Linkuri accesibilitate

Ca să ajungi la o lume cu 17 telefoane trebuie să evoluezi temeinic, o construcţie ce nu se face în trei ani de mandat, ci este rodul unei corupţii durabile...




Unul dintre momentele cruciale din viaţa unui om este când acesta decide că are nevoie de mai mult de un telefon. De ce să-şi mai ia unul, când nu are decât o gură, veţi spune? Da, dar are două urechi. Primul telefon, de preferinţă cel demodat, cu carcasă neagră, este telefonul uzual, pentru bezna de zi cu zi, al doilea, cu carcasă roşie futuristă, este telefonul pentru urgenţe. A se folosi în cazuri de forţă majoră, scrie în ghidul subalternilor. Omul nostru care are acum un telefon de-a dreapta sa şi altul de-a stânga, le pune pe masă când iese la restaurant sau organizează conferinţe de presă şi le veghează cu ochi de vultur.

Sinteza săptămînii politice românești cu Sorin Șerb


Uneori, pentru că trăim într-o lume în criză din care normalitatea a dispărut, vorbeşte misterios şi deodată la ambele telefoane. Sau poate că la unul doar tace. Probabil că are şi o ureche preferată, cea la care-i vorbesc şefii.
Dar cum ajungi la cinci, zece sau 17 telefoane? Ăsta e un mister. Nici caracatiţele nu s-ar descurca fără complici.

Cum-necum, din coabitarea primelor două telefoane se naşte alt treilea, aşa cum şi urgenţele se reproduc după un tipar genetic tot mai deficitar, unele devenind mai urgente ca altele, pe măsură ce interesele şi poftele proprietarului de telefoane cresc. Dacă în cazul celor două telefoane cosmosul se împărţea în sfera urgenţelor şi în cea a lucrurilor banale, cei care au atât de multe telefoane trăiesc într-o lume relativistă, unde universul lucrurilor de zi cu zi este suprapus altor universuri de criză complementare şi doar mulţimea de telefoane le mai poate echilibra şi face să comunice, ferind lumea în care trăieşte proprietarul de catastrofe şi transformând-o în cea mai bună dintre lumile posibile. Criza devine, astfel, starea de spirit naturală a proprietarului de telefoane, în care banalitatea este irelevantă. Ba chiar iese din aria de acoperire pentru că viaţa de zi cu zi nu face bani, ci plăteşte impozite.

Chiar şi când viaţa ta se desfăşoară în sistemul binar banalitate-criză poţi încurca, din neatenţie, cele două telefoane. Cum procedezi însă când ai 17 telefoane? Cu siguranţă nu le etalezi la conferinţele de presă. După cum se ştie, puţine sunt telefoanele pe care le poţi afişa în public. Restul sunt private şi penale. Probabil că trebuie le etichetezi, să nu încurci urgenţele, să ţii o evidenţă clară a carcaselor şi alarmelor ca să ştii care urgenţă te vrea, cea finanţată din fonduri europene, cea cu bani de la buget sau cea cu bani de la clanurile de mafioţi locali. De asemenea, trebuie să ai un om de încredere care monitorizează telefoanele fără încetare, ca să nu ratezi vreo criză. Timpul tău trebuie şi el împărţit conform acestei agende complicate. Când te poate suna criza numărul cinci? Dar şeful numărul unu? Dar mafiotul numărul zece? Lumea ta capătă brusc mai multe dimensiuni decât cele mai îndrăzneţe viziuni cosmologice.

Ca să ajungi la o lume cu 17 telefoane trebuie să evoluezi temeinic, ajutat nu doar de foamea ta de lăcustă, ci mai ales de mediu. O asemenea construcţie nu se face în trei ani de mandat, ci este rodul unei corupţii durabile, căreia nenumăratele reforme i-au dat vitalitate. Pentru că, atunci când nu sunt generaţia spontanee a instituţiilor, telefoanele se moştenesc sau sunt date cu procură de la mai-marii ierarhici.

Universul primarului din Cluj, Sorin Apostu, pare să fi avut 17 niveluri vizibile şi cine ştie câte cotloane. Nimeni nu evoluează atât de repede, nici celulele canceroase. Trebuie un mic ajutor de stat, o normă metodologică, un om de legătură, eventual un departament sau un birou şi, evident, un telefon dedicat. Faptul că preşedintele Băsescu şi premierul Emil Boc, fost la rându-i primarul oraşului, ne asigură că ştiau ce se întâmplă de o jumătate de an şi că situaţia este sub control nu ne linişteşte deloc. Dimpotrivă. Sub control era şi flota României pe vremea ministrului Traian Băsescu. Sub control era şi bugetul României înainte să ajungă pe agenda de urgenţe a guvernului şi să intre pe mâna locotenenţilor lui Emil Boc. Sub control erau bugetele de sănătate şi pensii înainte să dispară în tunelul oranj al urgenţelor de azi. Şi poate că toate acestea sunt sub control, numai că acesta nu este public, ci subteran, de grup.

Imaginaţi-vă care e cantitatea de telefoane din birourile tuturor şefilor şi şefuţilor de azi şi cum arată agendele lor. Faptul că ne spun că totul e sub control ne dă de gândit. O fi preluat statul multele telefoane ale primarului restabilind legăturile cu lumi dispărute? Cumva, printre telefoanele roşii exista şi vreunul, cel mai important, de la şeful cel mare, telefonul la care se tace? Care e raportul dintre telefoanele de vorbit şi cele de tăcut?
XS
SM
MD
LG