Linkuri accesibilitate

Modificările adoptate la procedura de alegere nu schimbă cu nimic dilemele politicienilor.






Parlamentul a aprobat astăzi cu voturile alianței de guvernământ câteva modificări la Legea alegerii președintelui țării. Deputații puterii spun că deși nu rezolvă criza, modificările îndepărtează spectrul alegerilor anticipate. Părerea comuniștilor este diametral opusă. Detalii, în relatarea Lilianei Barbăroșie.

Majoritatea parlamentară a decis astăzi ca alegerea şefului statului să fie considerată validă doar dacă la vot participă nu mai puţin de 61 din cei 101 de deputaţi aleşi. Neparticiparea acestui număr de deputaţi, precum şi lipsa de candidaţi înregistraţi vor fi considerate de acum încolo circumstanţe suficiente pentru invalidarea votării şi declanşarea, timp de o lună, a unei noi proceduri de alegere a şefului statului.



Deputaţii din Alianţă au explicat că astfel se îndepărtează riscul unor alegeri anticipate. Comuniştii, pe de altă parte, spun că Alianţa tergiversează în acest mod alegerea preşedintelui şi că vor contesta amendamentele la Curtea Constituţională.

Deputatul comunist Vadim Mişin a explicat Europei Libere motivul nemulţumirii colegilor săi de fracţiune:
„Nimeni nu are dreptul să mă oblige să intru în cabina de vot şi să votez. Eu sunt ales al poporului şi nu mă interesează ce a scris Popa în legea asta. Ce pot să-mi facă ei dacă nu votez. Numai alegătorul mă poate pedepsi. La alegeri nu mă vor vota şi atunci voi sta acasă. Ce se joacă ei cu legea asta? Au 62 de voturi. Ce vor ei de la noi?”

Chiar dacă lasă un anumit spaţiu de manevră Alianţei, modificările adoptate astăzi nu schimbă cu nimic dilemele politicienilor. Soluţia rămâne în continuare fie alegerea președintelui printr-o înțelegere între alianța majoritară, sau o parte a ei, și opoziţia comunistă, fie printr-o înţelegere a majorităţii cu cei trei deputaţi plecaţi recent din PCRM în frunte cu Dodon.

În declaraţiile făcute astăzi jurnaliştilor în Parlament, Igor Dodon a lăsat de înţeles că este în continuare dispus să negocieze cu alianţa, dar nu pe candidatura lui Marian Lupu. Iată însă cum a comentat Dodon speculaţiile despre o posibilă înţelegere între Marian Lupu şi comunişti, sprijinită şi de Mihai Ghimpu, fără implicarea liberal-democraţilor lui Vlad Filat: „Dacă Marian Lupu este gata să devină preşedinte cu voturile PCRM-ului, îi urăm succese. Şi îi urăm succese şi domnului Ghimpu în acest caz. Sunt însă departe de a crede că o astfel de votare ar putea fi posibilă.”

Subiectul alegerii preşedintelui a fost discutat ieri seara şi de liderii Alianţei într-o întâlnire în trei, prima după eşuarea negocierilor cu grupul Dodon. Amănuntele convorbirii au rămas însă în afara declaraţiilor publice.
Potrivit unor surse din interiorul Alianţei, liberalii şi democraţii sunt decişi să propună mâine 16 decembrie drept o nouă dată pentru alegerea preşedintelui şi condiţionează votarea legilor bugetare prin acordul premierului de a căuta în continuare soluţia pentru propulsarea lui Marian Lupu în funcţia de şef de stat.
XS
SM
MD
LG