Linkuri accesibilitate

Liderul comuniștilor ucrainieni avertizează împotriva organizării unei revoluții colorate în Transnistria (Adevărul).




Vestea decesului Leonidei Lari este comentată în presă dar şi în schimbul de mesaje de pe reţelele de socializare. A avut bărbăția de a tăia ca o sabie în minciună și ipocrizie, costată prozatorul Vladimir Beşleagă, citat de Adevărul, Nicolae Dabija spune: „am pierdut una dintre cele mai mari poete de limba română”, iar preşedintele Uniunii scriitorilor Arcadie Suceveanu îi atribuie numele Ioana D Arc a Basarabiei.

Tot Adevărul scrie că liderul Partidului comuniştilor ucraineni, Piot Simonenko, i-a avertizat pe deputaţii de la Kiev, ţinînd un discurs în Rada Supremă, că forţe oculte din exterior, în spatele cîrora ar putea fi chiar România, ar pregăti o revoluţie colorată pentru Transnistria, profitînd de scoaterea la iveală a nelegiuirilor comise de clanul Smirnov.

După suita de congrese, care s-au produs în zilele de odihnă, cu lozinci şi demersuri diametral opuse, mai mulţi bloggeri constată că în eventualele alegeri parlamentare anticipate electoraltul va fi mai hărţuit ca oricînd, ceea ce ar putea cauza un absenteism fără precedent.
XS
SM
MD
LG