Linkuri accesibilitate

„Voi candida la runda de alegeri repetate şi voi continua discuţiile cu toţi deputaţii, indiferent din ce grupuri politice fac parte"


Marian Lupu: „Viitorul Alianţei depinde de componentele Alianţei.”




Noua tentativă de a-l alege pe Marian Lupu șef al statului a eșuat. Marian Lupu a obţinut 58 de voturi, cu trei mai puţin decît cele 61 necesare. La vot au luat parte 62 de deputați, 58 de deputați ai Alianței pentru Integrarea Europeană, 3 deputați din așa numitul „grup Dodon" și deputatul neafiliat Mihai Godea, astfel încât alegerile se consideră valabile. Fracțiunea comuniștilor a boicotat votul. Potrivit legii pentru alegerea șefului statului, scrutinul de va repeta în decurs de o lună. În caz că nici atunci nu este ales preşedintele Republicii Moldova, se declanșează procedura de dizolvare a parlamentului și se convoacă alegeri parlamentare anticipate. Deşi votul a fost secret, cei mai mulţi dintre legislatori au arătat jurnaliştilor prezenţi cum au votat. Portalului de ştiri Unimedia relatează că cei trei deputaţi din „grupul Dodon” au votat împotriva candidatului Alianţei pentru Integrare Europeană, şi lider al Partidului Democrat, Marian Lupu. Ascultaţi interviul acordat de Marian Lupu în exclusivitate Europei Libere. Interviu realizat de Valentina Ursu.

Europa Liberă: Domnule preşedinte, aţi luat în calcul ambele scenarii - da şi nu?

Marian Lupu:
„În mod evident că da şi vreau să vă spun că acest lucru a sunat şi în cadrul discursului, pe care l-am prezentat în faţa plenului Parlamentului, menţionând de o potrivă posibilitatea existenţei a două scenarii şi punând la fel în evidenţă faptul că rezultatul votului de astăzi, şi nu este ultimul scrutin, fiindcă mai avem încă scrutinul repetat, nu înseamnă un vot sau nu pentru o persoană sau alta. În ultimă instanţă înseamnă un vot pentru stabilizarea situaţiei, pentru încredere în ziua de mâine, în viitor a cetăţenilor în propria lor ţară. Sau, dacă nu, scenariul pesimist, asta ar însemna că acele forţe care îşi doresc cu orice preţ perpetuarea crizei politice şi instabilităţii şi haosului în Republica Moldova, vor purta răspundere pentru aceasta.”

Europa Liberă: Dar ce a fost mai important - să verificaţi temeinicia Alianţei pentru Integrare Europeană? Sau pe cât de cooperantă poate fi opoziţia parlamentară?

Marian Lupu:
„Eu cred că exerciţiul de astăzi ne demonstrează ambele. Şi vreau să vă zic şi prima parte - temeinicia şi solidaritatea în cadrul Alianţei nu a fost o parte de ignorat în acest exerciţiu. Şi o spun cu părere de rău, dar haideţi să nu uităm multiplele declaraţii, care au fost făcute anterior de-a lungul acestui an, care puneau la mare îndoială în faţa publicului că există o asemenea statornicie şi există o asemenea consolidare în rândurile Alianţei.”

Europa Liberă: Acum ce urmează?

Marian Lupu:
„Dacă Comisia în raportul ei va constata că nu avem cvorumul de 61 de deputaţi trecuţi prin cabina de vot, asta ar însemna că Parlamentul va trebui să stabilească o altă dată pentru primul tur de alegeri prezidenţiale. Comisia a constatat că sunt 62 de voturi, 62 de buletine, cu un rezultat care nu a dus la acumularea de 61 de voturi. Deci, în aceste condiţii Parlamentul urmează să stabilească data alegerilor repetate, care trebuie să aibă loc într-un timp nu mai lung de 30 de zile.”

Europa Liberă: Ce face Marian Lupu? Îşi mai menţine candidatura pentru funcţia supremă în stat? De fapt nu depinde poate neapărat numai de Dumneavoastră, depinde dacă se respectă şi în continuare acordul Alianţei, care scrie negru pe alb că candidatura Alianţei este Marian Lupu.

Marian Lupu:
„Da, aveţi perfectă dreptate. Nu este vorba, precum am menţionat şi azi, de o poziţie mai personalizată în acest sens. Noi avem un acord politic, care prescrie absolut toate condiţiile de funcţionalitate a acestei Alianţe de guvernământ. Am pledat şi voi pleda în continuare pentru respectarea întocmai de către toţi a tuturor prevederilor acestui acord, ceea ce înseamnă că cu certitudine şi tărie pot să spun că voi merge şi în continuare pentru turul de alegeri repetate în calitate de candidat la funcţia de şef de stat.”

Europa Liberă: Regretaţi că nu aţi mers în fracţiunea PCRM?

Marian Lupu:
„Vreau să vă zic că regret că fracţiunea PCRM nu s-a arătat singură disponibilă pentru un asemenea exerciţiu, fiindcă haideţi să ne aducem aminte, tocmai eu am fost acel care am invitat absolut toate partidele politice pe platforma parlamentară să purtăm un asemenea dialog. Aţi auzit care a fost răspunsul. Am transmis şi imediat înaintea zilei de astăzi disponibilitatea mea de a fi invitat şi de a discuta cu colegii din fracţiunea din opoziţie. Ba mai mult decât atât, o să vă dezvălui, bine, nu este secret, dar este un lucru care nu este cunoscut - ultimul pasaj din alocuţiunea mea de astăzi în faţa plenului Parlamentului, în momentul în care vedeam în sală fracţiunea Partidului Comuniştilor era un mesaj adresat exact acestei fracţiuni.”

Europa Liberă: Cum suna mesajul?

Marian Lupu:
„Suna mesajul foarte simplu: că imediat după încheierea discursului, rundei de întrebări-răspunsuri şi luării de cuvânt, mi-am exprimat disponibilitatea să merg la fracţiunea PCRM chiar aici, în incinta Palatului Republicii, în sala care revine acestei fracţiuni pentru a purta o discuţie foarte sinceră şi foarte deschisă.”

Europa Liberă: Reformatarea Alianţei? Demisia Guvernului? Sau alegeri anticipate?

Marian Lupu:
„Haideţi aşa - întâi şi întâi de toate runda de alegeri repetate, asta este. Am mai auzit şi mai aud încă că alegerea şefului statului reprezintă o prioritate foarte minoră în situaţia actuală. Cei care vin cu asemenea afirmaţii cred că sunt perdanţi în faţa societăţii, fiindcă societatea, simţindu-i pulsul, înţelegem foarte bine că odată şi odată doreşte o stabilizare, ca şeful statului să fie ales, înţelegând foarte bine toate beneficiile şi avantajele pe care le vor primi absolut toţi, o ţară întreagă şi pe plan intern şi pe plan extern. Iată de ce noi trebuie să ne pregătim cu toată deschiderea şi toată responsabilitatea pentru a ne folosi cu succes de ultima şansă care ne este oferită.”

Europa Liberă: Ce scrie în anexa acordului de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană?

Marian Lupu:
„Aveţi puţină răbdare, fiindcă această anexă o să fie publicată, probabil poate chiar azi sau mâine.”

Europa Liberă: Domnule preşedinte, dar totuşi cerinţele, garanţiile pe care le solicita PLDM rămân valabile?

Marian Lupu:
„Vreau să vă zic că în acest text o să găsiţi nu garanţii unilaterale, precum am menţionat anterior. Am zis că însuşi acordul nostru de constituire din decembrie anul trecut este documentul de bază, care oferă simultan şi toate garanţiile necesare. Acum nu este vorba de garanţii din partea unei componente pentru altă componentă. Este vorba de un pachet de garanţii pe care noi îl oferim unul altuia.

Să nu uităm că odată cu alegerea şefului statului necesitatea acestei funcţionalităţi a Alianţei nu se termină. E vorba de un sistem complex şi atunci noi trebuie să avem garanţiile respective unul faţă de altul, ca să păstrăm această funcţionalitate. Dar încă o dată vreau să spun: nici o hârtie semnată, nici una nu poate să reprezinte o garanţie mai puternică decât ceea ce avem noi cu adevărat în intenţiile noastre, în comportamentul nostru, în modul de a gândi, în modul de a acţiona şi în modul de a ne respecta unul pe altul în calitate de parteneri.”

Europa Liberă: Dar de ce unii insistă atât de mult totuşi pe demisia Guvernului, că ar putea să se întâmple demisia Guvernului?

Marian Lupu:
„Nu, vreau să vă spun că demisia Guvernului este o situaţie de forţă majoră şi ea poate să intervină doar atunci când noi toţi împreună vom constata că o componentă sau altă componentă a Alianţei a încălcat flagrant acest acord, demonstrând pe această cale că de fapt nu mai există Alianţa, implicit nu mai există majoritatea parlamentară şi implicit nu mai există nici componenta guvernamentală a acestei Alianţe.”

Europa Liberă: După plenara comitetului central al Partidului Comuniştilor, domnul Voronin a zis că va încerca împreună cu Alianţa să identifice o persoană apolitică. Ce face PD-ul şi celelalte componente ale AIE?

Marian Lupu:
„Repet, dacă aţi atras atenţia, spre deosebire de runda de alegeri, două runde de alegeri prezidenţiale în anul 2009, când am candidat la ele, întreaga fracţiune a Partidului Comuniştilor, in-corpore era prezentă în sală. Ceea ce nu se întâmplă de astă dată. Ei nu sunt.

Vreau să vă zic că din informaţiile de care dispunem, ei nu sunt pur şi simplu lipsă, ei sunt undeva încuiaţi, ţinuţi toţi grămăjoară, ceea ce de fapt deja denotă o situaţie mai specifică în cadrul acestei fracţiuni de opoziţie. Aş putea să-mi permit să afirm că o asemenea situaţie se întâmplă doar atunci când în cadrul şedinţei plenare a Comitetului Central au fost prezentate cred că două opinii - prima opinie în favoarea votării şefului statului, o a doua opinie împotrivă. Şi atunci pentru a evita anumite surprize s-a ajuns la o asemenea decizie, care din punctul meu de vedere încalcă flagrant dreptul fiecărui deputat să-şi exprime liber voinţa sa.

De fapt vreau să vă zic tot aici că anume acest procedeu, care a fost aplicat de către PCRM nu a permis valorificarea unor oportunităţi pe care contam şi care erau foarte şi foarte realiste. Şi probabil pentru viitor va trebui să ţinem cont şi de asemenea scenarii şi să vedem care ar fi unele contra-acţiuni. Acum cu referinţă la candidatul apolitic, am spus-o în trecut, repet şi astăzi: în practică o candidatură apolitică la funcţia de preşedinte de stat poate fi doar în condiţiile existenţei unui sistem politic parlamentar, atunci când funcţia de preşedinte, din punct de vedere politic, nu valorează aproape nimic. Deci, este o figură pur simbolică.

Atât timp cât instituţia prezidenţială, şeful statului are funcţii importante de ordin politic este o aberaţie să discutăm un atare scenariu. Cu atât mai mult că noi vedem toate acţiunile care au fost organizate pe teritoriul ţării de către PCRM pe tot teritoriul ţării, acţiuni de proteste sociale, care foarte mult par a fi acţiuni cu tentă electorală. Acţiuni, care caracterizează un început de campanie electorală. Dispunem şi de unele discuţii şi cvasi-decizii de la PCRM că ei ar fi fost primii interesaţi în desfăşurarea cât mai grabnică a alegerilor anticipate pentru a încerca preluarea din nou a puterii de stat.”

Europa Liberă: Viitorul Alianţei cum îl vedeţi? Şi care poate fi realist?

Marian Lupu:
„Viitorul Alianţei depinde de componentele Alianţei. Am zis-o anterior şi nu cred că poate fi un adevăr altul, decât cel pe care îl vorbim. Dacă există parteneriat, dacă există onestitate, dacă există respect, conlucrare, atunci acest viitor este un viitor stabil şi rezultativ pentru societate. Alianţa nu există de dragul Alianţei. Alianţa există, ea a fost formată pentru a asigura un mecanism eficient de gestionare a treburilor statului şi a da rezultate pentru oameni. Iar această funcţionalitate şi eficienţă poate să fie asigurată numai dacă vom merge înainte ca o orchestră bine şi dirijată, o orchestră sau o echipă în cadrul căreia toată lumea se înţelege foarte bine şi înţelege foarte bine ce înseamnă conlucrare şi parteneriat.”

Europa Liberă: Ultima întrebare: cu grupul Dodon veţi mai discuta?

Marian Lupu:
„Vom discuta cu toată lumea. Deci, reiterez: odată ce pentru runda de alegeri repetate voi merge şi voi înainta candidatura şi pentru această rundă, voi continua discuţiile cu toţi deputaţii, indiferent din ce grupuri politice fac parte, sau dacă sunt deputaţi neafiliaţi. Este un lucru firesc ca candidatul să poarte un dialog cu toată lumea.”

Europa Liberă: Alegeri repetate în 30 de zile? Sau ar putea fi şi mai repede?

Marian Lupu:
„Normele legale prescriu organizarea alegerilor repetate prezidenţiale într-un termen ce nu depăşeşte 30 de zile. Asta ar însemna că ar putea să fie la limita acestor 30 de zile, cât şi mai devreme.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG