Linkuri accesibilitate

Ce face statul pentru cei 175 de mii de oameni cu dizabilităţi?


Interviul matinal al Europei Libere cu ministrul adjunct al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Vadim Pistrinciuc.


Suntem în preajma Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi, iar pentru multe dintre aceste persoane este singurul prilej cu care mai pot simţi o oarecare grijă sau atenţie din partea celor din jur. Ce politici ale statului există pentru această categorie de cetăţeni, dar mai ales cât de eficiente sunt? Cum se regăseşte şi se regăseşte oare societatea într-o atitudine umană faţă de cei aflaţi „în nevoie”? Discutăm cu Vadim Pistrinciuc, ministru adjunct al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.


Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:49 0:00
Link direct



Europa Liberă: Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi va fi marcată sâmbăta aceasta, iar în Republica Moldova deja au început unele acţiuni ocazionale sau cu această ocazie…. În primul rând, haideţi să răspundem la o întrebare formulată aproape sau chiar sovietic: cu ce întâmpină autorităţile statului această zi? Ce este programat cu acest prilej?

Vadim Pistrinciuc
Vadim Pistrinciuc
Vadim Pistrinciuc: Este o zi care într-adevăr nu trebuie sărbătorită într-un mod tradiţional. Este o zi care trebuie utilizată pentru sensibilizarea societăţii. Sunt măsuri diferite. Anul acesta noi am hotărât să descentralizăm, dacă doriţi, această zi. Vor fi măsuri de sensibilizare în fiecare raion din Republica Moldova. Acest lucru înseamnă în primul rând expoziţii cu tematica persoanelor cu disabilităţi, întâlniri, mese rotunde, dar nu în ultimul rând inclusiv întâlniri ale persoanelor cu diferite funcţii cu persoane cu dizabilităţi, copii cu dizabilităţi, cu asociaţii de persoane cu dizabilităţi.

Europa Liberă: Statul poate fi ocazional cel mai atent, grijuliu şi generos din lume faţă de persoanele cu necesităţi speciale, dar situaţia acestor persoane poate rămâne pe termen lung proastă dacă societatea în general nu va avea cultivată înţelegerea şi sensibilitatea… Cum consideraţi că stau lucrurile în această privinţă…

Vadim Pistrinciuc: Într-adevăr, dacă vorbim despre protecţia persoanelor cu dizabilităţi, acest domeniu este unul dintre cele mai, aşa, tradiţionalist, conservativ în Moldova. Vă dau un singur exemplu – legea cea mai importantă care protejează persoanele cu dizabilităţi datează din 1991 şi se numeşte Legea cu privire la protecţia socială a invalizilor. Actualmente noi am deschis mai multe capitole de schimbare în acest sens. În primul rând este un nou proiect de lege cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi care prevede măsuri nu numai de stimulare a incluziunii sociale, dar prevede şi măsuri, dacă doriţi, de sancţiune a cazurilor când incluziunea, integrarea persoanelor cu dizabilităţi este ignorată, chiar discriminată.

Europa Liberă: Când vorbim de incluziune socială, în ce măsură se poate vorbi de vreun buget, de nişte bani, pentru că orice măsură de acest fel într-o societate oarecum patriarhală şi cu vederi, nu vreau să spun învechite, dar destul de tradiţionaliste asupra acestei categorii de oameni, e mai dificil să schimbi lucrurile?

Vadim Pistrinciuc: Este adevărat că la moment banii care sunt direcţionaţi prin sistemul public către persoanele cu dizabilităţi sunt destinaţi în mare parte pentru câteva lucruri: sunt bani pentru plăţile, alocaţiile sociale de care beneficiază cele circa 175 de mii de persoane cu dizabilităţi, inclusiv bani din bugetul de asigurări sociale; nu în ultimul rând noi avem instituţii sociale destinate persoanelor cu disabilităţi. Dar pentru a avea un nou sistem de protecţie socială sau cel puţin a avea servicii care au scopul de reintegrare socială a persoanelor cu disabilităţi, trebuie să creăm ceva nou, noi servicii. În 2010-2011 de exemplu noi avem intenţia de a crea 30 de servicii mici, comunitare, de diferit tip care au scopul acestei incluziuni sociale sau în comunitate. Iată aceste tipuri de servicii noi le deschidem cu suportul diferitor organizaţii. Şi vreau să vă spun aici un lucru: că vom utiliza orice posibilitate, chiar orice posibilitate de a crea un serviciu nou. Vom, să spunem aşa, asta este intenţia noastră, să facem parteneriate cu organizaţii mici sau mai mari, dacă acestea ne ajută într-adevăr să depăşim această perioadă de tranziţie, pentru că nu putem renunţa la un sistem vechi, dar trebuie încet-încet să creăm un sistem nou şi asta sunt costuri de tranziţie foarte mari.

Europa Liberă: Unii s-ar putea întreba foarte simplu şi direct acum: de ce atâta preocupare pentru o minoritate – aţi pomenit de 170 şi ceva de mii de persoane în acest sens – de ce este important pentru societate să manifeste grijă şi, cum să zic, abordare umană faţă de aceste persoane, în situaţia în care, ar spune ei, cu orişicare cinism, în care o majoritate a populaţiei o duce destul de prost şi nu este tratată cu suficientă compasiune şi atenţie?

Vadim Pistrinciuc: Pentru mine această întrebare nu există şi…

Europa Liberă: Nici pentru mine nu există, dar această mentalitate persistă, trebuie să fiţi de acord…

Vadim Pistrinciuc: Este adevărat, dar sunt foarte mulţi oameni pentru care această întrebare nu există. Vreau să vă spun că dacă mergeţi în familii de plasament, de substituţie, care acceptă să ia în îngrijire un copil cu dizabilităţi grave, care este motivul lor? Nu cred că câştigă bani şi nu cred că au alte motive ascunse. Este aici un alt lucru care este foarte important pentru noi toţi. Noi trebuie să avem o altă abordare faţă de oamenii cu dizabilităţi: ei nu au nevoie numai să fie compătimiţi, ei au nevoie de o atitudine serioasă faţă de ei, sau au nevoie să fie acceptaţi aşa cum sunt ei. Asta este cel mai important. Bun, este o categorie de oameni care vor să fie compătimiţi, dar aici este vorba despre activitatea profesioniştilor care trebuie să-i schimbe pe ei, deci să lucreze cu ei astfel încât ei să-şi privească modul de viaţă mult mai activ.

Vă dau nu singur exemplu: noi acum suntem în procesul de schimbare a criteriilor de determinare a dizabilităţii. O procedură foarte aşa enigmatică în Republica Moldova ce ţine de acordarea acestor grade sau categorii de dizabilitate. Păi, iată, în acest proces noi ne conducem de un principiu: să analizăm abilitatea de muncă, sau capacitatea de muncă, şi nu invers – incapacitatea de muncă a acestor persoane. Altfel spus, orice activitate, price program care vizează persoana cu dizabilitate, trebuie să aibă în vedere rolul social activ al persoanelor cu dizabilităţi. Iar dacă sunt minoritate, nu cred. Proporţia persoanelor cu dizabilităţi este destul de mare şi vreau să zic că şi media europeană, şi practica altor ţări demonstrează că de obicei numărul persoanelor cu dizabilităţi creşte. Şi atunci eu aş spune că persoane cu dizabilităţi sunt pretutindeni. Dacă raportăm la numărul de familii, o să vedem că fiecare a doua-a treia familie are tangenţă cu domeniul dizabilităţii.

Europa Liberă: Dle Pistrinciuc, dar câţi oameni în cărucioare aţi întâlnit dumneavoastră care sa fie angajat al unei instituţii de stat, de exemplu. Vă întreb pentru ca eu n-am întâlnit nici unul. Nu este asta o dovada ca statul în primul rând îi discriminează şi nu credeţi că este nevoie de acţiuni mai ferme, poate la nivel legislativ, de exemplu să se oblige orice manager de întreprindere, instituţie de stat, să aibă o anumita cota de angajaţi în cărucioare sau ceva de genul acesta?

Vadim Pistrinciuc: Părerea mea nu va fi foarte obiectivă în acest sens, pentru că mă ocup de domeniul dat şi înainte de a fi în poziţia în care sunt astăzi. Eu am căutat aceste persoane şi le-am văzut, de aceea nu cred că răspunsul meu va fi relevant. Dar am văzut mulţi. Tineri care lucrează, inclusiv în instituţii de stat, şi private, care învaţă la facultăţi şi care trec prin nişte obstacole de neimaginat doar pentru ca să fie în rând cu ceilalţi. Scările, parcă este bine. Când să meargă la veceu, mă scuzaţi de acest detaliu, trebuie să cheme taxi şi să meargă acasă.

Europa Liberă: Dar de ce, ca să facem o scurtă paranteză aici, nu sunt până acum nici măcar încercări de a adapta veceurile, grupurile sanitare…

Vadim Pistrinciuc: Iată aici nu sunt de acord cu dumneavoastră. Vreau să vă spun că în ultimul timp mă bucur foarte mult, pentru că pe când am început să activăm erau instituţii chiar noi de servicii sociale sau magazine deschise, care chiar dacă făceau o rampă, o construiau, dar era sub un unghi total nepotrivit. Astăzi observăm că şi unele unităţi de transport care au mai apărut, chiar dacă nu sunt totalmente adaptate, dar deja încep să fie nişte ustensile cât de cât adaptate la nevoile lor. Da, sunt nişte semne firave, dar deja oamenii încep să se gândească. Deja, când se fac nişte procurări, se mai pune un criteriu tehnic, ceva pentru persoanele cu dizabilităţi. Şi este un început. Aţi spus corect, am fost o societate mai mult ignorantă până acum. Mai departe trebuie să arătăm ce modele putem să folosim ca aceste persoane să fie integrate mai eficient.

Despre cota de angajare în câmpul muncii… În această lege veche din 1991, pe care o vom înlocui curând, sper ca Parlamentul să o facă cât mai repede, există această cotă. Dar ea nu este întocmai respectată. Şi motivul este foarte simplu. Pe de o parte, nu existau mecanisme de sancţiune foarte serioase, pe de alta, există posibilitatea foarte uşor să mimezi acest lucru. Şi eu în activitatea mea am întâlnit întreprinderi care se bucurau de facilităţi fiscale cândva, dar care puneau pe cineva fictiv, doar cu documente de persoană cu dizabilitate. Păi, iată, în noua lege noi ne propunem să evităm aceste două situaţii: una, când este ignorată prevederea, şi doi, când cineva o face doar de dragul hârtiei. Acest lucru se face printr-un complex de servicii şi acest lucru trebuie să-l înţelegem.

Reabilitarea socio-personală – căutăm în mod foarte intens resurse ca să dezvoltăm aceste centre de reabilitare socio-profesională. Unu sau două ne trebuie la nivel de stat. Avem foarte mult nevoie de un serviciu nou, sau în cadrul serviciilor existente, care să monitorizeze corect şi profesionist activitatea întreprinderilor şi de ce acestea nu angajează persoane cu dizabilităţi. De exemplu, nu demult o întreprindere privată a angajat 40 de persoane cu dizabilităţi din totalul de 100 şi ceva de angajaţi câţi are. Evident că acest proces nu a fost simplu, a trebuit să adapteze puţin locurile de muncă nevoilor speciale ale acestor oameni.
XS
SM
MD
LG