Linkuri accesibilitate

În cadrul proiectului „Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de fiinţe umane şi ale violenţei în familie în Moldova” au primit asistenţă peste 1300 de persoane.


Violența în familie și traficul de fete și femei rămân fenomene sociale grave și de amploare în Moldova. Dar, în urma unui proiect de trei ani cu finanțare internațională de protejare a victimelor, s-a constatat că acum femeile moldovene sunt mai dispuse să se plângă pe față de cei care le maltratează, deși numărul probabil al celor care rabdă în tăcere rămâne foarte mare. Detalii, în relatarea Luciei Diaconu.

În cei trei ani de cînd a început, un proiect iniţiat de PNUD, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi OSCE, a creat servicii de asistenţă pentru persoanele care s-au confruntat cu violenţa în familie în 31 de sate din 5 raioane ale republicii. În fiecare din aceste localităţi au fost formate echipe din specialişti bine instruiţi care la rîndul lor i-au încurajat pe consătenii lor să nu mai tolereze acest fenomen.

După ce au mers din casă în casă, oamenii au început să denunţe mai des cazuri de violenţă, spune asistentul social din satul Ţareuca, raionul Rezina, Maria Cojocaru: „La primar sau la mine ca asistent social, la poliţistul de sector se adresează lumea, chiar vecini, nu numai victime, oameni din sat chiar vin, profesori care au observat nereguli în comportamentul elevilor la şcoală. La noi în localitate mai des sînt femeile şi copiii, n-am avut cazuri ca bărbaţii să fie victime. Bărbaţii neavînd locuri de muncă folosesc băuturi alcoolice, vin acasă şi aşa încep abuzurile în familie. Din această cauză cred că cel mai mult apar cazurile de violenţă în familie.”

Ludmila Ciaglîc, primarul satului Calfa din Anenii-Noi spune că nu a fost uşor să le facă pe victime, care de cele mai multe ori sînt femei, să fie mai cooperante: „Există nişte tradiţii şi obiceiuri seculare, de care femeile nu pot să se debaraseze, adică ele au frică de a-şi anunţa problema. Nu au încredere în organele de poliţie, fiindcă unele s-au adresat anterior şi au primit ripostă, şi ajungînd chiar şi la şedinţa de judecată de fapt ele au fost sancţionate, că ele nu sînt în supuşenie, că femeia trebuie să fie ascultătoare, că ea trebuie să meargă ca aţa după ac şi multe altele.”

Chiar dacă, graţie proiectului, situaţia în satul pe care îl conduce s-a îmbunătăţit, primăriţa spune că lipsa unor servicii şi pentru agresori ar face aproape inutile toate eforturile de pînă acum: „Am început să lucrăm, dar din păcate nu avem centre pentru agresori, nu avem materiale ca să le punem pe masă, ca ei să le studieze. Tutelînd-o şi ajutînd-o pe victimă, agresorul rămîne în afara acestui teatru, să zicem aşa, şi el va continua să agreseze, ea (victima) vine mai încurajată, dar la ce bun dacă nu se lucrează cu agresorul. ”

Şi iniţiatorii proiectului şi-au exprimat temerea că rezultatele obţinute ar putea să se piardă în zadar. Boris Gîlcă, coordonator la Fondul ONU pentru populație în R. Moldova: „Societatea civilă care încă nu este pe deplin fortificată, nu are încă capacităţi depline de autosusţinere, nu au posibilitatea să se extindă în posibilităţi după finalizarea proiectului, după terminarea finanţării, ori, altfel spus, societatea moldovenească în multe cazuri trăieşte de la proiect la proiect, atîta timp cît donatorii externi finanţează anumite activităţi.”

Şi coordonatorul proiectului Cristian Ciobanu: „Posibil ca calitatea serviciilor să se micşoreze după ce susţinere nu va mai fi. Dacă personalul va fi remunerat cu salarii de la stat este mai mult ca probabil ca mai mulţi experţi foarte buni ar pleca.”

În cadrul proiectului „Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de fiinţe umane şi ale violenţei în familie în Moldova” au primit asistenţă peste 1300 de persoane, au fost aplicate mai mult de 40 de ordonanţe de protecţie care i-au ţinut pe agresori departe de victime şi 84 de persoane traficate au fost repatriate în ţară.
XS
SM
MD
LG