Linkuri accesibilitate

Jonathan LITTELL, Binevoitoarele


France - cover of Jonathan Littell book „The Bienveillantes”

France - cover of Jonathan Littell book „The Bienveillantes”

Grea povară, memoria!



După ciclistul Lance Armstrong, de şapte ori câştigător al Marii Bucle, Jonathan Littell este cel de-al doilea american care se impune la Paris în ultimul deceniu, debutând la 39 de ani cu un roman redactat în franceză & publicat de Gallimard şi distins imediat cu Premiul Goncourt şi cu Marele Premiu al Academiei Franceze, Binevoitoarele, Rao, 2007.

Contestările nu s-au lăsat nici ele aşteptate – ceea ce face bine unei cărţi! –, venind mai ales din partea comunităţii evreieşti şi a celei homosexuale, al căror membru este controversatul autor newyorkez.

Redactat la persoana I singular, din partea unui ofiţer nazist responsabil de exterminarea în masă a evreilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dr. Aue, el însuşi homosexual, impunătorul tom al Binevoitoarelor povesteşte cu lux de amănunte nu doar ororile masacrelor la care se dedau cei de la SD sau SS, ci şi les etats d’ame ale personajului, participant din prima până în ultimele zile la marele măcel.

Eroare de server

Ups, cum vedeți, nu aceasta este ce am dorit să vă arătăm!

Acest URL a fost trimis spre vedere imediată echipei noastre web. Scuzele noastre.

Please use Search above to see if you can find it elsewhere



Contrastul este de-a dreptul izbitor: Frumoasa şi Bestia (anume Frumoasa, la feminin – dr. Aue dându-se accidental unor amanţi!) trăiesc într-un singur om – unul cult, rafinat, de-o sensibilitate maladivă, dar pe care logica implacabilă a naţional-socialismului îl transformă într-un ucigaş cu simbrie. „Dorisem să servesc, săvârşisem pentru Naţiunea şi poporul meu şi în numele acestui serviciu lucruri urâte, îngrozitoare, contrare firii mele”, se mărturiseşte la pag. 308 protagonistul, în replică – peste timp – la interpelarea unei victime: „Ştiu ce faceţi aici, zise apăsat bărbatul. Este abominabil. Voiam doar să vă urez să supravieţuiţi acestui război pentru ca peste douăzeci de ani să vă treziţi în fiecare noapte urlând”.

Or, motive pentru a urla de groază se găsesc cu prisosinţă în cele 880 de pagini, de-ar fi să citez doar scena exterminării evreilor din Kiev, în toamna lui ’41: „…şi atunci braţul mi se desprinse de trup şi plecă singur prin râpă, trăgând într-o parte sau alta, eu alergam în urma lui, făcându-i semn cu celălalt braţ să mă aştepte, însă el nu voia, mă sfida şi trăgea în răniţi singur, fără mine, în final, ajuns la capătul suflării, m-am oprit şi am început să plâng. Acum, mă gândeam, s-a sfârşit, braţul nu mi se va întoarce nicicând…”

Grea povară, memoria!
21 nov. ’11
XS
SM
MD
LG