Linkuri accesibilitate

Sancțiuni coordonate occidentale împotriva Iranului în contrast cu poziția Moscovei


Banca Melli Iran (Banca Națională),

Banca Melli Iran (Banca Națională),

Băncile iraniene participă la finanțarea efortului de construire a bombei atomice.






Statele Unite, Marea Britanie și Canada au anunțat noi sancțiuni economice împotriva Iranului, după ce un raport recent al agenției atomice a Națiunilor Unite a sugerat că Teheranul a avut și poate are încă ambiția de a construi arma atomică. Îndreptate mai ales asupra băncilor și sectorului energetic din Iran, noile sancțiuni occidentale au fost criticate prompt de Rusia. Detalii are Mircea Țicudean.





Ministerul de externe al Rusiei a spus astăzi că noile sancțiuni occidentale împotriva Iranului sunt „inacceptabile”. Poziția Moscovei a fost făcută publică la doar câteva ore după ce Statele Unite, Marea Britanie și Canada au anunțat sancțiuni coordonate împotriva băncilor și firmelor energetice iraniene, inclusiv ruperea totală a legăturilor sistemului bancar britanic cu cel din Iran.

Ministrul britanic de finanțe George Osborne a spus că decizia fără precedent a fost luată pentru că băncile iraniene participă la finanțarea efortului de construire a bombei atomice.

Secretarul de stat american Hillary Clinton a anunțat că președintele Barack Obama a aprobat noi sancțiuni împotriva industriei petrochimice a Iranului, iar aproape simultan la Ottawa guvernul canadian a spus că a introdus o interdicție totală de a vinde Teheranului mărfuri destinate industriei petrolului și gazului.
Sancțiunile au fost salutate de noul guvern al Italiei, iar agențiile de știri occidentale au scris astăzi că Uniunea Europeană va anunța la 1 decembrie propriile noi restricții în relațiile comerciale cu Iranul, mai aspre decât oricare altele adoptate vreodată de Bruxelles.

Dar în declarația sa de astăzi, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de externe Alexander Lukashevici a spus că toate noile sancțiuni ar contraveni dreptului internațional și ar îngreuna efortul de a convinge Iranul să nu construiască arme atomice.

Într-o analiză semnată de Steve Gutterman, agenția Reuter explică poziția diferită a Moscovei în dosarul iranian prin faptul că rușii se tem mai puțin decât Occidentul de eventuala bombă atomică a Teheranului.
Rusia are legături comerciale importante cu Iranul și i-a construit prima centrală nucleară, intrată în funcțiune anul acesta. În plus, scrie Reuter, Moscova folosește chestiunea iraniană ca pârghie de presiune în relațiile sale cu fostul inamic din vremea războiului rece, Statele Unite.

Rusia a aprobat până acum patru seturi de sancțiuni ale Consiliului de Securitate ONU împotriva Iranului, cel mai recent în 2010. În același an președintele Dmitri Medvedev i-a făcut pe plac președintelui Barack Obama anulând un contract de vânzare către iranieni a rachetelor antiaeriene.
Dar acele decizii – continuă Reuter – au fost luate într-o vreme când relațiile americano-ruse păreau să fi intrat pe o traiectorie ascendentă, când președintele Obama a micșorat ambițiile scutului american anti-rachetă și a semnat cu Medvedev un nou tratat de limitare a înarmării nucleare.

Acum, însă, când discuțiile despre scutul antirachetă sunt în impas și când apare posibilitatea ca președinția americană să fie preluată la anul de un republican mai critic față de ruși, Moscova consideră, se pare, că nu are mare lucru de câștigat susținând noi sancțiuni împotriva Iranului. Lucrurile nu se vor schimba în viitorul apropiat, anticipează Reuter, observând că premierul rus Vladimir Putin, care ar putea reveni la anul la președinție, este mai puțin îngrijorat decât Dmitri Medvedev de ambițiile nucleare ale Teheranului.
XS
SM
MD
LG