Linkuri accesibilitate

Democraţia este singura soluţie la toate problemele cu care se confruntă astăzi Moldova


Moştenirea verticalei administrative de la fosta putere se lasă greu demontată.




Este Alianţa pentru Integrare Europeana capabilă sa asigure moldovenilor tipul de conducere pe care aceştia îl doresc? Potrivit recentului sondaj de opinie al Institutului pentru Politici Publice, percepţia ar fi negativă. Cum vede problema istoricul şi analistul politic Gheorghe Cojocaru a vrut să afle Vasile Botnaru.

Gheorghe Cojocaru: „Criza constituţională şi seria interminabilă de ciondăneli din sânul Alianţei pentru Integrare Europeană, care reuneşte cele trei partide liberale şi democratice, pe lângă faptul că generează un climat de provizorat şi instabilitate politică şi socială, ridică totodată un mare semn de întrebare asupra capacităţii forţelor democratice în ansamblu de a face faţă exerciţiului guvernării.”

Europa Liberă: Această umbră de îndoială, cum îi ziceţi, care cade asupra forţelor democratice şi asupra capacităţii de a guverna, de fapt, este una reală, sau aparentă?

Gheorghe Cojocaru:
„Realitatea socială şi politică ar părea să dea dreptate până într-un punct celor care susţin acest lucru, dar aici se impun unele clarificări. Într-adevăr, în comparaţie cu fostul regim comunist, actuala formulă de guvernare pierde la capitolul control şi evidenţă asupra situaţiei politice şi social-economice, dar aici s-ar putea de replicat că moştenirea verticalei administrative de la fosta putere se lasă greu demontată, iar eforturile actualei guvernări în acest sens nu a cunoscut încă o finalitate. Pe de altă parte nu controlul autoritar al societăţii este obiectivul actualei guvernări, ci respectul faţă de lege şi legi mai bune în favoarea cetăţeanului simplu.”

Europa Liberă: Aici aş îndrăzni cumva să vă contrazic. Or, cetăţeanul simplu tocmai vrea să simtă un fel de protecţie din partea statului şi a autorităţilor. Adică visează la un stat paternalist. Iar un stat slab şi corupt nu-i poate oferi această securitate, sau măcar senzaţie de protecţie.

Gheorghe Cojocaru:
„Aşa este, dar aici trebuie să precizăm că un stat democratic întemeiat pe respectul faţă de lege şi faţă de cetăţean nu poate fi un stat slab. Numai un stat clădit în acest fel, numai un stat de drept şi nu unul bazat pe autoritarism şi arbitrariu poate oferi cadrul de securitate râvnit de omul simplu.”

Europa Liberă: Dar pe când acest stat de drept? Au trecut, slavă Domnului, 20 de ani de când tot auzim despre statul de drept şi nu mai funcţionează.

Gheorghe Cojocaru:
„Iarăşi vă dau dreptate şi nu ştiu când anume vom avea satisfacţia de a trăi într-un stat de drept de adevăratelea. Ştiu doar că pentru aceasta este strict necesar ca o majoritate a cetăţenilor să vrea acest lucru şi să se exprime electoral clar în acest sens.”

Europa Liberă: O să pun şi mai tranşant: Republica Moldova, aşa cum arată ea astăzi – cu corupţie, cu criminalitate, cu sărăcia care este în creştere, poate fi guvernată de o manieră democratică? Sau este sortită să încerce doar modele autoritare?

Gheorghe Cojocaru:
„Nu, categoric. Democraţia este singura soluţie la toate problemele cu care se confruntă astăzi Republica Moldova. Dar aceasta trebuie să fie o democraţie autentică şi nu una mimată. O democraţie, care să se sprijine pe o masă critică de democraţi. Numai că din această perspectivă, cu regret, democraţia din Republica Moldova este una destul de fragilă, de unde şi toate problemele de natură funcţională.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG