Linkuri accesibilitate

Șeicul Sabah al-Ahmad al-Sabah a ordonat forțelor armate să ia măsurile necesare pentru menținerea ordinei în Kuwait după protestele exprimate miercuri seară


Emirul Kuwaitului, șeicul Sabah al-Ahmad al-Sabah, a ordonat astăzi gărzii naționale și forțelor de securitate să ia „toate măsurile necesare” pentru menținerea ordinii în țara de la Golful Persic. Ordinul a fost dat după ce miercuri seară protestatarii cerând demisia primului-ministru au luat cu asalt clădirea Parlamentului. Zeci de demonstranți ajutați și de câțiva legislatori au dărâmat porțile clădirii și au intrat în sala de ședințe, unde au cântat imnul național, iar apoi s-au retras.
Incidentul este considerat cel mai serios protest de până acum din Kuwait, unde revoltele din alte țări arabe nu au avut ecouri substanțiale. Premierul, un membru influent al familiei care conduce emiratul, este acuzat de corupție de către unii membri ai opoziției parlamentare.
XS
SM
MD
LG