Linkuri accesibilitate

Citate memorabile din Vaclav Havel


Lumânări aprinse în jurul portretului lui Vaclav Havel, lângă statuia lui Sf.Vaclav, de pe Vaclavske namesti din centrul Pragăi

Lumânări aprinse în jurul portretului lui Vaclav Havel, lângă statuia lui Sf.Vaclav, de pe Vaclavske namesti din centrul Pragăi


Declaraţii făcute de fostul preşedinte ceh Europei Libere şi altora.


„Cred că politica rusă este foarte abilă. E nevoie de multă atenție pentru că rușii sunt capabili să șantajeze foarte discret alte țări. Totuși, cel mai important este că dacă vrem ca relațiile Occidentului cu Rusia să fie prietenești, trebuie să fim sinceri și deschiși, altfel nu poate fi vorba de nici o prietenie.” (Europa Liberă, 9 feb. 2011)

„Ucraina se află la răscruce. Un semn rutier arată spre democrație, altul spre autocrație. Majoritatea clară a cetățenilor Ucrainei sunt pentru aderarea la UE, dar entuziasmul lor este temperat de absența unei politici europene limpezi față de Ucraina.” (Moscow Times, 30 aug. 11)

„Așteptăm de la conducerea Republicii Belarus ceea ce așteptăm de la orice conducere din lume: să îndeplinească cerințele internaționale în sfera drepturilor omului.” (charter97.org, dec. 2010)

„Ca și cetățenii din Azerbaidjan, China, Cuba, Rusia și Arabia Saudită, știu ce înseamnă să trăiești într-o țară unde statul controlează discursul public, suprimă opoziția și restrânge sever libertatea cuvântului.” (New York Times, 11 mai 2009)

„Credem că fostele țări comuniste din Europa centrală și de răsărit sunt în măsură să sprijine mișcările democratice din Cuba grație asemănărilor istoriei și experiențelor lor. Intențiile noastre de încurajare a democratizării se bazează pe prietenie și cooperare, bunăvoință și înțelegere a nevoilor, așteptărilor și speranțelor poporului cubanez.” (The Guardian, 17 martie 2008)

„În general, petrolul nu ar trebui să fie mai important decât drepturile omului.” (despre Iran, la Europa Liberă, 15 iunie 2009)

La proiecția unui film despre ziarista rusă ucisă Anna Politkovskaya în martie 2011, Vaclav Havel a spus: „Ar fi bine ca acest film să fie văzut de cât mai mulți oameni și mai ales de politicieni (străini) care îi îmbrățișează și sărută pe politicienii ruși, aproape îmbătați de aroma petrolului și gazelor naturale.” (Wall Street Journal, 27 iulie 2008)

„A avea intelectuali în posturi de răspundere nu este garanția unei conduceri înțelepte. E nevoie atât de rațiune, cât și de onestitate.”

„Cum este posibil ca unii oameni să fie atât de atrași de putere, încât atunci când rămân fără ea li se prăbușește tot universul?”

„Când l-am citit prima oară pe Kafka, am avut mereu senzația că eu însumi scriu acel text. Era ca și cum aș fi avut o experiență similară a lumii.”

„Este imposibil să scrii despre cauze mari fără să trăiești pentru cauzele acelea, să fii un mare poet fără a fi o mare ființă umană.” (Times, 19 nov. 2011)

„Țara noastră nu înflorește” (din primul discurs de Anul Nou, rostit de Vaclav Havel la 1 ianuarie 1990).

„Adevărul și iubirea înving minciuna și ura” (frază folosită de Havel la mitingurile din timpul revoluției din toamna anului 1989).
XS
SM
MD
LG