Linkuri accesibilitate

Guvernul egiptean și-a oferit demisia după ciocnirile violente între forțele de ordine și protestatari din piața Tahrir de la Cairo


Liderii militari ai Egiptului au fost criticați de comunitatea internațională după mai multe zile de ciocniri între forțele de securitate și protestatarii care vor o tranziție mai rapidă.
Ciocnirile începute sîmbătă noaptea la Cairo s-au soldat cu moartea a cel puțin 24 de persoane și rănirea a peste 1700.
Astăzi organizația pentru drepturile omului „Amnesty International” a spus într-o declarație că liderii militari egipteni nu au reușit să apere drepturile omului și s-au comportat întocmai ca fostul regim al președintelui Hossni Mubarak.
Secretarul general ONU Ban Ki-moon și-a exprimat și el „profunda îngrijorare” față de evenimentele din Egipt și i-a chemat pe liderii de la Cairo să țină seama de drepturile omului.
Se relatează că după primele ciocniri cabinetul civil egiptean, despre care se crede că nu are mare putere, s-a oferit să demisioneze, dar Consiliul militar nu a acceptat imediat propunerea.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG