcani

Olga Donţu: „Copiii au săli sportive, copiii au săli de computatoare, clasa întîia e la clasa întîia, a doua la doua, dar aşa în Florica de exemplu erau cîte 2 copii în clasa întîia, a doua, a treia şi a patra, nici nu ştiam ce să facem cu ei că trebuia să-i punem pe toţi într-o clasă. Şi finanţele ne-au ajuns. Chiar în primul an a fost făcută şi o rezervă de finanţe şi oamenii şi-au cumpărat care mobilier, care utilaj tehnologic la bucătărie… O problemă, cea mai mare cu care ne confruntăm – pe timp nefavorabil drumurile sînt într-o stare deplorabilă. Cel de la Florica, cam greu cînd sînt mai multe zile cu precipitaţii, trebuie numaidecît cineva să-i ajute ca să urce un deal.”

La Căuşeni bilanţul reformei consemnează că majoritatea profesorilor au fost angajaţi la şcolile de circumscripţie şi doar doi profesori şi-au abandonat profesia, optînd pentru altă meserie în aceeaşi localitate.

Valentina Şincarenco, directoarea şcolii ruse din satul Iargara, raionul Leova, care urmează să fie închisă în următorul an, se arată însă îngrijorată de soarta subalternilor săi, chiar dacă autorităţile promit că profesorii vor fi angajaţi în instituţia unde merg copiii.

Valentina Şincarenco: „Haideţi să luăm chiar clasele primare. Ei îi au pe ai lor o sumedenie. Ce să facă cu noi? Cu doi învăţători de clase primare. Nu au ce face. Ei au proful lor de matematică. Ce să facă al nostru? Dacă e vorba de Leova, nu se va deschide o clasă nouă, ci se va adăuga la componenţa celei existente. Pentru că la Leova tot sînt puţini. De aceea, mă îndoiesc că învăţătorii noştri vor fi asiguraţi cu locuri de muncă”.

În afară de directoare, neîncrezători în efectele reformei se arată şi părinţii celor 69 de elevi care se împotrivesc ca odraslele lor să meargă la o şcoală din Leova, la 24 km, în fiecare zi, cu toate că vor avea la dispoziţie un autobuz confortabil.

Azi ministrul educaţiei Mihai Şleahtiţchi a spus că lasă în seama direcţiilor raionale şi a autorităţilor locale decizia de a închide sau nu şcolile considerate fără viitor.

În anul de studii 2011-2012, potrivit unui plan al guvernului, ar urma să fie reorganizate în 9 raioane ale republicii 221 de instituţii de învăţămînt, iar în următorii 2 ani încă aproximativ 150, astfel încît din totalul de 1500 de şcoli la sfîrşitul reformei să fie restructurate 370 de instituţii.

*

Prin reorganizarea şcolilor autorităţile speră să mai rezolve o problemă: să micşoreze deficitul de cadre. Înainte de începutul noului an şcolar ministerul estimase că în şcolile din republică lipsesc aproximativ 1000 de profesori. Iar absenţele cele mai numeroase sînt ca de obicei la ţară. Colega mea Valentina Ursu a mers la Căpriana, de ziua profesorului, şi i-a întrebat pe dascălii de acolo dacă sînt mulţumiţi de condiţiile lor de muncă, de rezultatele lor.

La şcoala din Căpriana

La şcoala din Căpriana

17 pedagogi am surprins aici în cancelaria şcolii din Căpriana. Sunteţi cu braţele pline de flori. E un prilej aparte, e Ziua Profesorului, aveţi recunoştinţa copiilor. Dar în ochii Dumneavoastră, ai multora dintre Dumneavoastră, dacă sincer, citesc şi un pic de tristeţe, şi un pic de nemulţumire, şi un pic de nelinişte.

- „Într-adevăr, în ochii noştri astăzi se citeşte gândul Dumneavoastră.”

- „Fiindcă nu suntem remuneraţi şi suntem nevoiţi ca să lucrăm adăugător.”

Europa Liberă: E uşor astăzi să fii profesor?

- „E şi uşor, dar e şi greu, pentru că avem un salariu mic.”

- „Eu am 51 de procente de profesiori pensionari de-acum. Deci ar trebui guvernanţii de astăzi să se uite la generaţia care vine, ar trebui să se gândească la cei care o să vină de mîine, care o să vină să ne ia eştafeta. Ce face un tânăt pedagog, care nici două mii de lei nu are, ca să vorbim sincer aşa, care n-are casă? Cum poţi să trăieşt cu două mii de lei, când serviciile comunale sunt foarte scumpe, jumătate din salariu, la ţară cel puţin jumătate din salariu se duce pe servicii comunale.”

Europa Liberă: Haideţi să vorbim despre curajul profesorului astăzi.

- „Curajul profesorului probabil este imens şi guvernanţii noştri din păcate ei nu înţeleg că învăţătorul este cel care i-a făcut pe toţi să devină oameni. Asta este probabil cea mai grea profesie din lumne. Noi venind la şcoală cu adevărat vă spun sincer uităm de familie, uităm de copii, uităm de problemele noastre, fiindcă ne dedăm cu totul copiilor. Pentru noi şcoala este o a doua familie. Copiii vin la noi cu problemele lor, cu ceea ce au pe suflet şi dacă noi căpătăm încrederea ca ei cu adevărat să ne expună ceea ce au pe suflet nouă, înseamnă că noi suntem învăţători.”

Europa Liberă: V-aţi gândit vreo dată să schimbaţi profesia?

- „Nu să schimbăm profesia, nu. Am încercat să combin profesia de profesor să mai realizez ceea ce am pe lângă casă. Adică să mai vând şi eu nişte fructe, să mai vând şi eu ceva ca să pot să întreţin familia. Şi vânzând la piaţă, am ieşit în minus că am numărat banii cu cât m-am dus şi cu cât am venit. Şi am zis: Doamne, mulţumesc că am diploma şi mulţumesc de cât am. În altă parte cred că n-am să fac nici atât.”

- „Da eu m-am dus cu mama mea la piaţă ca să vindem prune uscate. Şi am stat eu 10-20 de minute şi am zis: mamă, uite, ia-ţi torba şi stai aici cât vrei, că asta e la mine prima şi ultima dată. Şi mai mult n-am mai încercat, petru că am ştiu că aici imi e locul.”

Europa Liberă: Deci, nu schimbaţi banca din clasă pe tejgheaua de la piaţă?

- „Mă simt umilită.”

- „Nu e locul meu acolo.”

Europa Liberă: Care a fost recunoştinţa, care v-a sensibilizat din partea copilului?

- „Eu, de exemplu, am avut un copil, care nu putea citi, Mihăiţă Hămuraru, care acum e în clasa a şaptea. Şi când a venit maică-sa la şcoală şi mi-a spus: oare ce-i faci, doamnă Doina, de el vrea să vină la şcoală? Copii se ţin scai din urma mea.”

Europa Liberă: Şi totuşi nu mă convingeţi că elevul poartă această recunoştinţă zi de zi, de dimineaţă până seara.

- „Nu toţi, dar o parte din ei poartă.”

Europa Liberă: Mulţi elevi sunt copii care nu au nici mamă, nici tată alături şi Dumneavoastră a trebuit să înlocuiţi rolul mamei şi a tatei. Vă reuşeşte?

La şcoala de la Căpriana

La şcoala de la Căpriana

- „O facem, fiindcă ştim de-acum că eu nu au pe altcineva.”

Europa Liberă: Fac carte aceşti copii, părinţii cărora sunt plecaţi?

- „O parte fac, dar avem copii care-s grei, care nu pot însuşi.”

Europa Liberă: Note rele le puneţi?

- „Se întâmplă, da. Altfel nu-i poţi stimula la învăţătură.”

Europa Liberă: Există o diferenţă între primele generaţii de elevi, pe care le-aţi avut şi cele de astăzi?

- „Există, foarte multă.”

Europa Liberă: Prin ce se deosebesc?

- „Înainte copii când veneau la lecţii veneau cu un interes extraordinar să înveţe, să acumuleze, să ştie. Acum mai puţin. Banii mai mult pe dânşii îi interesează. Pe noi nu banii, pe noi ne interesează sufletul, capacităţile, educaţia lor.”

Europa Liberă: Poate e şi vina părinţilor, care aflându-se la muncă peste hotare le trimit bani în speranţa că le completează golul, pe care l-au lăsat aici în sufletul fiicei, feciorului.

- „Da, într-adevăr, copii având bani de buzunar, cred că asta e cea mai mare bogăţie a lor. Noi socotim că cea mai mare bogăţie e să fie el om, să fie educat, să-şi stimeze apropiaţii şi pe oricare.”

- „Pentru mine mai multă bucurie nu-mi trebuieşte decât să vadă în mine nu atât profesor, nu un director de şcoală, dar un prieten, atât pentru colectiv, cât şi pentru elevii din şcoală.”

*

Ne-am întrebat în acest an şi cît de pregătiţi sîntem să oferim şanse egale de educaţie pentru toţi copiii. Spre mîndria sistemului de învăţămînt moldovenesc, incluziunea copiilor cu dizabilităţi nu este o noţiune nouă. Statisticile spun că 420 de copii au fost integraţi pînă acum în 70 de şcoli obişnuite. Iar ministerul vrea să mărească numărul acestor copii şi a demarat, la 1 septembrie, un proiect pilot care va cuprinde 5 raioane ale republicii. Cum a început proiectul l-au întrebat colegii mei pe Valentin Crudu, şeful Direcţiei de învăţămînt preşcolar, primar şi secundar general de la Ministerul Educaţiei.

Valentin Crudu: „ Vom merge din localitate în localitate şi sunt sigur că avem copii cu cerinţe educaţionale speciale care deja astăzi sunt în şcoală. Au anumite dezabilităţi uşoare şi pur şi simplu aceşti copii la moment nu primesc acea asistenţă pe care ar trebui s-o primească în cadrul unei instituţii de învăţământ.

Î Grădiniţa nr.12 din Orhei unde se practică educaţia incluzivă a copiilor cu dizabilităţi

Grădiniţa nr.12 din Orhei unde se practică educaţia incluzivă a copiilor cu dizabilităţi

n pilot noi prima sarcină pe care o avem este evaluarea copiilor din fiecare localitate în raioanele în care vom merge. Este vorba despre cinci raioane şi în municipiul Chişinău. Deci vă daţi bine seama că este o activitate nouă pentru toţi noi, din aceste considerente Ministerul Educaţiei a considerat că mai întâi ar fi bine să mergem pe pilotarea acestui model de educaţie pe o perioadă de 4 ani de zile. Şi iată în patru ani de zile, conform planului pe care urmează să-l aprobăm acum, noi o să avem foarte, foarte multe activităţi, inclusiv prima activitate care a derulat deja este evaluarea copiilor.”

Europa Liberă: Cum le-a fost, ca să revin sub alt aspect la întrebare, cum le-a fost evaluat gradul lor de pregătire, pentru că este uşor de presupus că în condiţiile în care s-au aflat până acum, nu s-au bucurat de chiar cea mai elevată instruire şi chiar au avut de suferit în multe cazuri de atitudinea preconcepută, sau reticentă dacă nu chiar dispreţuitoare şi a cadrelor didactice, şi a societăţii în general, probabil într-o măsură mai mare a părinţilor copiilor fără aceste probleme?

Valentin Crudu:
„Aveţi perfectă dreptate şi vreau să zic că într-adevăr nu este pregătită societatea moldovenească, atât pedagogică, cât şi restul societăţii, pentru această mare reformă. Sunt mai multe aspecte care, dacă e de discutat, trebuie să le discutăm într-o emisiune specială. Dar vreau să vă zic că mizăm foarte mult pe profesorii noştri şi pentru ca să poată să lucreze cu copii cu nevoi speciale a fost elaborat un modul de formare continuă şi toţi profesorii unde vom merge cu pilot vor fi instruiţi.

Cu atât mai mult pe perioada reformei sistemului de îngrijire a copilului, sau sistemului rezidenţial, şcolilor internat, au fost efectuate mai multe instruiri cu o parte din profesori unde li s-au adus la cunoştinţă noi tehnici, metodologii de lucru cu această categorie. Şi avem o componentă specială, o componentă care sper să ia foc şi ţine de componenta piar.

Adică încercăm să aducem întregii societăţii noţiunea de incluziune şcolară, avem foarte multe dezbateri la nivel local, acolo unde vor fi identificaţi mai mulţi copii care trebuie să frecventeze instituţia de învăţământ generală, dar ei din anumite considerente au fost scoşi din această localitate şi trimişi în şcolile internat. Vom avea foarte multe discuţii pe paralele cu părinţii copiilor, mai ales cu părinţii copiilor care trebuie să accepte ca paralel cu copii lor, sau alături de copii lor să se instruiască şi copii cu cerinţe educaţionale speciale.”

Europa Liberă: Există un Regulament-cadru de funcţionare a instituţiei de învăţământ general incluziv. Ce fel de standarde trebuie să întrunească o asemenea instituţie?

Valentin Crudu

Valentin Crudu

Valentin Crudu: „Vreau să vă zic că probabil cei care încearcă să ne impună nouă un regulament separat al unei şcoli incluzive puţin greşesc aici. Noi nu putem să vorbim despre un regulament separat. Este vorba despre regulamentul şcolii generale, care va fi completat cu un capitol, el deja este elaborat, cu un capitol care ţine de dezvoltarea educaţiei incluzive. Pentru că aşa cum vorbim noi, toate şcolile din Republica Moldova trebuie să fie incluzive.

Este o altă problemă aici. Că poate nu toţi copii cu cerinţe educaţionale speciale ar putea să fie integraţi în şcolile generale, pentru că oricum sunt şi dezabilităţi foarte severe care nici sub o formă nu vor putea fi socializaţi sau şcolarizaţi în şcoli generale. Dacă e să vorbim despre educaţia incluzivă, atunci este vorba despre standardul minim care trebuie să fie pus la dispoziţia copiilor. Bineînţeles că nu prea sunt pregătite şcolile noastre, dacă e să vorbim din punct de vedere al infrastructurii.”

Europa Liberă: Cele 15 şcoli pilot, cum sunt adaptate necesităţile copiilor respectivi? Rampe de acces, alte ajustări?

Valentin Crudu: „O să facem şi o să dezvoltăm toate aceste modele în timpul pilotării în perioada aceasta de patru ani de zile. Deoarece aveţi perfectă dreptate. Nu sunt adaptate instituţiile. Astăzi avem numai trei instituţii de învăţământ, inclusiv una în municipiul Chişinău, care şi-au construit pe parcursul ultimilor cinci ani de zile infrastructura respectivă.

Vorbesc în Chişinău despre liceul „Pro-succes” unde doamna director are astăzi copii în cărucioare, pe rotile, şi vreau să vă spun că este destul de reuşit. Deci, copii vin, părinţii s-au încadrat, s-au obişnuit şi copii cu dezabilităţi bineînţeles că au acces la etaje în această instituţie.”

Europa Liberă: Vorbeaţi de nevoia de a convinge părinţii să accepte prezenţa copiilor cu nevoi speciale în aceste şcoli. Eu îmi amintesc despre o petiţie a unui grup de părinţi dintr-un sector al Chişinăului care spuneau că nu vor să vadă copii în cărucior alături de copii lor sănătoşi şi mă gândesc cum ar putea fi convinşi. E nevoie chiar de un accept al acestor părinţi?

Valentin Crudu: „Nu este nevoie să existe accept. Deci n-o să mergem să le cerem voia dânşilor, dar de la caz la caz, de la situaţie la situaţie, vom merge şi pe discuţii cu părinţii. Pentru că în mare parte, în mare parte zic, copii se împrietenesc unii cu alţii, pentru că au acces nu doar în cadrul instituţiei de învăţământ, au acces şi după lecţii, şi în magazine, dacă vorbim de localităţile săteşti, şi pe toloacă unde joacă împreună fotbal.

De aceea problema poate să apară pentru unii părinţi şi lucrul acesta ne-a demonstrat-o atunci când am mers în reforma sistemului rezidenţial, îngrijirea copilului, începând cu 2007 când am început reintegrarea copiilor din şcolile internat în şcolile generale, copii sănătoşi.

Acolo am avut unele probleme, mai ales în centrele raionale şi oraşele noastre. Atunci când părinţii veneau şi spuneau că nu vor ca copilul lor să înveţe alături de un copil care este orfan, copil care nu are îngrijire, care trăieşte cu bunica. Am avut astfel de situaţii şi trebuie să fim gata şi să putem să le prevenim.”

Spre sfîrşitul anului Ministerul Educaţiei a anunţat că vrea să schimbe şi sistemul de angajări în şcoli ca să-i motiveze pe tinerii absolveţi de instituţii pedagogice să nu renunţe la meserie. Opoziţia comunistă a luat în furci intenţia la fel ca şi reorganizarea şcolilor. Peste argumentul disperat al guvernării că reforma sectorului educaţional trebuia făcută încă în urmă cu 10 ani s-au năruit, ca o casă doborîtă de cutremur, polemicile interminabile şi fără drept de apel.
XS
SM
MD
LG