Linkuri accesibilitate

Nu poate să existe o economie competitivă şi o societate liberă acolo unde dexteritatea de a găsi pila prevalează asupra profesionalismului.




Eram într-un maxi-taxi şi, fără să vreau, asist la discuţia unor doamne care păreau să aibă vreo 60 de ani. Una dintre ele vorbea despre cît de iscusită cofetară îi este fiica. Reieşea că progenitura sa e o tînără foarte talentată în domeniul cofetăriei, că face nişte prăjituri şi torturi cum nu s-au mai pomenit aici. Reieşea că tînăra cofetară va absolvi în curînd nu mai ştiu ce instituţie şi va trebui să-şi caute un loc de muncă.

„Păi, tari bini ar şi fata ta să găsească pi şineva de la Franzeluţa care s-o angajeze acolo...” îi zise femeii mîndre da fata sa cealaltă femeie.
„Ehehehei! Găsîm şi la Franzeluţa, găsîm noi oamenii de care avem nevoie pisti tăt! Cî fără asta nu faşi nică...” a exclamat cu multă convingere mama cofetarei talentate. Şi ambele doamne au rîs cu poftă.

Ce să zic? În anii tranziţiei interminabile, am auzit nu o dată convingerea asta rostită de oameni simpli, aceea că trebuie să ai o pilă, să găseşti omul potrivit pentru a răzbi în viaţă, pentru a obţine un loc de muncă, pentru a urca pe scara ierarhică. Aici, în Republica Moldova, fiecare ştie regula nescrisă a vieţii: nu reuşeşti mai nimic dacă cineva influent, descurcăreţ, bine poziţionat în societate, nu te ajută.

Prin urmare, femeile din maxi-taxi ştiu ce vorbesc. Trebuie să găseşti omuleanul ocrotitor care să te propulseze-plaseze-introducă acolo unde e nevoie. Şi marele noroc al cofetarei sus-pomenite nu e faptul că ea e meseriaşă şi face torturi gustoase, ci faptul că mama ştie cum să găsească omuleanul care să-i bage o pilă.

În alte locuri, pe alte meridiane, oamenii mizează de cele mai multe ori pe profesionalismul lor, pe abilităţile şi cunoştinţele personale, care sînt preţuite la justa valoare. Aici, în spaţiul tranziţiei fără de sfîrşit, profesionalismul tău s-ar putea să nu facă o ceapă degerată. Aici e riscant şi neprofitabil deseori să mizezi pe cunoştinţele tale. Şi asta pentru că poţi pierde lesne competiţia în faţa unuia care a găsit deja omul ocrotitor. Aici, aşa cum recent bine observa un coleg de breaslă, sînt profesionişti înghiţiţi în totalitate de anonimat.

Lucrurile nu au consistenţă aici şi din cauza acestei convingeri înrădăcinate în mentalul nostru. Nu poate să existe o economie competitivă şi o societate liberă acolo unde dexteritatea de a găsi pila prevalează asupra profesionalismului.
XS
SM
MD
LG