Linkuri accesibilitate

Lista celor mai bune Universități din România pe domenii și specialități de studiu.




Universitățile private din România, care acum doi ani, la începutul crizei economice, înregistrau 400 de mii de studenți, sint deranjate de clasificarea oficială făcuta de Ministerul Educatiei, fiindca nici una dintre aceste institutii nu figureaza in topul primelor 100 de universitati.

Asociatia Universitatilor Particulare din Romania a dat in judecata ministerul de resort, cerind acum o luna si jumatate anularea acestei ierarhizari, care nu doar le dezavantajeaza imaginea, dar mai ales le pericliteaza veniturile. Curtea de Apel Bucuresti a respins insa cererea acestei asociatii de retragere a ordinului ministrului Invatamintului.

Potrivit noii Legi a educatiei nationale, in Romania unviesitatile sint clasificate pe trei criterii: universitati centrate pe cercetare avansata si cercetare, universitati de educatie si cercetare stiintifica si universitati centrate doar pe educatie si creatie artistică.

Prima clasificare, făcută de Ministerul Educației de la Bucureşti in colaborare cu Asociația Universităților Europene, a fost publicată deja în Monitorul Oficial. În categoria „A”* a instituțiilor superioare bazate pe cercetare avansata si educatie se afla cele trei mari universitati ale României, cea din Bucureşti, Babeş-Bolyai din Cluj si Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Academia de Studii Economice din Capitala, politehnicile din cele trei mari orase, plus cea din Timişoara, precum şi Medicina din Bucureşti ş Agronomia din Cluj.

Spre deosebire de alte state, unde universitățile private oferă o educatie superioara față de cele de stat, în Romania este invers, deşi profitul celor care functioneaza in regim particular este extrem de mare. O socoteala simpla arata ca la o taxa anuala de circa 500 de euro, pina nu de mult acest institutii stringeau anual 200 de milioane de euro, cu un profit net de peste 40%. E greu de evaluat ce investitie fac aceste universitati private in educatia studentilor lor, cita vreme statul roman cheltuie in fiecare an cu fiecare student 1200 de euro.

În România universitatile private au fost numite „fabrici de diplome”, dupa ce s-a descoperit sistemul prin care Spiru-Haret, cea mai mare dintre aceste institutii private, dadea mii de diplome pentru persoane care faceau scoala la fara frecvență, fara nici un fel de verificari aprofundate.

În Polonia sau in Ungaria taxele pentru universitatile private depasesc 10 mii de euro pe an, iar in statele civilizate, de obicei astfel de institutii nu fac profit din taxele studentilor, şi nici macar nu-si pot sustine cercetarea si educatia cu acesti bani, completand-o cu alte sume provenite din donații şi subvenții.

Între timp numărul studentilor la universitatile private din Romania a scazut atit din cauza crizei, dar poate mai ales din pricină că anul acesta Bacalaureatul a fost promovat doar de jumatate dintre absolventii de liceu. În viitor, însă, când poate lucrurile se vor stabiliza tinerii vor consulta clasificarile oficiale inainte de a-si alege o universitate, iar pe ansamblu calitatea învățământului superior din România este stimulată de aceste topuri.

*Lista celor mai bune facultati (notate cu A), pe domenii de studiu, singurele care pregatesc doctorate

Matematica
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
Universitatea din Craiova
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Informatica
Universitatea din Bucuresti
Universitatea de Vest din Timisoara
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi

Chimie
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi

Inginerie chimica
Universitatea Politehnica din Bucuresti
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi

Geologie
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi

Geografie
Universitatea din Bucuresti
Universitatea de Vest din Timisoara
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Domeniul Stiinte ale mediului
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Domeniul Fizica
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
Universitatea de Vest din Timisoara

Domeniul Inginerie civila si instalatii
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi
Universitatea Tehnica de Constructii din Bucuresti
Universitatea Politehnica din Timisoara
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca

Domeniul Inginerie electronica si
telecomunicatii

Universitatea Politehnica din Bucuresti
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca

Domeniul Inginerie geologica, Inginerie geodezica
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Tehnica de Constructii din Bucuresti

Domeniul Mine, petrol si gaze
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti
Universitatea din Petrosani

Domeniul Inginerie aerospatiala, autovehicule si transporturi
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi
Universitatea Politehnica din Bucuresti
Universitatea Transilvania din Brasov

Domeniul Zootehnie
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Ion Ionescu de La Brad din Iasi
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca

Domeniul Biotehnologii
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului din Timisoara

Domeniul Ingineria produselor alimentare
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad
Universitatea Stefan cel Mare din Suceava
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca Universitatea din Craiova
Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti
Universitatea Dunarea de Jos din Galati

Domeniul Agronomie, Horticultura, Silvicultura, Inginerie forestiera
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Ion Ionescu de La Brad din Iasi
Universitatea Transilvania din Brasov
Universitatea din Oradea Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului din Timisoara

Domeniul Ingineria sistemelor, calculatoare si tehnologia informatiei
Universitatea Politehnica din Bucuresti
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi

Domeniul Inginerie mecanica
Universitatea Politehnica din Bucuresti
Universitatea Politehnica din Timisoara
Universitatea Transilvania din Brasov
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi

Domeniul Inginerie industriala
Universitatea Politehnica din Bucuresti

Domeniul Mecatronica si robotica
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi
Universitatea Politehnica din Timisoara
Universitatea Politehnica din Bucuresti
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca

Domeniul Ingineria materialelor
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi
Universitatea Politehnica din Bucuresti
Universitatea Dunarea de Jos din Galati

Domeniul Ingineria mediului
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca
Universitatea Politehnica din Bucuresti
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad
Universitatea Transilvania din Brasov
Universitatea Politehnica din Timisoara
Universitatea Dunarea de Jos din Galati
Universitatea Vasile Alecsandri din Bacau

Domeniul Inginerie si management
Universitatea Dunarea de Jos din Galati
Universitatea Politehnica din Bucuresti
Universitatea Politehnica din Timisoara
Universitatea din Oradea
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi

Domeniul Inginerie genistica, Inginerie de armament, rachete si munitii
Academia Tehnica Militara din Bucuresti

Domeniul Inginerie electrica si energetica
Universitatea Politehnica din Bucuresti
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca
Universitatea Stefan cel Mare din Suceava
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi
Universitatea Transilvania din Brasov
Universitatea Politehnica din Timisoara

Domeniul Biologie
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea din Bucuresti

Domeniul Biochimie
Universitatea din Bucuresti

Domeniul Medicina
Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti
Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa din Iasi
Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj-Napoca

Domeniul Medicina veterinara
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca

Domeniul Medicina dentara
Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj-Napoca
Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti
Universitatea de Medicina Si Farmacie Victor Babes din Timisoara
Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa din Iasi
Universitatea Ovidius din Constanta

Domeniul Farmacie
Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa din Iasi
Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj-Napoca
Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti

Domeniul Drept
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Domeniul Stiinte administrative
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Academia de Studii Economice din Bucuresti
Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti
Academia Fortelor Terestre Nicolae Balcescu din Sibiu

Domeniul Stiinte ale comunicarii
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca Universitatea din Bucuresti

Domeniul Sociologie
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Domeniul Asistenta sociala
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea din Bucuresti

Domeniul Stiinte politice
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea de Vest din Timisoara
Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti
Universitatea din Bucuresti Universitatea din Craiova

Domeniul Economie
Academia de Studii Economice din Bucuresti
Universitatea de Vest din Timisoara
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Domeniul Administrarea afacerilor
Academia de Studii Economice din Bucuresti
Universitatea Ovidius din Constanta
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Domeniul Finante
Academia de Studii Economice din Bucuresti
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Universitatea de Vest din Timisoara
Universitatea Stefan cel Mare din Suceava
Universitatea Dunarea de Jos din Galati
Universitatea Romano-Americana din Bucuresti

Domeniul Cibernetica, statistica si informatica economica
Academia de Studii Economice din Bucuresti
Universitatea din Craiova
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
Universitatea de Vest din Timisoara

Domeniul Contabilitate
Academia de Studii Economice din Bucuresti
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea de Vest din Timisoara
Universitatea Constantin Brancusi din Targu Jiu
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia Universitatea din Craiova Universitatea Transilvania din Brasov
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi

Domeniul Relatii economice internationale
Academia de Studii Economice din Bucuresti
Universitatea Transilvania din Brasov
Universitatea Romano-Americana din Bucuresti
Universitatea din Craiova
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
Universitatea Stefan cel Mare din Suceava
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Domeniul Management
Academia de Studii Economice din Bucuresti
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Universitatea de Vest din Timisoara
Universitatea din Craiova

Domeniul Marketing
Academia de Studii Economice din Bucuresti

Domeniul Psihologie
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea de Vest din Timisoara

Domeniul Stiinte ale educatiei
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Transilvania din Brasov
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti

Domeniul Educatie fizica si sport
Universitatea din Pitesti
Universitatea Vasile Alecsandri din Bacau
Universitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti
Universitatea Transilvania din Brasov
Universitatea Dunarea de Jos din Galati
Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad
Universitatea de Vest din Timisoara

Domeniul Filologie
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea din Bucuresti
Universitatea de Vest din Timisoara

Domeniul Filozofie
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi

Domeniul Istorie
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi

Domeniul Teologie
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Emanuel din Oradea

Domeniul Studii culturale
Universitatea din Bucuresti
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Domeniul Arhitectura si urbanism
Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu din Bucuresti
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi

Domeniul Arte vizuale
Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti
Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca
Universitatea de Vest din Timisoara
Universitatea de Arte George Enescu din Iasi

Domeniul Istoria si teoria artei
Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti

Domeniul Artele spectacolului
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica I. L. Caragiale din Bucuresti
Universitatea de Arte din Targu Mures
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Domeniul Muzica Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti Academia de Muzica Gheorghe Dima din Cluj-Napoca Universitatea de Arte George Enescu din Iasi Universitatea Dunarea de Jos din Galati Universitatea de Arte din Targu Mures Universitatea de Vest din Timisoara
XS
SM
MD
LG