Linkuri accesibilitate

Festival de film dedicat drepturilor omului


Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Sînt prezentate nouă filme documentare şi artistice de producţie autohtonă şi străină.




La Chișinău a început un festival al filmului despre drepturile omului organizat de Institutul pentru Drepturile Omului. Primul film proiectat a fost cel intitulat „Arrivederci”, de la care își începe relatarea Alla Ceapai.



Destinul unor copii lăsaţi singuri acasă de mama lor, plecată la muncă în Italia, este de fapt şi drama ţării în care trăiesc, spune regizorul Valeriu Jereghi, al cărui film „Arrivederci”, devenit faimos în Europa, deschide ediţia a 4-a a festivalului dedicat drepturilor omului:

„Atunci cînd băiatul are în memoria sa cîteva clipe fericite din propria lui copilărie, de nu demult, cu mama lui, aceste clipe sunt emoţionante şi astăzi pentru mine, fiindcă credeţi-mă eu am emoţii foarte mari pe parcursul întregului film. Dar mai ales aceste minute, secunde de singurătate a personajului, aici mă doare mai mult. Fiindcă un copil prin care se reflectă singurătatea şi durerea este o lovitură în propriul stat.”

Drama copiilor abandonaţi inspirată din realitate, spune Valeriu Jereghi, are drept scop sensibilizarea moldovenilor asupra efectelor negative ale migraţiei:

„Spectatorul nostru este un spectator foarte receptiv. Nu este greu de descifrat care ar fi pasul corect spre sentimentul lui, dar mai ales atunci cînd noi expunem pe ecran o durere comună. Eu merg de la spectator în film şi pentru spectator.”

În opinia regizorului Valeriu Jereghi, cinematografia este unul din instrumentele prin care omul poate înţelege mai uşor realitatea aşa cum este ea:

„În pare foarte rău că în Republica Moldova în ultimii ani s-a devalorizat această noţiune - cinematografia artistică şi documentară. Astăzi este greu să o reanimăm această armă ideologică fiindcă s-a pierdut credibilitatea relaţiilor dintre spectator şi film. Noi ar trebui să reuşim să întoarcem spectatorul cu faţa la cinematograf. ”

O noutate a acestei ediţii a Festivalului Filmului dedicat Drepturilor Omului sunt reportajele documentare realizate de jurnaliştii din Moldova. Jurnalista Natalia Ghilaşcu scenarista unei serii de reportaje despre discriminarea minorităţilor, dar şi a documentarului Prigoana din Basarabia, consideră că genul documentar ar avea o priză mai mare la spectatori: „Totuşi documentarele mai mult atrag atenţia asupra metodei intelectuale de a a vedea lucrurile, pe cînd în filmele artistice mai mult prevalează trezirea inimii, a sentimentelor.”

Începînd de astăzi, chișinăuienii şi bălţenii vor putea viziona gratuit, pe ecranele cinematografelor Odeon şi Patria de la Bălţi, nouă filme documentare şi artistice de producţie autohtonă şi străină. Tematica centrală a filmelor este destinul oamenilor ale căror drepturi nu sunt respectate.
XS
SM
MD
LG