Linkuri accesibilitate

Istoria lui Vasile Leca și a Moldovei oamenilor cu ochii triști


Vasile Leca și Adrian Ursu în 2006

Vasile Leca și Adrian Ursu în 2006

La sfîrșit de săptămînă cu Europa Liberă și Valentina Ursu.







Deunăzi cineva mi-a reamintit ce este harul – să dăruieşti, fără să ţi se mulţumească, să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască. Totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros să te lipseşti. Luptă-te, suflete ca să primeşti acest har. La acest sfârşit de săptămână ne vom aminti şi de spuse lui Antoine de Saint-Exupery – numai cu inima poţi vedea, esenţialul este invizibil pentru ochi.

*

Europa Liberă: Dragă Vasile, deşi te cunoşteam mai de demult, mai degrabă zis îţi cunoşteam destinul dramatic, m-a surprins ceea ce mi-ai scris deunăzi pe pagina de Facebook: „Mă numesc Vasile Leca, sunt din satul Oxentea, raionul Dubăsari, sunt născut pe data 13 ianuarie anul 1986. Sunt invalid de gradul I din copilărie.” Îmi ziceai că te-ai născut sănătos, la câteva luni ţi s-a făcut vaccin, ai avut o inflamaţie acolo unde ţi s-a făcut vaccinul. V-aţi adresat împreună cu părinţii la medic. Doctorul a spus că practic nu ar trebui să fiţi îngrijoraţi.

La vârsta de doi anişori, din ceea ce mi-ai scris pe Facebook, am înţeles că boala s-a agravat, ai fost internat
Vasile Leca

Vasile Leca

într-un spital. Acolo ţi-au făcut investigaţii, investigaţiile au fost trimise şi la Moscova, fiindcă medicii din Moldova nu puteau să-ţi pună diagnosticul. Rezultatul analizelor au fost cele care te-au întristat cel mai mult. Ţi s-a spus că a fost atins nervul. Ceea ce e mai tragic în acel mesaj, pe care mi l-ai scris şi l-am reţinut – că te-ai adresat la medici şi ţi-au spus că boala nu are leac - de 13 ani stai la pat.



Uite că am ajuns aici, în Oxentea, satul tău natal, am găsit-o pe mama ta, împreună cu o nepoţică. În grija mamii practic eşti de luni până duminică, 24 din 24 de ore. Să vorbim despre această dramă a ta la microfonul Europei Libere în speranţa că acum, în ajunul sărbătorilor de iarnă poate reuşim să sensibilizăm lumea de bună credinţă.

Vasile Leca: (cântat) „Mă frământă un gând mereu, cu ce oare am greşit eu. De ce mie aşa mi-i dat, să fiu ţintuit la pat. Mama plânge şi suspină, Şi cu dorul ei m-alină.”

Mama: „Are 14 ani de când e la pat. Şi-a scris o cântare şi o are. Când întreabă cineva de Vasile Leca, spune: cel care scrie cântări?”

Europa Liberă: De ce a ajuns băiatul să fie ţintit la pat?

Mama:
„Din pricina unui vaccin. N-avea un an de zile când i-a pus vaccina în mână şi i-a atins nervul. De atunci el necăjeşte. Am stat în Chişinău cu dânsul, i-a făcut operaţie. Că nu-i găsea boala. De-odată zicea că e rac la dânsul şi apoi i-a făcut operaţie şi au trimis la Moscova şi de-acum au venit analiza de la operaţia ceea. Că i-au tăiat aşa în partea stângă şi i-au luat carne. Şi au venit peste două săptămâni analiza şi mi-au spus că e de la vaccin.”

Europa Liberă: El atunci avea cât? Doi anişori, da?

Mama: În 1986 avea doi anişori.

Europa Liberă: Nu aţi încercat să mergeţi, să căutaţi, dacă e posibil de aplicat un tratament, care să-l ajute?

Mama: „Am fost cu dânsul la Chişinău, în altă parte nu am fost nicăieri. Nu m-am dus pentru că mi-au să mai vedem prin babe, poate prin babe. Şi am fost pe unde am auzit prin babe şi baba mi-a spus că el dacă e de la injecţie, de la medic, ea zis că nu poate să-l lecuiască.”

Europa Liberă: Nu aţi revenit la doctor? Nu aţi căutat alte tratamente? Poate peste hotarele Moldovei, unde ar fi fost posibil de lecuit?

Mama:
„Peste hotare noi n-am putut să ne ducem că noi n-am avut bani.”

Europa Liberă: Vasile ar fi primul copil în familie?

Mama:
„Nu. El e al treilea. Mai am două fete. Şi n-am avut bani. Pe urmă ne-am dus la Chişinău, la Codiţa, acolo, şi profesorul Morozov mi-a spus că el leac n-o să aibă, n-are să se lecuiască. De ce o să meargă la dânsul o să fie mai greu. Să nu ne ducem nicăieri. Şi ne-a dat grupă, noi ne-am dus şi apoi în ʼ91 pe dânsul l-a grupat.”

Europa Liberă: S-a înrăutăţit starea sănătăţii?

Mama:
„Da, lui îi ieşeau oase pe trup, la toate încheieturile lui îi ieşeau oasele. Şi aşa mi-au spus că la dânsul se deformează oasele, nervul e atins şi i se deformează oasele.”

Vasile Leca: „Of, Doamne, când vine cineva, am cu cine sta. Dar aşa, între patru pereţi iaca stau. Clar că de aceiaşi muzică şi de toate te saturi. A mai venit cineva, am mai stat de vorbă, am mai schimbat o vorbă. Dar aşa, sincer, rar vin.”

Mama: „Nu l-am dat la şcoală că n-au putut să-l ia, că spuneau că băieţii să nu-l dea jos. Şi nu l-am dat la şcoală.”

Europa Liberă: Şi el n-a făcut carte deloc. Pragul şcolii nu l-a trecut.

Mama:
„Nu. L-am învăţat eu şi l-au învăţat fetele acasă. N-a fost nici un învăţător să-l înveţe acasă, nimeni.”

Europa Liberă: Ce au însemnat aceşti ani? Aţi stat doar lângă el? Aţi avut grijă doar de el? Bănuiesc că nu aţi mai putut să vă implicaţi într-un serviciu, să aveţi un serviciu.

Mama:
„Da, eu cu dânsul am stat acasă. Vă spun drept, îl lepădam câte o dată cu fetele, când s-au mai mărit oleacă fetele şi aveam nădejde în ele. Eu îl lăsam şi mă duceam şi eu la lucru, la tutun am fost, am lucrat la tutun. Că banii soţului nu-mi ajungeau.”

Europa Liberă: Între timp a decedat şi soţul, tatăl lui Vasile.

Mama:
„Da, are trei ani de-acum de când…; în 2008 a decedat.”

Europa Liberă: Cine au fost cei care veneau să vă întindă o mână de ajutor?

Mama:
„Mult tare m-a ajutat Adrian Ursu, dă Doamne să fie sănătos. Tare mult mi-a ajutat. El a deschis un cont la bancă la Chişinău. Lumea care a fost bună la inimă, a depus acolo nişte ruble. S-a luat de acolo şi mi-au ajutat şi am îngropat bărbatul că n-am avut pe ce. Oamenii din sat mi-au ajutat tare mult, mi-au dat o mână de ajutor la calculator.”

Vasile Leca: „Din sat au strâns bani, au fost nişte fete. Ce nu a ajuns, am căutat eu prin sat, m-am mai împrumutat şi am luat acest calculator.”

Europa Liberă:
Deci vă trec pragul vecinii, prin mahala.

Mama: „Prieteni de-ai lui chiar vin. Băieţi, fete îl vizitează. Atunci când vine cineva la noi, atunci şi el e bucuros. Numai la pat. Aşa cum îl vedeţi, aşa stă.”

Vasile Leca: „M-am interesat de la prieteni care învaţă de medici. Şi au spus că ceea ce faci de la început, când s-a început boala, da, nu ajungeam în starea asta, eram în picioare, măcar cât de cât. Dar acum s-a agravat mai tare. Au fost de la Chişinău, cum au intrat pe uşă… ei au crezut că ceva mai uşor, dar când m-au văzut au zis că e grav, nu au ce-mi face. Medicii aşa, nu-mi dau şanse, e târziu de-acum. Şi au spus - cum am să mă păstrez eu aşa, am să trăiesc. Altceva nu au ce-mi face.”

Mama: „Eu îl întorc, îi dau mâncare, eu îl bărbieresc, eu îl spăl, îl îmbrac. De prima grupă, el primeşte 606 lei. M-am interesat că în pensia lui intră ajutorul meu - 300 de lei.”

Europa Liberă:
Cum, din aceşti 600 de lei, 300 ar fi ajutorul pentru îngrijire?

Mama: „Da, da. Mie nu mi se plăteşte aparte. Eu nu primesc nimic că eu îl îngrijesc. Şi iaca eu nu ştiu de-amu. Mie trebuie să-mi plătească?

Europa Liberă: Dumneavoastră primiţi pensie?

Mama:
„Da, eu sunt la grupa a doua, 440 de lei primesc, atâta am şi eu.”

Europa Liberă: De unde atâta putere se acumulează?

Mama:
„Eu mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere măcar câte zile a avea el, măcar câte zile va avea el vreau să mă port şi eu pe picioare. Eu stau şi eu la evidenţă la Codru, la Costiujeni, la Chişinău, din 2004, am chicat şi eu. Dumnezeu poate îmi dă aşa mare putere, cu gândul la Dumnezeu stau.”

Europa Liberă: Tu practic eşti o lecţie de viaţă pentru mulţi care sunt mai în puteri, tu fiind neputincios totuşi încerci să arăţi că un om e puternic nu neapărat prin forţa fizică.

Vasile Leca:
„Dacă aş putea schimba ceva, aş schimba, dar nu pot.”

Europa Liberă: Şi ce faci tu o zi întreagă?

Vasile Leca:
„Mai mult la calculator stau, ascult muzică. Sincer, nu prea am înţeles din viaţa asta nimic. Doar dureri şi necazuri.”

Europa Liberă: Mai crezi în minune? Crezi că s-ar putea totuşi să-ţi depisteze diagnosticul bolii ca să-ţi fie aplicat un tratament care să te pună pe picioare?

Vasile Leca:
„Nu, sincer, doar de la Dumnezeu. Principalul putere şi credinţă să ai. Şi răbdare. Mulţumim Domnului că îmi dă răbdare, putere măcar cum pot. De aş putea schimba ceva, aş schimba. Măcar cum am fost cândva, pe picioare aşa, când ieşeam până la poartă. (cântat) Doamne, fă minune mare, și ridică-mă în picioare. Of, norocelul meu, m-ai uitat şi îmi este greu. Mă gândesc la sănătate, de cu zori şi până noapte. De o ai, n-o preţuieşti, de-a plecat n-o mai găseşti. E ca pasărea în zbor şi-i dă omului ocol.”

*

Europa Liberă: Cine au fost cei care veneau să vă întindă o mână de ajutor?

Mama:
„Mult tare mi-a ajutat Adrian Ursu, dă Doamne să fie sănătos. Tare mult mi-a ajutat.”

Adrian Ursu

Adrian Ursu

Adrian Ursu: „L-am ajutat în măsura posibilităţilor. Cel mai emotiv pentru mine, cred eu şi pentru el a fost dorinţa lui de a fi prezent la unul din spectacolele mele, ceea ce este complicat în cazul lui pentru că este un băiat ţintuit la pat. Dar s-au găsit oameni care m-au ajutat şi am realizat un concert la el în localitate, cântând şi pentru sătenii lui, dar şi el fiind spectator dintr-o maşină mare, unde s-a instalat un pat de pe care el mă asculta.

Chiar am şi cântat în duet o melodie. Chiar a fost un moment foarte emotiv, foarte bine primit şi de public şi am zis în primul rând sătenilor, celor care îl cunosc, sau poate unii dintre ei nu-l cunoşteau, pentru că el nu a mers la şcoală ca să-şi facă prieteni aşa ca alţi copii şi alţi tineri. Şi din acest motiv am zis să-l ştie toată lumea pe Vasile Leca. După asta lansat o campanie, am încercat să sensibilizez şi opinia publică, i-am creat un cont. Am adunat ceva bani, o sumă care cât de cât era suficientă pentru oarecare medicamente. Atunci acei bani adunaţi pentru el s-au dus în alte scopuri, pentru că…”

Europa Liberă: I-a decedat taică-său între timp.

Adrian Ursu:
„Soarta chiar a fost destul de crudă cu el şi cu familia lor. Unica sursă de venit – tatăl lui, a plecat din lumea noastră.”

Europa Liberă: Banii care se acumulase pe contul lui au fost folosiţi la înmormântare. Acum am văzut - este ţintuit la pat în această cămeruţă. Vede doar cei patru pereţi, mai mult podul pentru că stă mai mult pe spate. A zis că de un an şi ceva nu a mai ieşit afară să vadă soarele, să respire aerul curat. E o situaţie gravă. Crezi dacă s-ar mobiliza lumea, ar putea să mai facă poate o minune şi să meargă undeva să-l ducă, să-l mai vadă alţi doctori?

Adrian Ursu:
„Minunea de a-i face zilele mai frumoase, mai multe clipe fericite. Să-l căutaţi şi să-l găsiţi pe Vasile Leca, pentru că este un tânăr, care are nevoie de comunicare, de prieteni pentru a se simţi mai împlinit. Şi pentru a nu se gândi la durerea şi greutăţile prin care trece.”

Europa Liberă: Cum îţi explici de ce nu sunt atât de multe faptele bune în societatea moldavă?

Adrian Ursu:
„Foarte multă lume vorbeşte că tuturor le este greu şi să fi fost mai bogat, eu avea să ajut. Sau mulţi îşi găsesc o altă scuză – că eu nu sunt în Parlament, sau nu sunt în Guvern, şi nu sunt un businessman ca să ajut. Regretabil acest gând.

Ar fi bine să ne întrebăm, dacă măcar trei procente din venitul nostru anual îl putem jertfi pentru caritate sau nu. Cei care n-au încercat, n-au să înţeleagă acest sentiment, pe care-l simţi atunci când reuşeşti să faci câteva clipe fericite pentru o persoană. Nu contează atât de mult suma, cât gestul. Eu personal am simţit şi pentru mine asta este ca un drog – în fiecare an să lansez ceva proiecte sociale, să merg la case de copii, să merg la copii cu dezabilităţi de la Orhei, am acolo prieteni la care am fost la zi de naştere.”

Europa Liberă: Ce crede Adrian Ursu? În societate se face simţită lipsa educaţiei? Lipsa valorilor, relaţiile umane aproape inexistente, sau destul de reci? Lipsa comunicării? Egoism?

Adrian Ursu:
„E o doză de egoism, plus la asta e problema asta socială, a tuturor, insuficienţa materială, a banilor şi lumea se gândeşte că ei sunt necăjiţi şi ei sunt cei care trebuie să fie ajutaţi. Totuşi în ultima perioadă există campanii sociale, proiecte de caritate, care vin în susţinerea celor cu dezabilităţi.”

Europa Liberă: Nevoiaşi.

Adrian Ursu:
„Da, celor nevoiaşi.”

Europa Liberă: Pentru că totuşi suntem în ajun de aceste sărbători creştine – vine sfântul Nicolae, vine Crăciunul, vin Sărbătorile de iarnă. Folosesc şi eu această frază: să nu uităm de cei mai trişti ca noi şi din puţinul pe care-l avem să nu ne zgârcim, să nu ne pară rău, să dăm şi celui care într-adevăr are nevoie. Pentru că se face foarte multă risipă.

Adrian Ursu:
„Aşa este, aţi putea să faceţi un lucru frumos, nemergând o dată la un restaurant şi necheltuind Adrian Ursu în studioul Europei Libere

Adrian Ursu în studioul Europei Libere

acei bani dar mâncând acasă şi acei bani îi putem da în scopuri nobile şi deja o să reuşim să facem ceva frumos. Piesa „Grăbeşte-te să faci un bine” din 2001, de când am lansat-o m-a adus mai aproape de cei care au nevoie de ajutor. Un alt titlu dintr-o melodie de-a mea – , jumătate noi, artiştii din scenă, jumătate voi, spectatorii şi aşa reuşim să facem lucruri frumoase, prin spectacole de caritate.”

*

Vara vă vorbeam de la microfonul Europei Libere despre o istorie inimoasă a tânărului Dumitru Iorga. În aşteptarea unui transplant salvator pe cord acest tânăr de numai 20 de ani din Vadul lui Isac, raionul Cahul, trăieşte cu o inimă artificială.

Dumitru Iorga: Nu sunt chiar cu inima în geantă. Ăsta este doar un aparat, care lucrează în locul inimii, care mă ajută. Sunt două baterii şi un minicalculator, minicomputer.

Europa Liberă: Aceasta e inimă artificială, care bate în pieptul tău şi ea are un termen când expiră.

Dumitru Iorga:
Da, un an-doi trebuie ca să o port, pentru ca restul organelor Dumitru Iorga

Dumitru Iorga

să-şi revină la normal.

Europa Liberă: Tu eşti pregătit moral să ajungi să ţi se facă transplantul de inimă?

Dumitru Iorga:
Da, pentru că am parcurs un drum lung şi greu. Şi pot să zic că asta e pentru mine ultima sută de metri, pentru care eu am să lupt în continuare.

*

Un exemplu absolut extraordinar de voinţă, de luptă pentru viaţă. Despre această dramă a aflat soţia premierului, Sanda Filat. Ea a insistat să-i sensibilizeze pe cei cu inima sănătoasă, astfel încât să-şi poată arăta bunătatea şi compasiunea pentru acest băiat.

Sanda Filat în studioul Europei Libere

Sanda Filat în studioul Europei Libere

Sanda Filat: „A venit la mine doctoriţa lui în zilele când el era în drum spre Germania, spre Hannover, unde trebuia să i se facă această operaţie pe cord. Este un caz absolut unic. Iată că băiatul nostru a supravieţuit o încercare foarte mare.

Pe mine m-a impresionat voinţa sa de viaţă, pentru că un băiat din Cahul, căruia i s-a spus că nu are nici o şansă a reuşit să-şi facă cetăţenie română, să obţină de la statul român o sută de mii de euro şi cu banii aceştia să-şi facă o operaţie pe cord, să-şi pună o inimă artificială, care-i permite să mai fie în viaţă doi ani-trei ani, până se adună bani pentru un transplant de cord adevărat şi el va putea avea o viaţă ca şi ori şi care alt om.”

Europa Liberă: S-au adunat banii de care ar avea nevoie Dumitru?

Sanda Filat:
„Nu s-au adunat nici pe departe banii necesari. Am aflat de la spitalul din Hannover că este nevoie de 180 de mii de euro. Încercăm să găsim alt spital, poate reuşim să facem această operaţie cu o sumă mai mică.”

Europa Liberă: În cercul cunoştinţelor Dumneavoastră am aflat că ziua de naştere aţi încercat să-i sensibilizaţi pe cei care au fost prezenţi.

Sanda Filat:
„Pe invitaţi, da. Nici nu planificam măcar să-mi sărbătoresc cumva ziua de naştere. Dar am avut acest impuls să o sărbătoresc şi să rog invitaţii să nu aducă flori.”

Europa Liberă: Şi care a fost reacţia celor invitaţi?

Sanda Filat:
„Eu am rugat să nu mi se aducă decât un trandafir. Şi totuşi este foarte greu să spargi standardele. Majoritatea invitaţilor au venit cu un buchet de flori. Suma pe care o planificau ei poate pentru un eventual cadou a fost transferată pe contul lui Dumitru şi acesta a fost primul pas. Reacţia a fost foarte pozitivă. Uneori oamenii în graba de zi cu zi uită să facă bine şi atunci au nevoie de un mic impuls.”

Europa Liberă: Se observă acest contrast între lumea bogată şi lumea săracă în Moldova? Oameni bogaţi, care au castele, au maşini de lux, au toate ce le trebuie şi oameni săraci, care nu au poate o bucată de pîine pusă pe masă.

Sanda Filat:
„Da, bineînţeles că la noi este această ruptură şi este această prăpastie între lumea să zicem bogată, îndestulată şi oameni foarte săraci.”

Europa Liberă: Sunt multe faptele bune în societatea moldavă?

Sanda Filat:
„Nu atât de multe pe cât ar putea să fie. De fapt poporul nostru este considerat un popor bun, primitor. Şi aceste valori s-au uitat, au devenit străine, toată lumea a început să se gândească în primul rând la sine.”

Europa Liberă: Goana după material.

Sanda Filat:
„După material, după bani, avuţie.”

Europa Liberă: Avuţie fără limită.

Sanda Filat:
„Da, exact. Mie mi se pare asta un fel de pierdere a valorilor.”

Europa Liberă: Cel bogat are responsabilitatea să fie darnic şi să-i ajute pe cei aflaţi în nevoi şi la nevoie?

Sanda Filat:
„Fiecare este responsabil pentru propria lui viaţă. Mie mi se pare important acum să atenţionăm cât mai mult, iată să deschidem aceste subiecte, să vorbim despre ele.”

Europa Liberă: Cine vă par mai trişti ca noi? Pentru că aţi fost şi în penitenciare, aţi fost şi în orfelinate, aveţi şi cazul lui Dumitru cu inima în geantă.

Sanda Filat: „Mie în general mi se pare Moldova o ţară cu oameni cu ochii trişti. Foarte multă lume tristă. Nici nu mai vreau să aduc în discuţie despre ochii sau expresia feţelor celor din penitenciare. Cel mai trist tablou, pe care l-am văzut, a fost în penitenciarul de la Lipcani. Şi totuşi nu ne putem lăsa dezamăgiţi. Eu am citit nu demult că acesta este cel mai mare păcat.

Este uşor să laşi mâinile în jos şi să spui că cineva este vinovat şi tu nu porţi nici o responsabilitate, viaţa este crudă cu tine, nu ai avut noroc, cineva a avut. Nu. Trebuie să te ridici şi să mergi, pentru că aşa este dat de la Dumnezeu, aşa creşte un copil – cade, se loveşte, se ridică, iar merge, iar cade, se loveşte până de-acum merge bine pe două picioare.”

Europa Liberă: Şi apoi chiar în rândul ăstora suferinzi avem atâtea lecţii pe care trebuie să le învăţăm. Dorinţa lor de a preţui viaţa. De a trăi orice clipă.

Sanda Filat:
„Extraordinare lecţii, absolut. Ceea ce avem noi, oamenii sănătoşi, cea mai mare valoare pe care o avem este sănătatea. Şi trebuie să fim conştienţi că noi avem două mâini şi două picioare şi putem să ne hrănim.”

Europa Liberă: Şi cap pe umeri.

Sanda Filat:
„Şi când vezi pe cineva în cărucior, cu mâinile slăbite, cu posibilităţi şi abilităţi reduse – ce fac, ce voinţă de viaţă au?! Ajutându-i pe alţii, ne ajutăm pe noi înşine. Dumnezeu răsplăteşte însutit.”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi că cel bogat nu întinde mâna celui sărac?

Sanda Filat:
„Cred că cel bogat a fost cândva şi el sărac, a suferit de sărăcie şi acum ţine prea mult la valorile materiale. Probabil că a avut şi o educaţie în familie aşa, probabil că i s-a spus că uite, dacă o să strângi, o să ai şi o să trăieşti mai bine, şi o să te simţi mai bine. Deşi asta nu este deloc adevărat. Nu aduc banii fericirea şi nici valorile materiale. Invers, îţi blochează inima, simţurile. Ceea ce îl face pe om de fapt uman – bunătatea.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG