Linkuri accesibilitate

Ar trebui ales un șef de stat apartinic?


„Logica spune că politicienii ar trebui să meargă pe această cale pentru a salva situația și pentru a evita alegerile anticipate.”




Fostul premier Ion Sturza ar fi ce mai potrivit candidat la preşedinţia ţării, potrivit unui clasament realizat de Centrul pentru Cercetări Strategice şi Consultanţă Politică „Politicon”. Ion Sturza este urmat de actualul premier, Vlad Filat, şi de preşedintele interimar, Marian Lupu. Clasamentul fost întocmit de 31 de experţi, fiecare apreciind cele 20 de posibile candidaturi cu note de la 0 la 10, prin prisma calităţilor morale şi profesionale, experienţa politică şi capacitatea de a media situaţiile conflictuale a candidaților.Câteva opinii despre acest clasament în relatarea lui Vasile Botnaru


Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:56 0:00
Link direct




Europa Liberă: Cât de util ar putea fi acest casting? - cum zic regizorii de film, când îşi aleg actorii, l-am întrebat pe Anatol Ţăranu Directorul Centrului „Politicon”, instituţia care a realizat topul candidaţilor cu cele mai mari şanse.

Anatol Ţăranu: ,,În măsura în care politicienii sunt tentați să asculte vocea societății civile. Experții POLITICON-ului au avut de făcut o măsurare a spațiului politic al Republicii Moldova în sensul identificării unei soluții pentru alegerea președintelui. Noi am selectat 20 de candidaturi, numele cărora cel mai des erau vehiculate în presă și le-am propus experților să-i aprecieze în diapazonul notelor de la 1 la 10. Au fost propuse și patru criterii, dar criteriul principal era percepția personală a fiecărui expert.”

Europa Liberă: Credeți în posibilitatea alegerii unui șef de stat apartinic?

Anatol Țăranu:
,,Logica spune că politicienii ar trebui să meargă pe această cale pentru a salva situația și pentru a evita alegerile anticipate. Alegerile anticipate cu rezultate imprevizibile pentru toți actorii. Și poate chiar previzibilitatea este că actualele componente ale Alianței pentru Integrare Europeană ar putea să înregistreze un rezultat sub așteptări. și atunci de ce nu ar face un efort, inclusiv ascultând vocea care vine din partea societății civile pentru a identifica o soluție.”

*

Europa Liberă: Editorialistul de la trustul de presă „Jurnal”, Nicolae Negru, nu crede că deputaţii ard de nerăbdare să vadă lista de la „Politicon”, la fel cum nu s-au prea grăbit să ia aminte de sondaje de opinie.

Nicolae Negru:
,,Dacă este un mecanism bun, care scoate în evidență anumite personalități, politicienii ar trebui să se aplece asupra acestor sondaje. Dar nu cred că o vor face, cum niciodată nu țin cont de ceea ce spune opinia publică, nu țin cont de ceea ce scrie presa, nu țin cont de sondaje. Ei își au agenda lor, intențiile lor și le urmăresc cu obstinație - asta este impresia mea.”

Europa Liberă: Dacă totuși ar ajunge la concluzia că un colac de salvare ar fi un candidat apartinic, credeți într-un șef de stat în afara partidelor?

Nicolae Negru:
,,Da, eu cred într-un șef de stat în afara partidelor, fiindcă până la urmă dacă un șef de stat nu are majoritate parlamentară și un candidat neafiliat nu ar avea o asemenea majoritate parlamentară, atunci el este, cum să zic, inofensiv într-un fel. Dar problema de fapt nu e în președinte, dar este în Alianță. Asta e. de fapt toate problemele de până acum ar putea fi depășite dacă în cadrul Alianței exista o coeziune, exista o strategie comună, exista un interes comun. Dar nu există, asta e problema.”

*

Europa Liberă: Directorul Agenţiei de presă Info Prim Neo, Valeriu Vasilică, este de părere că frica justificată de alegeri anticipate i-ar putea determina pe deputaţi să caute un candidat printre cei evaluaţi de experţii de la „Politicon”, dar nu neapărat printre cei din vârful topului.

Valeriu Vasilică:
,,Cei trei sau patru actori mari cred că nu vor accepta pe cineva care ar putea pretinde să preia o parte din prerogativele puterii. Nu cred că parlamentarii vor vota pe cineva cu poziție foarte clară, foarte dură, foarte distinctă.”

Europa Liberă: Dar în principiu, vă imaginați că e posibilă alegerea unui șef de stat în afara partidelor? Apartinic, cum spun ei.

Valeriu Vasilică:
,,Până la urmă cred că doar unul din acesta va putea trece. Nu știm dacă este varianta cea mai bună, pentru Republica Moldova. Cea mai politică funcție nu poate fi partajată cuiva din afara politicii. Nu va putea rămâne un președinte apartinic, va trebui să știe unde e Sudul, unde e Nordul, unde-i Europa și unde este Estul, unde sunt prioritățile politice ale țării. Nu va putea rămâne în afara politicului și în afara partidelor. Dar la moment se pare că asta este unica cale posibilă.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG