Linkuri accesibilitate

Rusia și dezbaterile sale intelectuale


Dmitri Azarov, fotograf al grupului editorial „Kommersant”, alături de una din fotografiile sale cu premierul Putin

Dmitri Azarov, fotograf al grupului editorial „Kommersant”, alături de una din fotografiile sale cu premierul Putin

Între „evoluția din decembrie” și „totalgie”.


Aniversarea a 20 de ani de la dezmembrarea oficială a Uniunii Sovietice, la 8 decembrie 1991, a fost cumva pusă în umbră de alegerile parlamentare din Rusia și de mișcarea de protest popular stîrnită de constatarea fraudelor electorale și de văditul comportament abuziv-autoritar al regimului Putin.

Maeștri în arta vorbelor, dar și într-o reflectare s-ar spune corectă a situației, intelectuali ruși au dezmințit că protestele ar constitui debutul unei „primăveri” revoluționare. Nu este o „revoluție” ci de o „evoluție din decembrie”, s-a spus la Moscova. Și tot comentatori intelectuali ai scenei politice ruse au creat și pus în circulație un termen nou, „totalgia” sau nostalgia după totalitarism, specifică acelora care, asemenea lui Vladimir Putin, consideră că implozia Uniunii Sovietice din 1991 ar fi constituit „cea mai mare nenorocire a istoriei noastre”.

„Nenorocire” sau nu, constata zilele trecute profesorul Georges Nivat de la Universitatea din Geneva, un cunoscut specialist în lumea slavisticii și a Rusiei, dezmembrarea a fost între timp confirmată de evenimente: „Ucraina, țările baltice, Belarus, republicile transcaucaziene și din Asia centrală s-au emancipat. Complet sau pe jumătate. Moldova rămîne divizată, Georgia la fel. Ucraina își urmează cursul său haotic și cîteodată de neînțeles.” Dar, conchide Georges Nivat într-un comentariu apărut în cotidianul elevețian „Le Temps”, „sfîrșitul imperiului, rebotezat Uniunea Sovietică, de Lenin, nu a fost o catastrofă: conflictele au rămas foarte localizate. Nimic asemănător căderii imperiilor britanic sau francez și, cu atît mai bine, să nu o uităm!”

Nu toată lumea este însă capabilă de o privire atît de detașată iar faptul este ilustrat de o polemică, declanșată în presa rusă și ilustrată recent în paginile publicației „Argumentî i facti”. Discuția a Dmitri Bîkov

Dmitri Bîkov

pornit de la afirmațiile unui ziarist, scriitor și istoriograf foarte cunoscut de la Moscova, Dmitri Bîkov, autor între altele a unor biografii ale lui Boris Pasternak, Boulat Okudjava și, în curs de redactare, Maiakovski. Un intelectual născut în 1967, deci nu neapărat cu motive de a fi nostalgic după Uniunea Sovietică și care, astăzi, vorbește frecvent la postul de radio Echo Moscvî și scrie în cotidianul de opoziție Novaia Gazeta.

In ciuda premizelor, Dmitri Bîkov manifestă un soi de nostalgie față de Uniunea Sovietică, scriind în „Argumentî i facti” (citat de Georges Nivat): „Trăim într-o țară care cultivă ce este mai rău din ce poate exista în om. Se poate reacționa cum dorește fiecare la căderea URSS-ului, dar noi nu vedem că lucrurile care au condus la pierirea Uniunii Sovietice au fost, în ultimă instanță, o nenorocire mult mai mare”.

Afirmațiile lui Bîkov au determinat reacții diferite, cea mai interesantă, parvenind de la un universitar de origine rusă, din Statele Unite, filozoful și eseistul Mihail Epstein care răspundea printr-un articol intitulat parafrazîndu-l pe Pușkin: „Deci, glorie ție, Ciumă!” Pentru Epstein, Dmitri Bîkov suferă de o maladie curentă printre intelectuali - nu numai ruși, se poate adăuga, dar de mai pretutindeni în fostul așa-zis „lagăr” sovietic - maladie pe care o denumește „totalgia”, nostalgia „marilor timpuri”.

Totalgia - scrie Epstein - este un sentiment multiplu. Există totalgia ideologică, vizuală, Filozoful Mihail Epstein

Filozoful Mihail Epstein

gustativă și chiar olfactivă și tactilă.” Alfel spus, comenta Georges Nivat pe marginea polemicii, „îți poți mirosi cravata de pionier de odinioară cu aceeași plăcere cu care îți moi un biscuit in ceai...”

Ceea ce pare a regreta Bîkov și alți intelectuali afișînd un grad de teribilism aproape iresponsabil, ar fi „absența marilor opozanți ai regimului, a marilor martiri (și a marilor figuri ale celor care îi persecutau)”. O formulă de „totalgie” față de vremurile de grandoare de altă dată, în comparație cu mediocritatea „micii ciume” de astăzi, lipsită de Gulag. „Nu spun că un mare rău valorează mai mult decît un mic bine, ferească Dumnezeu - scrie Dmitri Bîkov - spun că o epocă a marelui rău formează generații de luptători, de luptători încă de primă mînă, în timp ce o epocă de semi-libertate compromite libertatea și formează o pseudo-generație [de combatanți].”

Profesorul Georges Nivat

Profesorul Georges Nivat

„Rusia - comentează pe marginea acestei polemici profesorul Georges Nivat - nu încetează să reflecteze la maladiile ei. Dar o asemenea dezbatere este un lux inutil și paradoxal al intelectualilor. [...] Iar subiectele de dezbatere publică nu lipsesc: starea sănătății publice, a școlii, a închisorilor: iată problemele de fond pe care o campanie electorală ar trebui să le discute. Iar țara, cea reală, pare să rămînă indiferentă la ele. [...] In orice caz, totalgia nu este un răspuns.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG