Linkuri accesibilitate

Cetăţeni de diferite etnii îl vedeau anume pe Snegur ca un garant al stabilităţii şi concilierii.





Acum 20 de ani, la 8 decembrie 1991, au avut loc primele alegeri directe ale Preşedintelui Republicii Moldova. Pe lângă Mircea Snegur, preşedintele ales de Sovietul Suprem în 3 septembrie 1990, s-au înscris în cursă încă alţi doi contracandidaţi, scriitorul Gheorghe Malarciuc şi Grigore Eremei, ultimul prim secretar al CC al PCM şi un vechi rival al lui Snegur. Cu câteva săptămâni înainte de scrutin însă, ambii s-au retras, înţelegând cu nu au nici o şansă de izbândă.

Cu câteva zile înainte de scrutin, sondajele arătau că doar puţin mai mult de jumătate din cetăţenii cu drept de vot aveau intenţia să participe, ceea ce era un semnal alarmant. Dar încercările autorităţilor separatiste din stânga Nistrului de a interzice organizarea alegerilor în localităţile aflate sub controlul Tiraspolului au contribuit la mobilizarea opiniei publice şi la ridicarea interesului pentru rezultatele scrutinului prezidenţial.

Autorităţile de la Chişinău au adresat o declaraţie ONU prin care atenţionau asupra sfidărilor organizate de separatiştii de la Tiraspol, susţinuţi de Federaţia Rusă. Drept urmare, în ziua de 8 decembrie 1991, la urne s-a prezentat mult mai multă lume decât se aştepta. Din totalul de 2,347 mii cetăţeni cu drept de vot s-au prezentat la urne 1,945 mii, adică 83 % din total. Pentru Snegur s-au exprimat 1,909 mii cetăţeni, cu alte cuvinte 98,2 % din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot.

Aşa cum anunţa ziarul „Moldova Suverană” din 10 decembrie 1991, în ciuda interdicţiilor impuse de Smirnov în Transnistria, în multe localităţi a fost posibilă totuşi deschiderea unor secţii de votare. Şi acest lucru s-a întâmplat nu numai în localităţi rurale cu majoritate etnică românească, dar chiar şi în oraşul Tiraspol, o secţie de votare fiind deschisă în incinta Institutului Pedagogic din localitate. Acest lucru a fost posibil graţie curajului manifestat de rectorul instituţiei, Mihai Coşcodan, dar şi a adjunctului său, Petru Solocenco.

Ziarul „Izvestia” de Moscova scria în ediţia din 10 decembrie 1991 că „deşi [Snegur] nu a avut contracandidaţi, alegerile pot fi considerate o victorie zdrobitoare”. Deja la amiaza zilei de 8 decembrie participaseră la vot cca. 60 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot. Corespondentul ziarului moscovit relata de asemenea că nu numai moldovenii, adică cei de naţionalitate română, dar şi minorităţile, au votat pentru Snegur, acest lucru fiind valabil şi în localităţile din sud locuite în majoritate de găgăuzi, dar şi în stânga Nistrului. Cu alte cuvinte, cetăţeni de diferite etnii îl vedeau anume pe Snegur ca un garant al stabilităţii şi concilierii.

Snegur a devenit astfel primul Preşedinte ales prin vot popular al Republicii Moldova. Alegerea sa de către aproape 2 milioane de cetăţeni de diferite etnii, care constituiau peste 2/3 din cetăţenii cu drept de vot, a constituit un motiv îndreptăţit pentru ca Snegur să pretindă prerogative sporite în ecuaţia puterii de la Chişinău.

La vremea respectivă, asemenea împuterniciri sporite erau întemeiate de nevoia de a rezolva în timp record anumite probleme şi a răspunde la provocări la care era expus al doilea stat românesc, mai ales la cele care veneau dinspre separatiştii din stânga Nistrului, dar nu numai. De altfel, republica prezidenţială a fost formula preferată de majoritatea absolută a fostelor republici sovietice în vederea suplinirii unei lipse de tradiţii parlamentare şi evitării blocajului legislativ, care putea fi provocată de fragmentarea excesivă a spectrului politic.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG