Linkuri accesibilitate

Saltul în gol al unui cimitir


Emil Galaicu-Păun printre vechile pietre tombale
Emil Galaicu-Păun printre vechile pietre tombale





Situat pe o costişă abruptă, cu faţa spre Nistru, cimitirul evreiesc din Rezina – părăsit de cel puţin jumătate de secol, după ce că decenii, dacă nu cumva veacuri (judecând după vechimea lespezilor înghesuite una în alta) şi-a făcut cinstit datoria, primindu-i cu mic cu mare la odihna de veci pe toţi cei născuţi din seminţia lui Israel – dă senzaţia că tocmai se pregăteşte să sară în gol. Dezolantă privelişte!



Nu ştiu ebraica, nici idiş (chit că am copilărit într-o curte evreiască din Chişinăul anilor ’70, pe strada Armenească), dar „citesc” pe lespezile venind la vale, ca nişte sloiuri de gheaţă, o imensă tristeţe – cea a dezrădăcinării: nu-i destul că poporul ales a fost mereu închis în ghetou-uri, gonit, deportat, dar şi acolo unde s-a aşezat cu traiul, înfigându-şi rădăcinile în solul primitor al vreunui tărâm făgăduit de împrumut, la un moment dat a trebuit să o ia la vale, literalmente, cu toţi morţii grămadă.

De unde evreii au constituit un element indispensabil al oraşelor & târgurilor basarabene, acum să nu mai aibă loc nici în pământul moldav?!! Cât despre proverbiala noastră ospitalitate, oare n-ar fi cazul să se manifeste şi faţă de rămăşiţele pământeşti ale tuturor celor ce au făcut comerţ, au practicat diverse meserii şi, în general, s-au integrat în comunitatea, oarecum dezrădăcinată şi ea, a băştinaşilor?... Să nu le pese autorităţilor locale de memoria – săpată adânc în piatră – ce le fuge de sub picioare?! Şi urmaşii tuturor celor ce şi-au găsit (ne)odihna de vei „la Nistru la mărgioară” nu sunt în stare să-şi ia morţii acasă, de vreme ce nu se găseşte un suflet de creştin să aibă grijă de unul dintre cele mai vechi cimitire evreieşti din Basarabia?! Şi încă – dacă în anii ’60-’70 Israelul cumpăra pământ din România, cu sutele de mii de tone, spre a-şi îmbogăţi calitatea solului pietros cu cernoziom de-al nostru, mă întreb dacă îşi poate permite să le procure un loc de veci destoinic, fără a-i clinti din loc, celor înhumaţi în cimitirul din Rezina, înainte ca acesta să-şi desăvârşească saltul în gol.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG