Linkuri accesibilitate

Activitatea poliției se mai desfășoară ca în anii miliției: mult sovietism și birocrație


Ghenadie Cosovan în studioul Europei Libere

Ghenadie Cosovan în studioul Europei Libere

Jurnalul săptămînal al lui Ghenadie Cosovan.









Luni

Desteptarea foarte matinala, ca de obicei. Fac sport mai mult de o ora. Pentru ca nu am un serviciu, agenda e una neplanificata.

Jurnal săptămînal: Ghenadie Cosovan


Merg la cateva intalniri cu cunostinte mai vechi. Ma bucur pentru camarazii de arma carora li s-au decernat distinctii de stat. Printre ei si locotenent-colonelul Valeriu Lapsin, care in 1992 a dat dovada de vitejie si patriotism pe platoul de lupta Cosnita. Dupa aproape 20 de ani de la acel tragic razboi de la Nistru la initiativa lui si a altor participanti la acel conflict a fost inaltat un Memorial la Cocieri.

Ma consider un sot rasfatat. Pentru ca daca m-ar intreba cineva cat costa un kg de cartofi sau unul de zahar, nu as putea spune cu exactitate. Sotia, Valentina, e cea care mentine focul in vatra familiei noastre.

Marti

Nu pot fi indiferent atunci cand mai toata lumea injura politistii. Regret ca increderea cetateanului in organele de drept ajunge la limita. Zilnic avem cazuri cand oamenii legii sunt cei care incalca buchia si spiritul ei. Si invers sunt cazuri cand politistii devin victemele nepasarii si nihilismului cetatenilor. Ca exponent al societatii civile incerc sa fac tot ce-mi sta in puteri pentru a recastiga increderea intai de toate in politisti. Uneori le plang de mila celor care poarta epoleti. Unii dintre ei pentru a sta la straja ordinii publice trebuie sa vina cu sabia, cu calul lui si cu orz pentru animal. Si asta pentru ca asigurarea materiala a activitatii politienesti lasa de dorit. Comparabil cu un coleg de al sau din Georgia, politistul moldovean ridica un salariu de 3 ori mai mic.

Seara merg la vila. Aici imi gasesc refugiu.

Miercuri

Mai toata lumea vorbeste despre nevoia reformarii ministerului de interne. In cei 20 de ani MAI a trecut prin
Cu părere de rău activitatea poliției se mai desfașoară ca în anii miliției, adică mult sovietivism și birocrație. Ceea ce nu permite schimbarea mentalității.

mai multe reforme, care de fapt au insemnat doar schimbare de cadre si organigrame. Ca fost angajat am si eu o parere. Si anume ca reforma e un proces continuu.

Se impune reformarea cadrului legal, care ar insemna schimbarea mecanismelor de interactiune cu alte structuri de forta. Cu parere de rau activitatea politiei se mai desfasoara ca in anii militiei, adica mult sovietivism si birocratie. Ceea ce nu permite schimbarea mentalitatii. Aprecierea muncii de politist se face tot ca pe timpul URSS, adica in baza indicilor virtuali de descoperire a infractiunilor. Pe cand ar fi normal ca cetatenii sa participe la aprecierea securitatii, oferite de oamenii legii.

In cei 28 de ani de activitate in politie am cam vaduvit familia. Astazi cand copii sunt mari incerc sa compensez acele timpuri. Feciorul Dumitru, deja e locotenent de politie, iar fiica Olguta dupa absolvirea facultatii la ASEM, cauta un loc de munca. Sunt mandru de ei caci nu au asteptat sa fie dadaciti, dar ei sunt foarte independenti. Tare imi doresc ca ceea ce nu am reusit sa ofer copiilor, sa le pot oferi nepotilor.

Joi

Am foarte multi prieteni peste hotare in Letonia, Romania, Ucraina, Germania, Georgia, SUA. Ei mi-au devenit buni amici dupa mai multi ani de colaborare in combaterea criminalitatii. Unii dintre ei sunt la pensie. Ne propunem sa creem o organizatie internationala a veteranilor serviciilor operative. Asta ar ajuta la implicarea noastra in stavilirea unor ilegalitati. E o idee la care tin mult. Acest schimb de experienta ar fi de un real folos pentru statele noastre, mai ales ca crima n-are frontiera.

De obicei, prefer sa merg cat de des posibil la tara, acolo unde ma asteapta cu mult dor mama. Cioara, e satul meu de bastina. O particica din sufletul meu a ramas acolo. Am incercat in masura posibilitatilor sa contribui la inaltarea unui locas sfant, sa ajut scoala din sat care poarta numele lui Sergiu Andreev, decorat post-mortem cu Ordinul Republicii, inalta distinctie fiind cu numarul 001.

Vineri

Desi nu fac politica, viata politica nu-mi este indiferenta, mai ales politicienii carora le-am incredintat guvernarea. Am mizat mult pe forta tanara. Nici macar nu le port pica pentru faptul ca peste noapte m-am pomenit fara serviciu.

Speram ca odata cu venirea la putere a unei noi clase politice Moldova sa ajunga un stat prosper. Prosperitate, insemnand lupta cu coruptia, lupta cu saracia, lupta cu nedreptatile. Rabdarea nu s-a terminat dar regret ca trec anii. Iar odata cu scurgerea timpului imi pare rau ca parca as mai putea face ceva, dar nimeni nu are nevoie de capacitatile si priceperea mea.

Se cauta indentificarea candidatului neafiliat pentru functia de sef al statului. Parerea mea e ca in acest fotoliu merita sa ajunga o personalitate. Un om care a participat la edificarea statului, un om care se gandeste la popor, dar nu la cei care reprezinta stanga sau dreapta politica. Si in niciun caz nu avem nevoie de alegeri parlamentare anticipate.

Pescuitul e unul din hobby-urile mele. In viata mea am prins in plasa mai multi criminali. Azi imi pregatesc undita pentru un crap sau un salau.

*Nascut la 1 ianuarie 1960 in satul Cioara, Hancesti. A absolvit scoala superioara de ancheta din Volgograd, Rusia. Magistru in drept. A facut studii la Academia de Administrare Publica de pe langa presedintele Republicii Moldova. A activat de la inspector pana la viceministru in cadrul MAI. Participant la razboiul de la Nistru. Distinctii: Ordinul Stefan cel Mare, Ordinul Credinta Patriei, Medalia Meritul Militar.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG