Linkuri accesibilitate

Țara e într-o criză profundă şi noi umblăm cu nunta aceasta electorală


Vladimir Voronin în mai 2011

Vladimir Voronin în mai 2011

Vladimir Voronin: „Decizia o să fie luată la plenara Comitetului central PCRM”.






Pe măsură ce se apropie data de 16 decembrie, data alegerii președintelui statului de către Parlament, se aud tot mai multe speculații și zvonuri despre posibile candidaturi, numărători de voturi, certuri și împăcări între politicieni. Valentina Ursu l-a întrebat cum stau lucrurile cu adevărat pe liderul comuniștilor, Vladimir Voronin.

Europa Liberă: Pe 16 decembrie va fi ales preşedintele?

Vladimir Voronin:
„Aş dori ca pe data de 16 să fie ales şeful statului. Clar că noi nu suntem indiferenţi de situaţia care s-a creat deja mai mult de doi ani şi nouă luni, ţara este fără preşedinte, criza politică se aprofundează şi mai mult şi mai rău, de aceea noi cu responsabilitate deosebită, enormă ne atîrnăm faţă de această problemă şi faţă de ziua de 16 decembrie. Decizia o să fie luată în următoarele zile, la plenara Comitetului central. Mai mult decît atît noi încă nu avem informaţia completă referitor la candidaturile posibile la această funcţie.”

Europa Liberă: Veţi insista asupra unui candidat neutru?

Vladimir Voronin:
„Cum poţi să insişti dacă acest candidat neutru nu este înaintat.”

Europa Liberă: Fracţiunea PCRM ar putea să înainteze o candidatură?

Vladimir Voronin:
„Eu şi data trecută, cu împreună cu dvs. am discutat, nu am exclus această situaţie, dar vedeţi că rămîn puţine zile pînă la ziua limită cînd poate fi înaintată candidatura respectivă.”

Europa Liberă: Fracţiunea PCRM va participa la vot?

Vladimir Voronin:
„Tot este o problemă, pe care noi trebuie să o rezolvăm în cadrul plenarei Comitetului central.”

Europa Liberă: Domnul Voronin, dar ce înseamnă o reformatare a guvernării?

Vladimir Voronin:
„Înseamnă ca să ne ducem de la principiul de cum este reprezentată astăzi Alianţa, repartizate conform principiului de algoritm. Adică guvernul reprezintă aceeaşi situaţie politică care este oglinda Parlamentului; dar noi şi am demonstrat fiind 8 ani la guvernare, am avut un guvern tehnocrat, din profesionişti, dar nu obligatoriu să reprezinte partidele cum ele sunt proporţional reprezentate în Parlament, în cadrul, aşa numitei, Alianţe pentru Integrare Europeană.

Noi am avut în componenţa guvernului persoane care nu au fost membri de partid pînă în ultima zi, inclusiv ambii prim-miniştri. De aceea noi şi insistăm, pentru că nouă ne trebuie oameni care să guverneze ţara, dar nu care să reprezinte partidele. Partidele trebuie să fie prezentate aşa cum a decis alegătorul în cadrul Parlamentului, dar nu în cadrul guvernului.”

Europa Liberă: Ca să fie clar, insistați să fie demisă alianţa sau guvernul?

Vladimir Voronin:
„Dacă se demite alianţa, este clar că automat se demite şi guvernul şi eu am explicat acest lucru, noi cînd vorbim despre Alianţa, vorbim despre toată verticala guvernării în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Domnul Voronin, dar admiteţi că PCRM îşi va da votul pentru candidatura domnului Lupu?

Vladimir Voronin:
„Nu am dreptul să mă ocup cu aşa chestii, să ghicesc, să nu ghicesc. Noi suntem o echipă, noi suntem o familie întreagă, partidul nostru. Şi noi trebuie să hotărîm în comun această problemă, nu cum admit eu sau cum nu admit eu. Eu am opinia mea, dar nu sunt de acord cu ea.”

Europa Liberă: Mergeţi împotriva voinţei?

Vladimir Voronin:
„După 16 am să vă spun. Fracţiunea noastră are un vot şi acest vot îi aparţine alegătorilor care pe noi ne-au votat şi noi aşa o să procedăm, toţi o să voteze, ori nu o să voteze.”

Europa liberă: Domnul Voronin, dar admiteţi o coaliţie PCRM-PD?

Vladimir Voronin:
„E tîrziu, trebuie să vă aduceţi aminte că noi eram aproape de a forma alianţa între PCRM şi PD, şi ce s-a petrecut la sfîrşitul săptămînii, în care parte s-a pornit domnul Lupu. Noi trebuie să ţinem minte ce o fost pe 7 decembrie şi anul 2010, şi anul 2009. Noi avem un vot care aparţine partidului şi mai mult nimănui şi aici nu se hotărăşte aşa cum eu vreau, sau nu vreau.”

Europa Liberă: Deci va vota întreaga fracţiune?

Vladimir Voronin:
„Va vota, ori nu va vota întreaga fracţiune, corect Valentina. Noi nu aşteptăm la trădări şi eu sunt ferm convins că nu o să fie.”

Europa Liberă: Domnul Voronin, dar alegerile parlamentare anticipate, acum, pot fi evitate şi dvs. insistaţi să nu aibă loc?

Vladimir Voronin:
„Da. Trebuie de făcut tot ce este posibil de evitat aceste alegeri anticipate parlamentare. Acum în toiul iernii, oamenii cu atîtea probleme, ţara e într-o criză profundă, fiecare familie şi noi să umblăm cu nunta aceasta electorală”.

Europa Liberă: Este influenţa Rusiei sau a Occidentului asupra...?

Vladimir Voronin:
„Doamne fereşte. Asupra partidului nostru, asupra fracţiunii noastre nu este nici un fel de influenţă şi nu a fost, şi nu poate să fie, în principiu. Eu aceasta v-am demonstrat dvs. de mai multe ori, fiţi de acord măcar aici la acest capitol.”

Europa Liberă: Dar la Moscova ce a-ţi discutat?

Vladimir Voronin:
„Că nu poate să influenţeze nimeni pe noi, categoric. Noi ori conştient, ori convinşi, ori nu participăm, mai mult nimic. La noi se politizează tot. Moldova este o ţară foarte mică, resursele noastre naturale sunt absolut mizerabile pentru ca noi de sine stătător să dezvoltăm economia noastră naţională, noi totul trebuie să cumpărăm, să plătim surse enorme financiare, valută.

Din aceste considerente şi din mai multe alte considerente este foarte greu de dezvoltat ţara. Noi am simţit aceasta pe pielea noastră, fiind 8 ani la guvernare. De aceea, R. Moldova trebuie să fie acolo unde este beneficiul nostru, unde este interesul nostru, unde sunt pieţele deja cunoscute de secole, dar nu să căutăm noi bîlbîindu-ne prin această Europa mare.”

Europa Liberă: Aţi fost adeptul eurointegrării, nu mai sunteţi?

Vladimir Voronin:
„Şi acum rămîn adeptul eurointegrării. Dar eu mai mult sunt patriotul Republicii Moldova şi pledez pentru interesul statului nostru, pentru interesul fiecărui cetăţean al ţării noastre, pentru ca el să aibă o viaţă destoinică, demnă a unui cetăţean. De aceea, eu sunt pentru aceea ca noi să fim acolo unde este interesul Moldovei şi unde noi o să avem succes în a dezvolta acest interes.”

Europa Liberă: Moldova nu are hotar cu Uniunea euro-asiatică.

Vladimir Voronin:
„Are hotar, are hotar, prin portul Giurgiuleşti noi ieşim la mare, dar mările ele sunt fără hotare.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG