Linkuri accesibilitate

Firma De La Rue: „Sudanul de Sud este o țară nou-nouță, iar noi i-am făcut moneda națională!”





Când un popor își declară independența, se bucură nu doar el și prietenii lui, ci și o firmă din Marea Britanie cu nume franțuzesc: De La Rue. De ce, vom afla dintr-o depeșă a agenției Reuter, tradusă de Mircea Țicudean.

Firma britanică De La Rue este cel mai mare producător de bancnote din lume, la care apelează de obicei statele noi când vor să aibă în sfârșit moneda lor națională. Săptămâna aceasta, compania care tipărește bancnote pentru 150 de țări din lume a spus că profiturile sale au fost mărite puternic anul acesta de comanda de bani venită din cel mai nou stat al lumii. „Sudanul de Sud este o țară nou-nouță, iar noi i-am făcut moneda națională!”, s-a mândrit în declarația făcută agenției Reuter șeful firmei, Tim Cobbold.

Sudanul de Sud s-a născut anul acesta din scindarea celei mai mari țări africane, proclamându-și independența la 9 iulie, la capătul unui lung război civil.

Luna viitoare, De La Rue are programat un nou transport mare de bancnote pentru Libia, care a intrat în criză de numerar în lunile de conflict soldate cu alungarea de la putere a lui Muammar Gaddafi.

Șeful companiei britanice spune că schimbările de regim sunt în general bune pentru fabrica de bani, deși admite că există riscul ca noile autorități dintr-o țară sau alta să întoarcă spatele furnizorului de bancnote al vechiului regim.

Întrebat de Reuter dacă s-ar bucura de eventuala „spargere” a zonei euro și revenirea unor monede naționale europene, Tim Cobbold a spus doar că criza din zona euro „oferă oportunități” companiei pe care o conduce, dar s-a ferit să numească vreo țară sau alta care ar fi interesată de serviciile sale.

Firma De La Rue, care va împlini în 2013 două sute de ani, se ocupă cu design-ul și tipărirea bancnotelor, pașapoartelor, carnetelor de șofer, timbrelor de acciză și multe alte documente care implică un grad mare de securitate. Întemeitorul firmei a venit în Marea Britanie din Franța la începutul secolului 19, iar prima sa mare comandă a fost aceea a... cărților de joc britanice, aflate sub patent regal. În 1846 compania a inventat mașina de făcut plicuri poștale, în 1855 s-a lansat în producția de timbre poștale, iar în 1860 a tipărit primele bancnote, pentru Mauritius.
XS
SM
MD
LG