Linkuri accesibilitate

Iurie Gotişan: „Investiţiile din Rusia vizează sectoare mai mult sau mai puţin dominate de monopoluri.”


Aflat în vizită la Chişinău, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a lăudat astăzi „dinamica” schimburilor comerciale moldo-ruse, spunând că cifra afacerilor se ridică la 2 miliarde de dolari anual. Dar a adăugat că, în domeniul investițiilor, colaborarea este sub posibilități. Despre investițiile rusești a stat de vorbă Valentina Ursu cu economistul Iurie Gotișan:





Iurie Gotişan: „În pofida tendinţei de reorientare către Uniunea Europeană, Moldova rămâne încă puternic prinsă din punct de vedere economic şi comercial de spaţiul CSI, în particular faţă de Rusia. Schimburile comerciale sunt destul de stabile şi chiar în creştere. Spre exemplu, exporturile şi importurile moldoveneşti către şi din Federaţia Rusă sunt estimate la circa 28 la sută şi 27 la sută, respectiv, un indiciu destul de mare.”

Europa Liberă: Pe piaţa rusă se exportă foarte multe mărfuri de aici, din Republica Moldova, îndeosebi producţie agricolă. Poate că e deja o obişnuinţă în rândul consumatorului din Federaţia Rusă să aibă pe masă, în casă, ceea ce se produce în Moldova?

Iurie Gotişan: „Consumatorii ruşi sunt fideli produselor moldoveneşti şi ţin şi la calitatea şi inofensivitatea acestora. Pe de altă parte, cam aproape 20 la sută din exporturile moldoveneşti către Rusia sunt anume pe seama produselor agroalimentare şi doar 8 la sută, spre exemplu din acestea către Uniunea Europeană. Paradoxal sau nu, dar cerinţele de conformitate şi calitate a Federaţiei Ruse sunt identice cu cele pe care le condiţionează actualmente piaţa Uniunii Europene, astfel că dacă ne vom supune acestora, va fi mult mai uşor să răzbatem şi spre piaţa din Occident.”

Europa Liberă: Domnule Gotişan, primele investiţii în Moldova au ajuns din Federaţia Rusă şi ar fi cele mai mari investiţii făcute în Republica Moldova?

Iurie Gotişan: „Investiţiile provenite din Federaţia Rusă se estimează la peste 250 milioane dolari, adică ceva mai mult de 10 la sută din totalul investiţiilor străine plasate în Republica Moldova. A zecea parte parcă nu este o valoare atât de mare, însă nici una mică, dacă e să ţinem cont că acest nivel e pe seama unei singure ţări.”

Europa Liberă: Pare-se, investiţiile ruseşti sunt făcute preponderent în sectoarele energetic, agroindustrial, de asigurări, metalurgic. Probabil, au şi relevanţă?

Iurie Gotişan: „Grosul investiţiilor ruseşti este mai mult direcţionat în distribuţia de electricitate şi gaze, ceva mai puţin în telecomunicaţii, în unele bănci, dar şi în ramura vinicolă. Şi respectiv, în sectoare pe care le menţionase-ţi, sectoare care de regulă sunt cu profitabilitate maximă şi sigură. Spre exemplu, concernul rus Gazprom deţine mai mult de jumătate din acţiunile societăţii Moldova-Gaz, fiind inclusiv proprietar pe mai multe reţele de distribuţie internă. Un alt exemplu ar fi grupul Inter RAO ES, grup rusesc de distribuţie a energiei electrice, care este proprietar al Centralei de la Cuciurgan şi care asigură peste 75 la sută din necesarul de energie electrică al ţării. Sau compania Lukoil Moldova, proprietarul căreia este miliardarul Alekperov, care deţine şi controlează în jur de 40 la sută din piaţa petrolieră a Moldovei, piaţă estimată la 500 milioane de euro. Acesta mai este şi acţionar majoritar la două bănci comerciale din Republica Moldova. După cum vedeţi, prezenţa capitalului rusesc este destul de pronunţată.”

Europa Liberă: Asupra politicului poate influenţa dimensiunea economică?

Iurie Gotişan: „Investiţiile din Rusia sunt direcţionate în ramuri ale economiei mai mult sau mai puţin dominate de monopoluri. Există riscuri de presiuni economice şi politice de altfel din partea acestei ţări. Or, experienţa de-a lungul anilor ne-a confirmat asta o dată în plus, spre exemplu, în domeniul gazelor, dar şi nu numai. Pe de altă parte, prezenţa capitalului rusesc are şi avantaje, deoarece anumite produse, cum ar fi chiar şi aceleaşi vinuri, sau produse agroalimentare ajung mai uşor pe piaţa Federaţiei Ruse, în cele din urmă, dat fiind faptul că proprietari ai unora din acestora sunt chiar acţionari ruşi. Pe lângă faptul că Rusia este o piaţa de desfacere pentru producţia moldovenească, aceasta constituie şi o piaţa a muncii destul de atractivă pentru emigranții moldoveni, criteriu destul de important având în vedere faptul că circa 50 la sută din moldoveni ce muncesc în afară se află anume în Rusia, respectiv şi cam 50 la sută din remitenţe vin în Moldova din această ţară.”

Europa Liberă: Tocmai la acest subiect pare-se că astăzi s-a referit şi şeful diplomaţiei ruse aflat în vizită la Chişinău, domnul Lavrov, spunând că moldovenii aflaţi la muncă în Federaţia Rusă, dar şi investitorii care aduc bani în Republica Moldova ar putea să determine orientarea pro-Est sau pro-Vest a Republicii Moldova. Aşa să fie?

Iurie Gotişan: „Vectorul de integrare a Republicii Moldovei este Uniunea Europeană, declarat şi de către oficialităţile de la Chişinău. Însă cu schimbări bruşte de macaz faţă de Rusia în favoarea Uniunea Europeană, cred eu, mai mult ar dăuna decât ar ajuta la menţinerea vectorului european al Moldovei.”

Europa Liberă: Moldova ar fi salutat aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului. Ştiu că mai mult timp a ezitat să facă acest lucru. S-a ajuns, se vede că la un compromis între cele două părţi, Chişinău şi Moscova. Dumneavoastră ce ziceţi? E un semnal bun?

Iurie Gotişan: „Bineînţeles, aderarea Rusiei la OMC este semnificativă atât din perspectivă bilaterală cât şi multilaterală. Rusia şi partenerii săi comerciali cu siguranţă vor avea de beneficiat de pe urma aderării acesteia în sistemul global al relaţiilor comerciale, relaţii de altfel bazate pe reglementări. Apartenenţa Rusiei la OMC va fi în mod special importantă pentru Uniunea Europeană, care este de fapt cel mai mare partener comercial al Rusiei, dar şi pentru ţări ca Moldova în eventualitatea apariţiei unor situaţii de tip embargou, sau impedimentele pe care le-a pus aceasta faţă de importul producţiei agroalimentare moldoveneşti cu siguranţă că vor putea fi reglementate din punct de vedere juridic. Şi asta cred că va fi doar în avantajul ambelor ţări.”
XS
SM
MD
LG