Linkuri accesibilitate

Politica Statelor Unite de sprijinire a minorităților sexuale


Şefa diplomației americane Hilary Clinton cu un grup de activiști gay la Geneva
Şefa diplomației americane Hilary Clinton cu un grup de activiști gay la Geneva

„Înțelegerea și toleranța vor câștiga teren în țări ca Moldova”.




La 6 decembrie, secretarul de stat american Hillary Clinton a anunțat într-un discurs la Consiliul ONU pentru drepturile omului, la Geneva, că Statele Unite vor folosi toate instrumentele diplomatice de care dispun pentru a apăra drepturile gay-ilor și lesbienelor în lumea întreagă. În aceeași zi, președintele Barack Obama a emis un memorandum în care cere agențiilor guvernamentale americane să țină seama de situația minorităților sexuale când acordă asistență financiară guvernelor lumii.

Agențiile de presă au relatat că discursul de la Geneva al doamnei Clinton, numit istoric de apărătorii drepturilor omului și ovaționat de majoritatea celor prezenți în sală, a fost urmărit „cu fețe împietrite” de delegații unor țări arabe și africane unde a fi gay este împotriva legii. Cu câteva zile înaintea discursului, Nigeria, țară în care homosexualitatea este interzisă, a început să dezbată o lege care prevede condamnarea la 14 ani de închisoare a cuplurilor de același sex care se căsătoresc.

În Uganda, țară din estul Africii, în urmă cu doi ani și jumătate a fost propusă executarea homosexualilor, în așa-numite „cazuri de recidivă”. Legea nu a fost aprobată deocamdată datorită avertismentelor occidentale, dar campania de ură care o însoțește s-a soldat deja cu uciderea unui activist gay local, David Kato. Unul din cei care l-au cunoscut personal pe Kato este alt activist ugandez, Frank Mugisha, care a primit recent la Washington, din mâna senatorului John Kerry, Premiul R.F. Kennedy pentru drepturile omului. Într-un interviu telefonic în ziua ceremoniei Frank ne-a spus ce înseamnă să fii activist gay în Uganda: „Nu știi ce o să ți se întâmple mai întâi: vei fi arestat, hărțuit pe stradă, dat afară din casă. Sau poate o să te sune la telefon familia ca să-ți spună că nu mai vrea să te vadă niciodată acum, când toată lumea știe că ești gay. Acestea sunt lucrurile care s-au întâmplat deja altor persoane gay, activiști sau nu, și te poți aștepta să ți se întâmple și ție în orice moment”.

Unii comentatori ai discursului lui Hillary Clinton cred că inițiativa americană este adresată mai ales unor țări cum este Uganda lui Frank Mugisha, unde mulți gay sunt în pericol de moarte, țări care depind în măsură mare de ajutorul financiar extern, inclusiv american.

Fostul ambasador american în România în anii 2001-2004 Michael Guest, în prezent activist LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender), ne-a spus într-un interviu telefonic că politica americană mai activă în sprijinul minorităților va fi simțită nu doar în Africa, ci și în fostele țări comuniste.

Michael Guest
Michael Guest
Michael Guest spune că în țările din Europa Centrală și de răsărit, unde în general nu se derulează mari programe de asistență financiară americană, inițiativa pro-gay a administrației Obama se va manifesta mai ales prin intensificarea dialogului, inclusiv la nivel de ambasadă și de ambasador, acolo unde există probleme cu respectul față de minoritățile sexuale și cu nediscriminarea lor.

Michael Guest ne-a mai spus că nu crede că Statele Unite vor condiționa direct vreodată ajutorul financiar de abolirea legislației anti-gay. El obervă că mesajul discursului de la Geneva al lui Hillary Clinton nu a fost amenințător, ci pozitiv, invitând la dialog, toleranță și înțelegere.

Printre organizațiile reprezentate la reuniunea ONU de la Geneva, a fost și Gender-Doc M. Coordonatoarea de programe Angela Frolov spune că discursul secretarului de stat Clinton a fost emoționant și că așteaptă ca în urma lui și a altor pledoarii politicienii moldoveni să se trezească: ”Poate vor înțelege în sfârșit că și noi, persoanele LGBT, suntem egale în drepturi cu oricare alt cetățean și merităm aceste drepturi.”

Fostul ambasador american Mihael Guest crede că în timp tot mai mulți moldoveni vor înțelege că democrația responsabilă înseamnă respectul pentru toți membrii societății, că religia nu poate fi folosită pentru oprimarea minorităților. Guest, care se consideră creștin fervent, anticipează că înțelegerea și toleranța vor câștiga teren în țări ca Moldova, inclusiv în urma așteptatei intensificări a eforturilor diplomatice americane.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG