Linkuri accesibilitate

Daniela Sâmboteanu: „nu avem prevăzută în legislaţie pedeapsă pentru molestarea sexuală.”







Un fenomen despre care cei mai mulţi dintre noi nici nu îndrăznesc să creadă că există. Mulţi nici nu vor să audă de aşa ceva. Numai că acest fenomen există şi doar faptul că este tăinuit, de obicei, cu groază de victimele îngrozite nu ne permite să ne dăm seama de adevăratele lui proporţii. Molestarea sexuală a copiilor. Cum ne opunem ca oameni şi societate acestui abuz? Vom discuta în această dimineaţă cu dna Daniela Sâmboteanu, preşedinta Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii.

Europa Liberă: Şi un singur copil molestat, inclusiv sexual, ar trebui să pună pe jar autorităţile şi întreaga societate, dar Dvs. sugeraţi odată cu lansarea campaniei „Atingere indecentă” că adevăratele proporţii ale fenomenului rămân ascunse. Înainte de a vorbi despre motivele tăinuirii unor asemenea acte, cum putem să ne dăm seama că abuzul sexual faţă de copii capătă proporţii demne de toată îngrijorarea societăţii?



Daniela Sâmboteanu: „În primul rînd, cred că trebuie să ne referim şi la extinderea acestui fenomen la nivel global. Daniela Sâmboteanu cu Svetlana Chifa la o conferință de presă

Daniela Sâmboteanu cu Svetlana Chifa la o conferință de presă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că circa 150 de milioane de fete şi 73 de milioane de băieţi sub vîrsta de 18 ani au fost forţaţi să întreţină raporturi sexuale în copilărie.

Un alt argument că cifrele sunt alarmante sunt studiile care au fost realizate, inclusiv în Republica Moldova, de exemplu studiul UNICEF din 2006 care a fost, de altfel, făcut în parteneriat cu ministerele de resort, şi a care scos la iveală că 10 % din copii au fost expuşi la imagini cu conţinut pornografic sau cum se recomandă să fie spus acum: „imagini în care sunt prezentaţi copii abuzaţi”. De asemenea, alte 10 % dintre copii au spus că au simţit pe propria piele ce înseamnă atingere indecentă. Mă întreb de ce aceste date nu sunt atât de serios percepute?”

Europa Liberă: Ce pedeapsă există acum în Republica Moldova şi ce date sunt cunoscute cu privire la pedeapsa penală aplicată pentru molestarea sexuală a copiilor?

Daniela Sâmboteanu:
„De fapt, ca să răspund exact la întrebarea Dvs, ar trebui să zic că nu avem prevăzută în legislaţie pedeapsă pentru molestare sexuală, pentru că noţiunea de molestare nu se regăseşte în legislaţia noastră şi este dificil să fie demonstrată într-un proces penal molestarea, atingerea copilului. Trebuie să se întâmple o acţiune sexuală cu contact pentru ca să fie mai uşor demonstrată infracţiunea. Nu sunt jurist şi nu voi da detalii referitor la pedepse, dar ele există, inclusiv pedepse pe viaţă. Sunt pedepsiţi infractorii conform legislaţiei moldoveneşti doar pentru o întreţinere a relaţiilor sexuale cu un minor. Nu este neapărat necesară condiţia unui act de constrîngere.”

Europa Liberă: Când se propune înăsprirea pedepselor pentru abuzatorii sexuali de copii ce se are în vedere?

Daniela Sâmboteanu:
„În primul rînd, credem că e necesar să fie expres prevăzute mai multe infracţiuni sexuale împotriva copilului în legislaţie, cum am dat exemplul molestării care, de altfel, este una dintre foarte răspînditele forme de abuz sexual asupra copilului. Cel puţin în practica noastră este foarte des întâlnită.

Pe de altă parte, avem nevoie de o legislaţie mai explicită pentru că foarte multe lucruri se lasă a fi interpretate şi atunci ne întâlnim cu cazuri cînd acţiunile abuzatorului sunt recalificate. De exemplu: pentru întreţinerea relaţiilor sexuale cu un minor pedeapsa este de cinci ani, iar pentru întreţinerea relaţiilor în formă perversă este o pedeapsă de la 7 şi 15 ani. Legislatorul astfel a descris legislaţia, încât este foarte uşor să fie recalificate aceste acţiuni în lipsa unor probe.

Ne pomenim cu foarte mulţi pedofili care sunt fie pedepsiţi destul de uşor, fie sunt eliberaţi înainte de termen pentru că este recalificată această acţiune. În foarte multe cazuri unicul martor al cazului de abuz sexual este însuşi copilul, pentru că această infracţiune se realizează fără a fi implicată altă lume şi în acest context legislaţia îi dă prea puţină iniţiativă...”

Europa Liberă: Şi credibilitate, bănuim...

Daniela Sâmboteanu:
„... şi credibilitate, e adevărat. De exemplu, legislaţia nu ne vorbeşte foarte clar cine poate depune cerere la procuratură, la poliţie privind molestarea unui copil de 13-14 ani. Se vorbeşte în legislaţie că acest lucru l-ar putea face reprezentatul legal al copilului. Dar ce se întâmplă în momentul în care anume acest reprezentant legal, părintele, este abuzatorul?”

Europa Liberă: Dna Sîmboteanu, dar cum şi cine în primul rând ar trebui să-şi dea seama că în spatele fricii, durerii şi ruşinii pe care le simte şi manifestă un copil este de fapt un abuz sexual?

Daniela Sâmboteanu:
„Campania noastră este orientată atât spre publicul larg, părinţi, profesionişti, cît şi asupra factorilor de decizie. Copiii chiar ar trebui să recunoască situaţiile potenţial periculoase şi să ştie cum să reacţioneze în astfel de situaţii şi cum să ceară ajutor. Dacă să vorbim despre profesionişti, aceştia trebuie să ştie cum să vorbească cu copiii, cum să le prezinte informaţiile de prevenire.

În ceea ce priveşte factorii de decizie, aceştia în primul rînd trebuie să-şi asume responsabilităţile şi cel puţin să ducă pînă la capăt angajamentele asumate. Mă refer la Planul de Acţiuni privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de copii care în 2011 expiră deja, dar nu cunosc nimic despre realizarea acestui plan, sau mai spus despre proporţiile în care a fost realizat acest plan, de fiecare dată spunîndu-se că nu sunt resurse suficiente pentru realizarea lui. Acolo însă sunt înserate foarte multe acţiuni ce ţin de prevenirea primară a fenomenului.”

Europa Liberă: Chiar vroiam să vă întreb: programele de prevenire primară a tuturor formelor de violenţă faţă de copil, inclusiv a abuzului sexual. Programe n-au existat în general sau, dacă da, au fost ineficiente?

Daniela Sâmboteanu:
„Cred că pe alocuri nu a existat această abordare de prevenire anume a violenţei, în special a violenţei sexuale. Dacă, de exemplu, ne referim la sectorul medical: medicul de familie sau sora medicală de patronaj este cea care intră în contact cu copii de vîrstele cele mai mici şi ar putea să recunoască cazurile de neglijare, de abuzuri fizice dar şi de abuzuri sexuale pentru că în familiile pe care le vizitează există şi mai sunt şi alţi copii mai mari care sunt mai mult expuşi abuzului sexual, respectiv aceştia ar trebui să aibă un instrument, un protocol, care le-ar ajuta să recunoască aceste situaţii potenţial periculoase şi să acţioneze. Ceea ce avem noi astăzi este că fiecare îşi face treaba fără să se gândească şi la alte probleme cu care ar putea să se confrunte familia.”

Europa Liberă: Lucru foarte firesc mi se pare, de vreme ce până acum profesioniştii care lucrează cu copiii (învăţătorii, asistenţi sociali, psihologi, medici, poliţişti, etc.) practic niciodată n-au urmat vreun curs de protecţie a copilului?

Daniela Sâmboteanu:
„Exact. Anume din acest motiv una din aşteptările noastre este ca factorii de decizie să se gândească cum ar putea să asigure instruirea tutror profesioniştilor care intră în contact cu copii în domeniul protecţiei copilului. Practica ne demonstrează că profesorii, medicii, asistenţii sociali nici nu cunosc dar mulţi dintre ei nici nu au atitudini formate faţă de acest lucru. Mulţi dintre ei spun: „Şi asta trebuie să o mai fac? Pentru ce?”

Europa Liberă: Dna Sâmboteanu, vă mulţumim pentru acest interviu.
XS
SM
MD
LG