Linkuri accesibilitate

Preşedintele comisiei pentru politică externă din Parlament, Igor Corman, răspunde întrebărilor Valentinei Ursu.





Europa Liberă: Cu un alt lider decât cu Igor Smirnov dialogul dintre Chişinău şi Tiraspol ar fi mai uşor?

Igor Corman: „Mai întâi rămâne să vedem dacă va fi alt lider acolo şi să vedem dacă acest început al unui eventual proces de democratizare este unul real, sau este doar unul mimat în această regiune. Personal cred că totuşi se schimbă lucrurile şi acolo. Însuşi faptul că sunt mai mulţi candidaţi şi chiar dacă nu sunt observatori şi noi nu putem şti în ce măsură cine şi cum a falsificat rezultatele sau nu, dar însuşi faptul că deja începe o concurenţă, sunt mai mulţi lideri cred că este un lucru pozitiv.

Dacă va fi alt lider şi dacă şi noi vom avea în sfârşit stabilitate aici la Chişinău deja va fi o bază bună pentru nişte discuţii serioase la subiect. Poziţia Uniunii Europene, Statelor Unite, OSCE, chiar şi Ucraina este o poziţie de sprijin. Oficial şi Federaţia Rusă, a reiterat şi Lavrov când a fost la Chişinău, este pentru identificarea unei soluţii în baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu elaborarea unui statut pentru Transnistria. Şi iată, dacă vom ajunge să avem conjunctura normală ca să discutăm serios ce înseamnă acest statut, iată atunci ne vom apropia într-o oarecare măsură de ceea ce ne dorim cu toţii.”

Europa Liberă: Am înţeles că un proiect de statut pentru regiunea transnistreană urmează să fie punctul de pornire în cadrul negocierilor 5+2.

Igor Corman: „Este important ca partea transnistreană mai întâi să accepte ca să se discute despre acest statut. Deocamdată, până la moment ei vorbesc doar de normalizarea relaţiilor cu Republica Moldova.”

Europa Liberă: Sau două părţi pe picior de egalitate.

Igor Corman: „Vocea lor poate fi luată ca una egală cu a celorlalţi care stau la masă, dar atunci când se discută de statutul Transnistriei în componenţa Republicii Moldova. Noi avem legile din 2005, mă întreb în ce măsură şi până unde va trebui să meargă Chişinăul în identificarea unui compromis?”

Europa Liberă: Până unde ar trebui să meargă?

Igor Corman: „Păi, asta e întrebarea. Chişinăul va dori să meargă cât mai puţin, partea transnistreană, eventual cu sprijinul Federaţiei Ruse vor dori să obţină cât mai mult.”

Europa Liberă: Subscrieţi ideii că oricine nu ar conduce Transnistria, va fi o persoană loială Moscovei?

Igor Corman: „Probabil influenţa din partea Moscovei va rămâne una puternică în această regiune, dar toată lumea ştie că oricum fără Moscova este greu de identificat o soluţie. Moscova oficial spune că va sprijini orişicare soluţie, care este agreată de Tiraspol şi Chişinău, dar atunci când Tiraspolul face ceea ce doreşte Moscova, atunci e un cerc vicios din care nu poţi ieşi. Să vedem ce se va întâmpla mai departe.”

Europa Liberă: Despre o federalizare nu poate fi vorba. Alţii din contra, spun chiar şi mai dur despre o transnistrizare a Moldovei.

Igor Corman: „Dau dreptate celor care spun că poate nu ar trebui să se înceapă să se discute despre denumirea acestei construcţii, dar mai bine despre conţinut, fiindcă federaţii avem şi în Rusia, dar Moscova destul de centralizat ţine controlul asupra regiunilor sale. Federaţie avem şi în Germania, unde este de fapt o autonomie foarte largă a acestor landuri din Germania. Mai sunt şi alte cazuri. Deci, nu contează cum se numeşte, contează conţinutul.”

Europa Liberă: Până la urmă trebuie de menţinut acest dialog dintre Chişinău şi Tiraspol şi chiar să se insiste asupra unor rezultate concrete pe parcursul negocierilor.

Igor Corman: „Dialog oricum trebuie să fie, trebuie să existe relaţii dintre partea dreaptă şi partea stângă a Nistrului, între societăţile civile, aceste grupuri care în diferite sectoare încearcă să consolideze cooperarea între ambele maluri, tot este importantă această activitate. Trebuie să facem ceea ce ne este în puteri altfel vedeţi că cu cât mai puţin discutăm, cu atât mai mult ne îndepărtăm unii de alţii. Deja este o generaţie nouă acolo care a crescut în aceşti 20 de ani. Şi cu cât mai bine ne vom cunoaşte, şi dacă se va ajunge şi acolo să se înţeleagă că o eventuală reunificare va fi şi în avantajul acestei regiuni, atunci eu cred că ziua va fi mult mai apropiată.”

Europa Liberă: Ar trebui Uniunii Europene şi Statelor Unite să li se dea statut de mediator?

Igor Corman: „Desigur că ar fi foarte bine ca să aibă şi ei statutul de mediator, cu toate că şi acest statut de observator ei au practic aceleaşi drepturi. Nu cred că asta este cea mai mare problemă.”

Europa Liberă: Problema retragerii trupelor ruseşti se va soluţiona odată cu acordarea statutului regiunii transnistrene?

Igor Corman: „Partea rusă leagă aceste lucruri.”

Europa Liberă: Chiar insistă.

Igor Corman: „Şi zic că vor fi gata să-şi retragă forţele armate atunci când va fi apropiată soluţia politică, cu atât mai mult ei spun că nu-şi pot retrage muniţiile pentru că nu permit autorităţile de la Tiraspol. Ei, da. Cred că chiar se va ajunge la o misiune cu un alt mandat, fie că va fi internaţională, fie că europeană, o misiune de civili, oricum cred că se va discuta ca şi Rusia să aibă o componentă importantă în această misiune, e un lucru firesc. Noi încă n-am uitat nici ceea ce n-am semnat în memorandumul Kozak şi care au fost părţile cele mai sensibile în acest memorandum.”

Europa Liberă: De ce nu a fost semnat? - Pentru că acolo se insista ca trupele ruseşti să continue să staţioneze pe teritoriul Republicii Moldova.

Igor Corman: „Era fixat acolo şi un termen de referinţă. Şi mai era şi subiectul acesta cu veto din partea Transnistriei, iarăşi e o chestiune care a pus pe gânduri şi atunci şi în continuare, dacă se va insista pe acelaşi model. Fiindcă avem nevoie de o construcţie funcţională. Am mai văzut noi construcţii de genul Serbia-Muntenegru, care nu a funcţionat şi până la urmă a avut eşec. Dar subiectul retragerii trupelor ruseşti este în agendă şi va fi. Şi este şi firesc, dacă vom ajunge la soluţia politică, atunci pe teritoriul republicii Moldova, aşa cum prevede şi Constituţia neutralitatea noastră, să nu existe trupe străine.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG